O scrisoare deschisă

Reproduc mai jos scrisoarea doamnei învățătoare Cristiana Anghel. Textul a apărut în Jurnalul Național și merită citit fie și numai pentru coerența ideatică! 

Stimate domnule Barroso,
Vă mulţumesc pentru interesul deosebit pe care îl acordaţi dezbaterilor publice interne ale României. Răspunzând preocupării dumneavoastră sincere şi imparţiale pentru independenţa justiţiei şi cinstea clasei politice din România, consider că este util să vă transmit următoarele date pentru a vă putea forma o perspectivă integrală asupra substratului recentelor schimbări politice din ţara noastră.

1) În data de 27 septembrie 2011 a fost numit domnul Iancu Gheorghe în funcţia de Avocat al Poporului, fără a fi agreat de toate partidele, aşa cum ne-aţi sugerat recent, ci exclusiv de către majoritatea parlamentară din acel moment. În acel moment, Opoziţia a părăsit sala. Din nefericire, atunci nu aţi protestat!

2) În data de 14 iunie 2010, votul Parlamentului pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională care nu era agreat de preşedintele Traian Băsescu şi coaliţia sa a fost  repetat în mod ilegal până când a fost ales candidatul susţinut de preşedintele din acel moment. Şedinţa Camerei Deputaţilor s-a prelungit discreţionar până la ora 24:00. Din păcate, nici atunci nu aţi protestat.

3) În data de 9 aprilie 2012, preşedintele Traian Băsescu a promulgat modificarea la legea privind referendumul, impusă de propria majoritate parlamentară, care făcea practic imposibilă suspendarea preşedintelui, încălcând astfel principiile Constituţiei României. Naţiunea română ar fi apreciat atunci o intervenţie hotărâtă a partenerilor noştri europeni. 

4) În octombrie 2009, preşedintele Traian Băsescu a refuzat să numească premierul propus de majoritatea parlamentară din acel moment, generând o îndelungată criză politică şi instituţională şi destabilizând structura Guvernului României, fiecare ministru din acel Cabinet deţinând cel puţin două portofolii. Este oare, domnule Barroso, în acord cu standardele europene, ca voinţa majorităţii parlamentare să fie sfidată şi un ministru să deţină 2-3 portofolii?! Ar fi fost utilă şi atunci o intervenţie a Comisiei Europene în sprijinul valorilor democratice.

5) În iunie 2010, Traian Băsescu a impus în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării includerea presei libere în cadrul ameninţărilor la siguranţa naţională, un demers fără echivalent în nici un stat european. Atunci presa din România a aşteptat un semnal de la instituţiile europene. Încă îl mai aşteaptă, domnule Barroso. 

6) În anul 2003, Traian Băsescu, care deţinea atunci funcţia de primar general al Bucureştiului, s-a împroprietărit pe sine cu o vilă în centrul Capitalei, evaluată, la acel moment, la peste 500.000 de dolari. Preţul plătit de Traian Băsescu: 19.000 de dolari, adică de 25 de ori mai puţin decât preţul pieţei. Totodată, pentru că legislaţia din România nu permitea cumpărarea unui imobil aflat în proprietatea statului de către o persoană care deţinea alte proprietăţi, Traian Băsescu şi-a donat o casă unei fiice cu foarte puţin timp înainte de a îşi face cadou acest imobil. Cazul este cunoscut în România drept "casa din Mihăileanu". La Bruxelles cum le spuneţi celor care în exercitarea unei funcţii publice îşi procură beneficii personale?

7) În anul 2000, Traian Băsescu a cumpărat un teren în Bucureşti, cu suprafaţa de 3.700 mp, cu suma de 1,4 miliarde de lei (de peste 3 ori sub preţul pieţei). Peste 2 ani a vândut acelaşi teren unui apropiat al persoanei de la care cumpărase cu suma de 12 miliarde de lei (în condiţiile în care, în acea perioadă, preţurile la proprietăţile imobiliare au stagnat). În România, asemenea demersuri se încadrează, de regulă, la spălare de bani. Din păcate, deşi toate aceste demersuri aflate dincolo de limita legii sunt foarte cunoscute în România, ele nu au ajuns, se pare, la cunoştinţa partenerilor noştri europeni. Dumneavoastră cum comentaţi acest caz, domnule Barroso?

8) În anii 2010 şi 2011, Traian Băsescu şi guvernele pe care le-a controlat au decis să nu respecte decizii definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată din România referitoare la unele drepturi salariale. Profesorii români ar fi apreciat atunci o intervenţie din partea, de exemplu, comisarului pe Justiţie, doamna Viviane Reding, care să apere, împreună cu noi, statul de drept. Şi totuşi doamna Reding nu a reacţionat, nici măcar pe Twitter.

9) Traian Băsescu a atacat explicit, prin declaraţii oficiale, Consiliul Superior al Magistraturii, judecătorii şi Parlamentul, instituţiile fundamentale ale democraţiei româneşti, care ar fi fost, poate, astăzi la un nivel mai înalt dacă beneficiam mai devreme de sprijinul dumneavoastră.

10) Traian Băsescu a făcut, în mod repetat, declaraţii rasiste, reţinute ca atare atât de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (există decizii în acest sens), cât şi de Curtea Constituţională, inclusiv în recenta decizie referitoare la suspendarea preşedintelui. Minorităţile jignite ar fi apreciat foarte mult dacă s-ar bucura, la rândul lor, de susţinerea Comisiei Europene.

11) Traian Băsescu şi-a subordonat constant cele mai importante instituţii ale statului român în ciuda separaţiei impuse de Constituţie, aspect relevat explicit de către Curtea Constituţională, care a confirmat recent că domnul Băsescu şi-a subordonat Guvernul României. Ţinând seama că Decizia Curţii Constituţionale este publică, aşteptăm cu interes reacţia instituţiilor europene şi în special a dumneavoastră, domnule Barosso, care analizaţi cu atâta atenţie evoluţiile din România.

Domnule Barroso,

Este adevărat, schimbările recente din România s-au produs foarte rapid, dar au respectat, în egală măsură, legislaţia internă şi normele europene. Iar viteza, care a generat îngrijorare pe plan extern, a fost singura şansă de a schimba, în mod democratic, un regim politic care, în mod nedemocratic, inventase extrem de multe obstacole în calea unui transfer constituţional de putere.
Naţiunea română suferă, în aceste zile, din cauza prejudiciul de imagine produs de anumite critici externe, întemeiate prea mult pe diverse afinităţi şi prea puţin pe realităţi obiective.
Aşteptăm cu încredere analiza dumneavoastră asupra aspectelor comunicate prin acest mesaj. Şi sper că, şi de această dată, veţi reacţiona cu aceeaşi promptitudine pe care aţi demonstrat-o în ultima perioadă.

Cristiana Anghel
Învăţător român, cetăţean european, om demn şi liber

Diversiuni

   Dacă domnul Victor Ponta a plagiat (și este foarte posibil să fi fost așa, lucrările de licență, dizertațiile de masterat, tezele de doctorat abundă în pasaje luate tale quale din lucrările menționate în bibliografii, fără a li se mai pune, în interiorul textului, ghilimelele de rigoare - acuzatorii cei mai înverșunați ar face bine să-și arunce un ochi pe propriile lor produse intelectuale, numai așa, de amuzament!), asta înseamnă că Traian Băsescu nu a patronat devastarea bugetului național girînd (i)moral, ca șef necontestat al PDL, afacerile cu statul derulate de oamenii lui?

   Dacă domnul Crin Antonescu a chiulit de la ședințele Parlamentului să însemne, oare, că domnul Traian Băsescu este absolvit automat de vina de a fi comis gafă după gafă, de a se fi purtat grobian, de a fi jignit întregi categorii socio-profesionale, de a fi avut deseori un comportament de șmecheraș de Ferentari?

   Oare este logic, moral, util, măcar, să ignorăm certitudinea unei proaste și perverse administrații Băsescu numai pentru că ni se arată că „ceilalți” nu-s curați ca lacrima?

   Brusc, o nație de intelectuali intransigenți uită că propriile odrasle s-au simțit ofuscate atunci cînd nu au mai putut copia la bacalaureat și vituperează neobosit plagiatul și chiulul, privind însă galeș-admirativ la hăhăielile pastorale ale unor indivizi certați cu onoarea, cu gramatica și, ceea ce e mai trist, cu propriul popor! 

   În timp ce bugetarilor de rînd li se tăiau amarnic salariile, în companiile de stat (stat reprezentat de guvernul PDL, girat de Traian Băsescu) se mențineau salarii uriașe, se făceau cheltuieli de o inutilitate sfidătoare în contextul în care aceste companii naționale nu produceau decît pierderi!

   Da, dar Victor Ponta a plagiat și Crin Antonescu n-a prea dat pe la Parlament, ceea ce înseamnă că poporul îl vrea din nou pe Traian Băsescu. Prea îi seamănă ca să nu îl iubească necondiționat!

Dreapta

   Da, în România este nevoie de o guvernare de dreapta care să producă profit. Stînga, prin definiție, împarte ceea ce produce dreapta. Dar acum nu avem ce împărți!

   PDL nu este un partid de dreapta, în ciuda propriei poziționări ideologice.

   Tot la dreapta se înghesuie formațiuni mai vechi sau mai noi, unele chiar proaspete, precum cea animată de fostul scurt-prim-ministru Ungureanu. Incongruența ideologică este vădită: unele cochetează cu extrema de inspirație naționalist-creștină, altele se vor neo-republicane, laolaltă nu se adună, separat nu contează.

   Cine poate ocupa un decent loc la dreapta? În secolul al XX-lea, liberalilor le-a revenit acest rol, după ce, cum era și firesc, secolul anterior, cel fondator, îi situase la stînga conservatorilor. După 1990, PNL și-a luat în serios rolul de forță politică fanion al dreptei. Ce îi lipsește să fie în continuare același lucru? Coerența doctrinară, oameni care să creadă cu adevărat în ea și alianțe ceva mai inspirate. Greu? Evident, dar altfel vor fi eternele victime ale confuziilor induse de adevrsarii lor politici. Dar și de unii aliați!

A doua mare dezbinare

   Primele zile ale anului 1990 aduceau în România, pe lîngă suflul unei imense speranțe în mai bine, și adierea sinistră a unei dezbinări cum nu-i mai fusese demult dat să îndure poporului: românii s-au polarizat în două tabere, pro-Iliescu și anti-Iliescu. Primii erau votanții FSN, cei din urmă își împărțeau voturile între firavele dar bătăioasele partide de opoziție: PNL, PSDR, PNȚCD și multe altele...

   Verva fratricidă a acelor ani s-a mai domolit. În primul deceniu al mileniului trei, puteai sta de vorbă cu amicii cu păreri politice diferite de ale tale fără teama că la finalul discuției te vei fi despărțit cu supărare adîncă în suflet. Știam cu toții (mă rog...) că una e să ai opinii contrare, alta este să te iei la harță pentru asta.

   Ei bine, una dintre marile realizări ale politicii strict contemporane este aceea de a fi reușit a doua mare dezbinare românească! Nu este suficient că suntem pro- sau anti-Băsescu, o facem cu o angajare marcată de ură, invective și, evident, cu o din ce în ce mai marcată inapetență pentru argumentele bazate pe fapte cu adevărat relevante. Din ambele tabere țîșnesc acuze care de care mai fanteziste, mai viscerale, mai alăturea cu drumul. Nu spun că dreptatea este la mijloc, mi se pare un sofism ieftin, un clișeu cu nimic mai bun decît orice clișeu închistat în propria-i sterilitate. În lipsa unor instrumente precise care să măsoare valoarea de adevăr a unei acțiuni, a unei opinii, a unei ideologii, singurul în măsură să obiectiveze suma tuturor subiectivităților noastre este votul. Omenirea nu a putut inventa, în ciuda unor eforturi milenare susținute, o mai eficientă modalitate de a valida deciziile unei entități suverane: cu toate defectele, dezamăgirile dar și cu perfectibilitățile dorite, consultarea electorală rămîne singurul procedeu prin care putem spune că un drum sau altul este nu bun sau prost, ci legal și moral ales! Nu voi osteni s-o repet, pericolul cel mai mare vine de la încercarea de a compromite însăși ideea de vot, deci de democrație reprezentativă, adică de pluralism politic! NU partidele trebuie să dispară, ci acei membri ai lor care nu înțeleg nimic din ceea ce înseamnă partid, ideologie, disciplină de partid, politică, interes politic, interes național, bun simț, legalitate, respect! 

   Prin urmare, am alăturat un nou sondaj. De un lucru pot să vă asigur: indiferent de rezultatul acestuia, respectul meu față de opțiunea dumneavoastră este garantat de ceea ce înseamnă, în cazul meu, opțiunea pentru liberalismul autentic: respectul pluralității opiniilor exprimate liber și civilizat!

Jos...!

   Ieri am postat pe pagina mea de Facebook următoarea aserțiune: „Adriean Videanu cheamă bucureștenii în Piața Revoluției! Să apere democrația! Culmea nesimțirii, a grotescului, a kitsch-ului!”

   Printre comentariile prietenilor, unul mi-a reținut atenția. În esență, un tînăr absolvent al liceului nostru era de părere că nu ar trebui să se strige în stradă „Jos Băsescu!” ci „Jos partidele!” deoarece toate, fără excepție, au dezamăgit profund poporul Redau mai jos răspunsul meu:

   Exact acesta este pericolul cel mai mare: să se strige „jos partidele”! Generațiile de după 1989 nu știu decât din povești ce înseamnă o societate fără partide sau cu partid unic: dictatură, teroare, imbecilizarea poporului, furt la scară națională! Acestea sunt, pe scurt, atributele unei societăți fără partide. Fie că este vorba de dictatură de extremă stângă (comunism) fie că este vorba despre dictatură de extremă dreaptă (fascism, nazism, legionarism etc.), aceste utopii sunt extrem de periculoase. De aceea spuneam undeva că cei care sunt acum în stradă pescuiesc în ape tulburi: a striga „jos partidele” este sinonim cu a invita la dictatură sau anarhie! Este EXACT ceea ce vor eternii nebuni cu aer de patrioți ai politicii românești din ultimii 20 de ani: Corneliu Vadim Tudor, Dan Diaconescu precum și alte mișcări de sorginte naționalistă! Nu spun că partidele actuale nu au dezamăgit extrem, dimpotrivă, am afirmat mereu acest lucru, dar, dacă vrem CU ADEVĂRAT binele acestei nații este MUSAI să ne informăm corect, să citim istorie (am scris istorie, nu manuale de istorie) și, cel mai bine, să privim cu atenție la această lume contemporană: unde se trăiește civilizat, unde există un progres cât de cât coerent, unde există libertate de opinie și dreptul la libera opțiune? În Coreea de Nord comunistă? În Cuba comunistă? În Iranul fundamentalist? China rezistă astăzi NUMAI pe plan economic, adică EXACT ÎN DOMENIUL ÎN CARE A ABANDONAT COMUNISMUL! China este un stat cu o politică totalitară, cu un singur partid, cel comunist, care domnește peste un popor înrobit. Dar în economie a adoptat pluralismul economic sau, mai clar spus, cel mai pur liberalism care aduce progres economic deci și bani: liberă concurență, capitaluri străine, proprietate privată, într-un cuvânt economie de piață! Iar noi să ne întoarcem la totalitarism? Ar fi CATASTROFAL! Deci NU „jos partidele” ci JOS CU TOȚI CEI CE NU RESPECTĂ LEGEA! Din TOATE partidele! Culmea este că EXISTĂ posibilitatea la îndemâna oricui de a face binele (vorbesc despre politicieni): RESPECTAREA LEGILOR! Atunci, cei ce fură, mint, batjocoresc instituțiile statului, indiferent de la ce partid ar proveni, ar cădea victimele justiției. Aici este cheia! Un simplu exemplu din istoria contemporană: Bill Clinton, aflat spre finalul primului său mandat prezidențial, a fost „eroul” unui scandal sexual de proporții. A fost dovedit sperjur, justiția americană și-a făcut meseria, el a trebuit să recunoască vinovăția dar, la alegerile următoare, având dreptul să candideze (în fapt greșeala lui nu era o infracțiune, era o problemă de morală), a fost reales președinte al Statelor Unite! De ce? Pentru americanul de rând, deși foarte puritan și sensibil la chestiuni de morală, a contat mai mult faptul că, sub președinția lui Clinton s-a trăit mai bine! Dar sunt multe de spus și spațiul este limitat! Poate voi relua pe blog...

... Ceea ce am și făcut. Aș adăuga o observație: nu numai că un personaj de tristă faimă cheamă poporul la meeting întru apărarea democrației, dar, culmea tupeului, voci chipurile neutre se fac auzite și exprimă temerea că demiterea lui Băsescu ar fi un act nedemocratic. Cum așa? Din moment ce însăși Constituția prevede această procedură, este perfect democratic să dorești demiterea unui președinte despre care consideri că nu mai este util în acest moment.       Acuzația că actuala coaliție guvernamentală își dorește puterea cu orice preț este de un infantilism neegalat decît de ticăloșia cu care vine la pachet: adică ce, PDL nu-și dorește cu orice preț puterea? Băsescu nu și-a dorit cu orice preț puterea? Și nu și-o dorește încă? Este NORMAL ca un politician să-și dorească puterea, dacă n-ar face-o, ar fi o formă fără fond, un simulacru de politician, o făcătură. Ca să poată administra un stat, politicianul trebuie să fie la putere, este atît de evident, încît nici nu ar trebui să ne mai batem capul cu explicațiile. A, că există politicieni care concurează de dragul concursului, numai ca să poată ajuta pe alți politicieni să ajungă la putere, asta este o altă discuție. Nu avem decît să ne amintim trecutul extrem de apropiat al alegerilor locale din orașul nostru!

Confirmări...

   Astăzi, www.onestionline.ro a anunțat înscrierea primarului ales Laurențiu Neghină  în PSD. Dat mai întîi ca zvon pe pagina Facebook a cunoscutului sit oneștean, dar preluat ca știre de la postul băcăuan de televiziune 1 TV, evenimentul pare să confirme supozițiile pe care le făceam ieri (vezi postarea de ieri). Nu mai este mult pînă sîmbătă și vom vedea cine este vice-primarul orașului. Oricum, voturile dumneavoastră de pînă acum sînt mult prea optimiste în ceea ce-l privește pe domnul Emil Lemnaru! Personal, pariez pe surpriză!

   Oricum, politica este frumoasă. Homer poate fi invidios!

Surprize post-electorale

   La Onești, sîmbăta ce vine ne va oferi surprize: consiliul local va avea o configurație interesantă. Mulți dintre consilierii aleși pe locuri fruntașe nu vor figura în noul consiliu. Ziarul de Bacău publică azi o listă posibilă, dar nici aceasta nu este cea finală, nume rezonante urmînd să dispară de acolo. 

   Urmărind evoluția alianțelor politice din zonă, se pare că înseși marile partide locale se află în căutarea unor noi formule la vîrf. Un partid, deși pe țară a obținut rezultate foarte bune, la Onești a clacat. Cît timp, oare, va mai rezista liderul acestuia pe poziție?! Istoria recentă ne arată că nici un șef de partid nu a supraviețuit în funcție eșecului în alegeri! Mai devreme sau mai tîrziu, partidele se debarasează de conducătorii ocoliți de succes!  Și e normal să fie așa, s-ar zice. 

   Ce se întîmplă cu cîștigătorii care nu au în spate partide puternice? A se reciti titlul acestui articol! 

   P.S. Cine va fi vice-primar?! Nu mai este mult pînă sîmbătă! Pînă atunci, votați alături!

Despre selectivitatea memoriei

1990 – 1996: guvernare FSN / FDSN / PDSR. Preşedinte: Ion Iliescu. Românii înţeleg ce înseamnă partidul care l-a emanat pe Iliescu, se satură de minciuni, furturi şi afaceri necurate şi, în toamna lui 1996 votează CDR.

1997 – 2000: guvernează PNL, PNŢCD, PD ş. a. reunite în Convenţia Democrată. Preşedinte: Emil Constantinescu. România intră în NATO. PNŢCD îşi erodează capitalul politic, Emil Constantinescu decide să nu candideze din nou (i se va reproşa mereu această slăbiciune) şi, pe fondul dezamăgirii majorităţii populaţiei, cei ce au guvernat între 1990 şi 1996 revin la putere.

2001 – 2004: PSD guvernează, rebotezat astfel. Prim-ministru este Adrian Năstase. Preşedinte: Ion Iliescu, la al treilea şi ultimul mandat. Pentru a evita alegerea extremistului bufon Corneliu Vadim Tudor, românii l-au votat masiv pe Iliescu (toamna anului 2000), chiar şi cei ce nu-l votaseră niciodată până atunci! Aceşti patru ani exprimă cel mai bine noţiunea de jaf naţional la care s-a dedat partidul condus de Adrian Năstase şi Ion Iliescu. Clişeul cel mai des auzit în presă: MAFIA pesedistă patronată de Năstase! În toamna lui 2004, românii se scutură de căpuşele pesediste şi îşi investesc capitalul de încredere în Traian Băsescu, devenit între timp preşedintele Partidului Democrat, desprins din FSN-ul lui Petre Roman care a fost debarcat încet, dar sigur, din politica românească.

2004 – 2009: Traian Băsescu, preşedinte şi Călin Popescu Tăriceanu, prim-ministru şi preşedinte al PNL, coabitează sub umbrela Alianţei pentru Dreptate şi Adevăr. Nu multă vreme, căci preşedintele tuturor românilor se dovedeşte a fi un patron la fel de iscusit al jefuitorilor naţionali (i-a înlocuit pe o parte dintre oamenii lui Năstase cu oamenii lui), un intrigant din topor şi un jucător neloial. Însăşi postura lui de preşedinte se datorează unei extrem de dubioase rocade de ultim moment, Theodor Stolojan, candidatul Alianţei DA la preşedenţie cedînd postul lui Traian Băsescu la capătul unei telenovele lacrimogene de o mediocritate indiscutabilă.

România intră în Uniunea Europeană iar apoi, şi datorită guvernării PDL, în criza mondială unde nu o invitase nimeni, dar partidul preşedintelui Băsescu a dus-o acolo că aşa era la modă! Asta în timp ce camarila băsească fură cu sârg şi aduce la sapă de lemn tot ceea ce nu reuşeşte să facă criza!

2009: în pofida bunului simţ, Băsescu este reales cu ajutorul unui contracandidat ce şi-a meritat din plin porecla dată de seniorul partidului său. De atunci, PSD trece prin transformări, Victor Ponta ajunge preşedintele partidului, nu reuşeşte să-i îndepărteze din partid pe cei care i-au adus faima de partid al baronilor (Năstase, Hrebenciuc şi mulţi alţii continuă să tragă sfori în PSD). Cea mai mare realizare a partidului lui Ponta este alianţa cu PNL, zdravăn contestată în teritoriu dar necesară pentru anihilarea puterii unui preşedinte din ce în ce mai dictator şi mai lipsit de bun simţ!

2012: PDL este înlăturat de la putere şi guvernul este preluat de alianţa USL (PSD + PNL). Rămas izolat la Cotroceni, Traian Băsescu se răzbună şi el cum poate şi, cum nu prea mai poate multe, comite gafă după gafă. După toate aparenţele, melodrama naţională din aceste momente, cea care face, sub ochii noştri, ca emblema jafului naţional Adrian Năstase să devină un erou victimizat, este rezultatul presiunilor lui Băsescu asupra unei justiţii care nu mai este demult nici independentă, nici oarbă şi căreia balanţa dreptăţii îi cade cînd într-o parte cînd într-alta, după cum suflă vînturile politicii româneşti.

Trist este să auzim doamne „bine” care îl plîng pe Adrian Năstase, „marele om politic”! Selectivă o fi memoria, dar somnul raţiunii naşte monştri!

Cugetări pe marginea unei victorii

   Laurențiu Neghină abia acum începe să lupte cu adevărat. Cu cei ce nu cred în el, cu cei ce cred prea mult și așteaptă totul de la el, cu el însuși. Va găsi echilibrul de care are nevoie în credința lui că vrea și poate face binele, în sfaturile prietenilor dar și în criticile neprietenilor. Totul este să-l caute!

   Este posibil ca Emil Lemnaru să devină viceprimar. Dorește acest lucru - așa se spune - și probabil va obține al doilea fotoliu al urbei. Cui îi va folosi această juxtapunere antagonică a celor doi adversari? La prima vedere, domnului Emil Lemnaru. La o cercetare mai atentă a ițelor afacerii, cel care ar putea ieși în cîștig real ar fi însuși primarul Laurențiu Neghină! Cîștig de imagine, dar nu numai! Nu detaliez acum, ne aflăm încă în plină ficțiune postelectorală... Ce ar (mai) putea pierde domnul Emil Lemnaru cerînd-acceptînd funcția de viceprimar? Tot ceea ce ar putea cîștiga primarul. În plus, ar mai putea pierde șansa unei retrageri demne!

  

Primarul Oneștilor este...

...Laurențiu Neghină!

P.S. Dacă nu cumva se repetă istoria!!!

Primele concluzii generale

Bine pentru țară, nu neapărat și pentru Onești. 

• USL este, într-adevăr, opțiunea așteptată pentru o schimbare în bine în România. La Onești, nu USL ar câștiga, ci primarul cu peste 4 mandate la activ. Nu-s convins că ar fi bine!
•  PDL a primit ce a meritat (la nivelul procentului pe țară), dar, la Onești, acest partid a mizat pe competitorul cu cele mai mari șanse de a aduce schimbarea și, în cazul în care cîștigă acesta, partidul iese bine. Dacă pierde primăria, partidul principal al alianței are șansa de a deveni țapul ispășitor. În aceste ore se pot juca destine politice!
• PPDD a luat un procent apropiat de cel al PDL: încă o dovadă a blamului pe care-l va încasa partidul lui Băsescu pentru a fi „reușit” trista performanță a propulsării unui personaj dubios care se erijează în justițiarul națiunii (Dan Diaconescu - un măscărici veros și neterminat!). La fel cum, prin 2000, Corneliu Vadim Tudor, un alt personaj de tristă faimă, cîștiga voturile celor nemulțumiți de jaful la care se deda partidul lui Ion Iliescu!
• Cel mai trist lucru, din punctul meu de vedere, este că liberalismul românesc este prizonierul unei alianțe care pe alocuri aduce beneficii, dar în alte părți acționează ca o piatră de moară. Candidatul liberal oneștean nu a fost deloc avantajat de compania PSD-ului local!

Ramîne să vedem rezultatele finale. Să ne dorim numai bine!

P. S. Voi reveni cu amănunte imediat ce voi avea noutăți.

Aritmetică

Cei ce vor neapărat schimbarea, trebuie să voteze contra-candidatul cu cele mai mari șanse! Disiparea voturilor între aceștia duce la menținerea actualei formule. Este din ce în ce mai evident!

(Consultații - numai privat!)

Scenariu

   Dincolo de sondajul alăturat, mai toți comentatorii converg spre concluzia că prima șansă, în aceste alegeri oneștene, o are unul dintre primii trei clasați aici, nu neapărat în ordinea respectivă. Pînă azi, eram convins că șanse au doar doi, azi, discutînd prin tîrg, trăgînd cu coada ochiului înspre unele sondaje, citind pe unul și pe altul, o întrebare mi s-a insinuat în cuget și mă tot bîntuie: dar dacă ascensiunea „fulminantă” (epitetul nu-mi aparține) a celui de-al treilea competitor nu ar face decît să-l propulseze și mai vîrtos pe primul clasat diminuînd voturile celui de-al doilea? Cu alte cuvinte, cei de pe locurile 2 - 3 își iau reciproc voturile, favorizîndu-l, implicit, pe primul! 

   E un scenariu plauzibil, rămîne să vedem cine sînt cei trei! Luni, la publicarea rezultatelor, vom afla dacă inflația de candidați a fost benefică urbei sau nu a făcut altceva decît să erodeze șansele opoziției de a produce schimbarea.

   Care opoziție? Ei, dar prea multe întrebări pentru un scenariu de vineri seara!

Dinamică interesantă

Extrem de interesantă această evoluție a voturilor dumneavoastră, stimați cititori! Deși puține, ele exprimă un crîmpei de adevăr. Ce va fi duminică? Dar luni? Istoria recentă ne arată că o noapte poate însemna drumul de la extaz la agonie - dar și viceversa!

Succes competitorilor, dar și nouă - spre a avea parte de o administrație competentă și, mai ales, care să respecte legile!

Pînă atunci, votați și aici, ne vom amuza comparînd rezultatele sondajului cu verdictul urnelor. Să zîmbim, dară!

ULTIMA ORĂ

Primarul en titre nu a autorizat spectacolul electoral al Loredanei Groza. Celebra artistă oneșteană nu poate cînta în orașul natal pentru că susține un contra-candidat la fotoliul de primar. Lupta este din ce în ce mai bărbătească!

Electorale bis (spre finish)

Lucrurile încep să se cristalizeze. Campania electorală din Oneşti nu a făcut decît să confirme previziunile unor sondaje ce datează încă din primăvara acestui an: bipolaritatea luptei pentru fotoliul de primar. Aleargă 9 concurenţi, dar plutonul care conduce este format din doar doi atleţi. Ceilalţi duc trena, fiecare pe-a cui doreşte sau pe-a cui i-a hărăzit-o partidul tutelar. Independenţi sau nu, voturile celor şapte vor lua din cele destinate principalilor candidaţi pentru a se ajunge, fatalmente, la aceeaşi realitate previzibilă: vom avea fie un primar reconfirmat, fie un challanger care a pornit cu patru ani în urmă din poziţia de outsider pentru a ajunge azi să reprezinte alternativa la o „guvernare” caracterizată de mulţi oneşteni ca fiind deja prea lungă!

Nimeni nu este suficient de naiv încît să-şi închipuie că rezultatul este deja garantat! În pofida refrenelor triumfaliste ce se aud din galeria fiecărei echipe, scorul va fi extrem de strîns. Aşa pare cel puţin azi, cu numai cinci zile înainte de scrutinul unic. Candidatul ce-şi doreşte continuitatea mizează pe inerţia electoratului fidel şi pe de-acum tradiţionalele cosmetizări preelectorale (constat că UMB sprijină din plin EML), cel care se doreşte a reprezenta schimbarea pariază pe tinereţe, pe popularitatea ridicată în rîndul tinerilor şi pe aura de întreprinzător de succes.

După cum e şi firesc, cei doi competitori nu se iartă reciproc. Atacurile şi acuzele zboară în ambele sensuri, unul este gratulat cu apelativul „ciocoi”, celălalt este arătat cu degetul că nu are bacalaureatul (oare cîţi dintre părinţii oneştenilor de 40 – 60 de ani au trecut pe la liceu?!), despre unul se spune că şi-a văzut de propriile interese, despre celălalt că asta va face odată ajuns primar.

Între timp, presa oneşteană, plecată în căutarea profesionalismului, confundă cu aplomb pamfletul cu acuzaţia, critica cu calomnia. Un tabloid trotuşan lansează o bombă fără a avea de gînd să şi demonstreze ceva. Se vehiculează o sumă frumuşică primită drept mită de către un candidat local dar mai departe nu se demonstrează nimic. Probabil se aşteaptă rezultatul alegerilor pentru a se calcula mai exact... echidistanţa! Curaj avem, dar nu-l irosim aiurea-n pamflet; şi, evident, tot bărbăteşte, nu semnăm articolele că deh, cine ştie cine iese?!

Pînă duminică, nu ne rămîne decît să aşteptăm cuminţi noul primar. Oare ce film va rula de luni la Cinema „Capitol”? Asfalt tango sau The Graduate?

P.S. Alăturat - un sondaj. Succes!

Frumoasele Elene

   Azi se celebrează Sfinții împărați care, prin alegerea pe care au făcut-o, au schimbat lumea. 

   Numele Elena trimite și mai adînc, în istorie, cînd o frumoasă cu acest nume a iscat un război. 

   În micul oraș de pe Trotuș, nici o frumoasă nu luptă pentru putere și, din cîte știm, nici nu-i îndeamnă la război, din umbră, pe vajnicii bărbați ce vor să cucerească sceptrul locului! Ei luptă singuri și armele lor sunt departe de grația surîsului Elenei... Nu săbii fine, ci mai degrabă bîte. Nu replici ascuțite ci răsteli răgușite. Invectivele cu parfum de metoc zboară din afișe și din megafoane spre deliciul poporului curios să vază noul staroste. 

   La mulți ani!

Ipoteză

Sugestiv acel imperfect de pe un afiș electoral: „Continuam împreună”! Plutește în aer o ipoteză nedusă până la capăt: „Continuam... dacă..., dar așa..., nu mai continuăm!” Interesant. Previziune? Abandon? Grafician superficial?!

Electorale

 1. Dialog cu cetăţeanul turmentat din Oneşti, în parcarea hotelului “Trotuş”:

            - Azi, PDL se aliază cu UNPR şi sprijină un candidat unic la Oneşti!

            - Aşa, şi? Ce-i cu asta? îl întreb pe chefliu.

            - Păi UNPR tocmai a zis că sprijină guvernul USL.

            - Aşa, şi? Care e problema ta?

            - Păi USL e PNL + PSD!

            - Da, aşa este. Şi unde vrei să ajungi?

            - Eu,... nicăieri, acasă, că în parc nu mai e nimic de băut ! Da’, dacă USL e sprijinit de UNPR, asta înseamnă că UNPR sprijină şi PSD.

            - Eşti turmentat, mon cher, dar ai logică ! Dă-i ‘nainte cu raţionamentul!

            - Păi ce raţionament, că dacă UNPR sprijină PSD, atunci de ce mai propune un candidat împotriva ăluia de la PSD, şi încă susţinut de PDL, care tocmai a fost dat afară de la guvernare de USL, care e sprijinit de UNPR care are candidat împotriva PSD… hai că mă doare capu’!

            - Şi pe mine!

            - Da, da’ io cu cine votez?! Hîc! Că PSD m-a furat de-am ajuns la fundu’ sticlei iar PDL mi-a luat şi sticla!

            2. În dreptul blocului meu covorul de asfalt începe să fie de trei ori mai lat decât în restul bulevardului Mărăşeşti! O fi şi blogul ăsta bun la ceva?!  

Scurte

           Din ce în ce mai dese mesajele care ne invită să mergem cât mai mulţi români la vot, doar-doar nu va mai intra UDMR în parlament ! Păi de ce ?! Dacă mă uit cum sînt asfaltate drumurile în Ardeal şi cum se sapă tranşee-dîmbuitoare pe bulevardul Mărăşeşti, parcă îmi vine să zic : dacă nu vrem unguri în Parlament, atunci să-i alegem în primării! Poate om avea şi noi, moldovenii, străzi cu suprafeţe decent de drepte, nu aşa cum arată electoralele uliţe neaoş-oneştene! Mă citiţi, prieteni maghiari?! Conaţionalii mei nu vă vor în Parlament, candidaţi atunci pentru funcţiile de primari şi daţi-ne şi nouă străzi drepte ! Învăţaţi-i pe asfaltatorii băcăuani să coboare şpaga sub nivelul costurilor de producţie şi poate că blocurile de pe Mărăşeşti nu vor mai crăpa la trepidaţiile camioanelor ! Poate vor crăpa cîteva obraze, aşa, de ruşine!

            UNPR întoarce macazul : va sprijini USL! E tare! Ce scriam eu mai deunăzi despre a candida ca independent versus membru de partid? Interesele meschine dictează politica de conjunctură, se aliază oamenii cu cine pot, numai să ajungă la funcţie! “Disciplina” de partid impune cele mai năstruşnice atitudini, interesele cetăţeanului nu mai contează, important este să fie omul la putere! L–am zărit azi pe Radu Berceanu la TV : aproape umil! În doi ani, Băsescu va fi istorie. Tristă! Iar cei ce l-au susţinut...  

Clişeele politicii

   “În politică, numai boul e consecvent.” – Prin urmare, mulţi politicieni, spre a nu fi asemuiţi cu blajinul şi masivul rumegător, migrează precum agilele gazele de la un partid la altul, de la o doctrină la alta, doar-doar s-or alege şi, odată aleşi, nu se vor trezi, mă-nţelegi, fără colegiu…

   “Politica e o curvă” – Să mă ierte pudibonzii, dar aşa se spune în popor. Ei, şi ca să nu fie confundaţi cu asemenea profesioniste, oamenii de bine stau, feciorelnici, pe de lături şi strigă atunci cînd nu se aud, latră în gînd şi fac sluj cînd apare şeful!

   “În politică nu ai ce căuta dacă nu ai bani.“ – Prin urmare, rămînem săraci şi cinstiţi, dar de votat îi votăm tot pe ăia care ne dau găleţi portocalii, pixuri roşii, tricouri galbene şi ne fac zile negre. Acestea din urmă nu-i costă pe ei nimic, celelalte pomeni electorale sînt, oricum, plătite tot din banii noştri!

   “La politică nu se pricepe oricine, trebuie să o lăsăm pe seama celor care au experienţă.” Corolarul acestei naivităţi colosale este tot un clişeu: “Şi dacă-l dăm jos pe ăsta, pe cine punem în loc? Aşa, cel puţin, putem spera că ăsta nu mai fură, că şi-a făcut plinul!” IQ 30, ce altceva să mai spui?!

   “Legile-s făcute ca să fie încălcate!” Această mostră de tîmpenie ar rămîne doar ceea ce este dacă nu ar fi emisă inclusiv de politicieni, adică de cei care fac legile, caz în care se numeşte pur şi simplu crimă!

   “Nu-s bani, e criză, noi v-am da, dar n-avem de unde!” Dar cine este de vină că nu-s bani, că şi ăia puţini care sînt, se cheltuiesc aiurea pe licitaţii-şantaj, pe comisioane nesimţite, pe peticeli electorale, pe tichii de mărgăritar tuflite peste ţeste lucioase şi goale pe dinlăuntru?!

   “Independenţii nu au nici o şansă!“ – Normal, cui i-ar plăcea un fluierător în biserică, cine ar avea nevoie de o opinie sinceră, nedictată de vreun interes partinic, cui i-ar sluji un parlamentar indisciplinat care să voteze numai ceea ce crede el că le-ar sluji alegătorilor? Care alegători, că nu-l alege nimeni?!

   Aşa o fi, că prea au dreptate politicienii ăştia experimentaţi şi de neînlocuit!

Colportarea ca act de cultură

Dimineţile noastre incep cu veştile sosite în căsuţa poştală electronică. Mai întotdeauna, veşti sumbre. Ştiri. Informaţii de culise. Bombe. Alarme. Avertismente. Petiţii. Umor. Morală – morale – moraluri. Previziuni. Tot sumbre! Iată cîteva exemple, într-o ordine pur întîmplătoare:

-       planeta se încălzeşte!

-       ni se fură aurul (acela pe care şi aşa nu-l exploatăm, că nu avem cu ce, dar, deh, e al nostru, chiar aşa virtual şi ascuns în străfunduri...)!

-       poporul român e primul în toate; fără el, lumea ar fi arătat jalnic! N-ar fi existat!

-       mîncarea ne omoară!

-       lipsa acesteia îi omoară pe alţii (da, dar în timp ce noi murim de prea multă mîncare plină de e-uri cancerigene, ăilalţi mor de inaniţie, dar ecologic!

-       citate celebre: de la Einstein la Che Guevara, trecînd prin Marx, Mao, Zelea Codreanu, Iorga, Ţuţea, Cioran, Churchill, Stan şi Bran, Tom şi Jerry, şi, as a must, Dan Puric! Nici o celebritate nu este iertată. Toate, adunate într-un cor la unison, ne moralizează din toate poziţiile.

-       bogaţii fură!

-       săracii îşi fac dreptate furînd şi ei!

-       crizele ni se succed mai des şi mai ritmic decît binomul chenzină – lichidare! (Inclusiv cele de nervi)

-       nu ne va mai ajunge apa! Se va scurge toată, inexorabil, în gaura de ozon prin care ne vor intra ultravioletele!

-       toată lumea ne vrea răul: francmasonii, evreii, arabii, catolicii, protestanţii, americanii, ruşii, ungurii, chinezii, iluminaţii, întunecaţii, Patapievici, Pleşu, UE. Sîntem ameninţaţi din toate părţile!

            Ce zile frumoase ne aşteaptă după citirea unor asemenea veşti! Şi, ca să fim siguri că ne merge bine şi nu ne paşte vreun ghinion, musai să transmitem preţioasele informaţii tuturor contactelor din agenda noastră electronică. Să fie cu toţii avertizaţi. Puşi la curent. Să împărtăşim cu toţii solida cultură a colportării. Că deh, am uitat să amintesc vestea veştilor: „nu se mai citesc cărţi, dom’le! Tineretul ăsta stă numai pe internet!”...

Memento

Dragi concetățeni,

Cîteva vești bune:

   - libertatea de expresie nu a fost abolită!

   - comunismul a căzut de peste două decenii!

   - a-ți susține cu voce tare, în public, opiniile nu este un act de curaj ci unul ce ține de normalitate, bun simț, demnitate!

   - cei ce ocupă funcții publice nu sînt conducătorii ci reprezentanții noștri! Garanții suveranității noastre! Administratorii bunurilor noastre comune, atîtea cîte au mai rămas. Printre ele: educația, sănătatea publică, siguranța statului, cultura...

   - a le atrage atenția cînd ei greșesc nu înseamnă a dărîma idoli ci a manifesta atitudine civică!

   - a le cere socoteală atunci cînd aceștia își însușesc banul public nu este un moft, ci o obligație morală prin care noi, cetățenii conștienți ai statului, ne manifestăm ca ființe vertebrate și, de preferat, bipede!

   Am fost atenționat în repetate rînduri ca nu am nici o șansă dacă vreau să candidez ca independent la un loc în Parlamentul țării. Foarte probabil să fie așa. Cred că șansele mele sînt direct proporționale cu numărul celor care nu au uitat că, în ciuda năzuințelor unor mărunți dictatori, fie ei locali sau naționali, cetățenii români au dreptul la opinie, la demnitate, la respectul legii. Încă!

De ce aş candida pentru parlament

De peste două decenii încerc să mă conving că « omul potrivit trebuie să se afle la locul potrivit ». Că fiecare trebuie să ştie care îi sînt limitele, adică pînă unde să se întindă ca să nu-i rămînă picioarele afară de sub plapumă! În virtutea acestei convingeri mi-am spus că locul meu este în şcoală, că asta am învăţat să fac, să predau limba franceză! Estimp, sute, chiar mii de indivizi mai puţin dispuşi la filosofie păguboasă s-au îmbrîncit şi au ajuns primari, parlamentari, miniştri. Oameni potriviţi la locurile potrivite? Ei, aş! Să ne uităm puţin la ceea ce a ajuns astă ţară!

Dacă aruncăm o privire în Parlamentul ţării, ne izbeşte imaginea unei adunături de coate-goale care, în timp ce se dezbat oarece legi, răsfoiesc ziare de scandal, vorbesc la telefon, vizionează filme deocheate pe laptop-urile cu care i-a dotat alegătorul naiv sau, pur şi simplu, dorm!

Dacă zăbovim asupra ministerelor, altă jale: clienţi ai partidelor, rude, amici, concubine sau sponsori ai şefilor acestora primesc portofolii pentru care nu au nici o chemare, nici o calificare! Excepţiile sînt puţine şi nesemnificative căci nici miniştrii care s-ar pricepe la ceva nu pot face mare lucru pentru că nu au spaţiu de manevră! Ei nu sînt decît obedienţii executanţi ai ordinelor venite de sus.

În primării bate vîntul căpătuielii. La primul mandat se aleg cîştigătorii licitaţiilor. La următoarele, se confirmă alegerile iniţiale. Tot ce mişcă, răsare, creşte, se asfaltează sau se reabilitează într-o urbe trebuie să fie musai girat de primar. Şi executat de firmele agreate! Dacă scapă firimituri şi altor hămesiţi din opoziţia locală, asta se întîmplă contra unor servicii la schimb. Spre convingere, locuitorii oraşului nostru sînt invitaţi să se plimbe pe bulevardul Oituz şi să-şi odihnească nedumeririle pe băncile de mii de lei bucata! Sau să-şi îngroape bieletele în hăurile de pe proaspătul „bulevard” Mărăşeşti!

Prin urmare, cine sînt cei ce ne reprezintă? Ce calificări superioare au ei? De unde au dobîndit competenţele de oameni politici? Cine i-a hărăzit să rămînă mandat după mandat în Parlment, la Cotroceni sau în fruntea satelor şi oraşelor noastre? Răspunsul este trist, dar unic: noi! Noi i-am ales, noi le-am permis să ne reprezinte prost şi să ne jefuiască cu patalama la mînă, noi îi ţinem şi-i plătim să fure, să mintă, să încalce legile pe care tot ei le votează în numele nostru! Fără noi, ar redeveni ceea ce i-a făcut mama lor: nimic!

Pe de altă parte, aud eternul reproş: pe cine să alegem în locul lor? Dacă stăm pe margine şi ne mulţumim să cîrtim ineficient, tot ei ajung să ne reprezinte şi să ne conducă. Noi rămînem cu demnitatea modestiei, ei cu salariile, comisioanele şi replicile de neam-prost: „Voi nu înţelegeţi politica reală!” Aşa este, nu o înţelegem pentru că, aşa cum o fac ei, politica reală este o puturoasă combinaţie de imbecilitate şi ticăloşie.

În concluzie, încerc să candidez pentru un loc de deputat. Naivitate? Tendinţă suicidară? Decădere? Poate. Dar, cu siguranţă, nu prostie şi nici rea-voinţă! Le-au luat ei pe toate!

Menu dominical

- Soupe à l'oignon

Recette française originale, raffinée en Roumanie par un chef dont le talent ne rivalise qu'avec l'imagination!

- Choux à la Cluj

Délicatesse transilvaine qui a ému des millions de palais à travers les siècles! Mariage dément de choux, viande hachée, riz et crème épaisse parsemé de fines herbes! Incontournable!

- Cheesecake Keiser Alexander

Variante absolument originale d'un dessert-cliché qui ne cesse d'émerveiller les plus raffinés gourmets! Fromage blanc artizanal, crème onctueuse itou, poires bergamotes et Alexander, sucre brun de Maurice, vanille et... mille secrets!

Ne m'en demandez pas les recettes! Vous ne feriez qu'enfanter des copies bien ternes! Je vous prépare le menu pour au moins 8 personnes contre la modeste somme de 100 EUR. Vous recevrez non seulement trois plats exquis, mais aussi la matérialisation sublime du génie de leur créateur.
Adressez vos commandes à gabrieleiffel@gmail.com
La préparation se faisant en Roumanie, le menu sera délivré à votre domicile en France métropolitaine par DHL, UPS ou un autre courrier de votre choix, bien sûr à votre compte!
Possible delivery to the US and Canada!

Pentru traducerea în română, adresați-vă autorului fie aici, fie la adresa de mai sus!

De ce ieşim în stradă?!

1) Pentru că ne-am săturat de imbecilii şi ticăloşii care ne conduc!
2) Pentru că nu mai sîntem de acord ca Ministerul Educaţiei să fie primul care încalcă legea pe care a produs-o!
3) Pentru că nu acceptăm ca un reprezentant al autorităţii locale să ne spună că el nu ţine cont de o lege pentru că ştie dumnealui că acea lege se va schimba!
4) Pentru că liceul în care profesăm a primit din partea Consiliului Local o „previziune bugetară” potrivit căreia pentru trimestrul al IV-lea al anului 2012 este prevăzută suma de 0 lei pentru cheltuieli de personal!
5) Pentru că liceul nostru va pierde o finanţare europeană de peste un milion şi jumătate de euro din cauză că două firme de construcţii oneştene se luptă pentru a obţine contractul de reabilitare iar primăria oraşului nu este în stare să gestioneze acest conflict! Nu ne interesează pe noi, plătitori de impozite şi alegători, faptul că o firmă este susţinătoarea PSD iar o alta finanţează PDL!
6) Pentru că vrem noi să ieşim în stradă, nu pentru că ne-a instigat puterea sau opoziţia. În Oneşti, puterea locală este deţinută de un partid. În Consiliul local, partidul de guvernămînt este minoritar. Opoziţia care a mai rămas este aliată cu partidul majorităţii locale. Din tot acest talmeş-balmeş politic noi nu ne alegem decît cu dezamăgire, silă, speranţe înşelate.
7) Pentru că ştim că în fiecare partid există oameni de valoare dar mai ştim că ei nu ies la rampă, nu acced la cele mai înalte funcţii, nu au putere de decizie! În schimb, ne pricopsim cu conducători care, aflaţi la prima generaţie încălţată, ne privesc de sus spunîndu-ne că tot noi sîntem de vină că nu înţelegem adevărata politică.
8) Pentru că refuzăm să înţelegem şi să acceptăm că politica înseamnă, aşa cum o practică aceştia, incompetenţă, rea-voinţă, furt calificat, găinărie de maidan, mitocănie ridicată la rang de diplomaţie naţională, analfabetism în sensul propriu al cuvîntului.
9) Pentru că ne-am săturat să tolerăm dictatura unor funcţionari mărunţi, fricoşi şi incompetenţi care refuză să înregistreze, aşa cum este legal, un document oficial emis de o instituţie a statului: este vorba despre Primăria Oneşti care a refuzat să acorde număr de înregistrare proiectelor de buget întocmite şi înaintate de către instituţiile şcolare!
10) Pentru că ne-am săturat ca toţi neaveniţii, făcuţii-peste-noapte, chilipirgiii şi neterminaţii ăstei lumi să ne fure şi să ne batjocorească!
... şi lista rămîne deschisă!

Șmecheri de Kaufland

Doar trei exemple... Sînt, din păcate, mult prea mulți! Parchează pe sensul de deplasare, deși locuri în parcare sînt suficiente. Dar așa-s ei, prima generație încălțată mutată din căruță în mașină!
Poliția spune că nu e de competența ei să-i amendeze pe tembeli, cei de la Kaufland se declară neputincioși, așa că... rămîne cum am stabilit!

Un colind tulburător

De la Elena Buică, din Canada, un mesaj de sărbători pentru românii de pretutindeni. Și pentru mai-marii noștri, cei darnici în vorbe. 

La mulți ani!

   http://www.youtube.com/watch?v=3zKgmTJMtAs

Trăiască Regele!

             Iertare - ar putea fi cuvîntul zilei.

             Să ne iertăm unii pe alții, să cerem iertare celor pe care i-am tulburat, să-i iertăm pe cei ce și-au rătăcit facultatea înțelegerii!

         Să-i iertăm pe politicienii care calcă senini în străchinile istoriei, pe cei ce hulesc ceea ce nu pot pricepe, pe cei ce hăhăie suficienți și prea plini de golul inimilor lor! Să-i iertăm și să-i iubim.

            Dacă nu reuşim, dacă ni se pare peste putinţa înţelegerii noastre, dacă ne covîrşeşte povara conştiinţei noastre vinovate, atunci se cuvine să ştim, cel puţin, că există minţi şi inimi alese care pot, ştiu şi iartă. Astăzi, în Parlamentul României, Regele i-a spălat pe picioare pe supuşii păcătoşi. Umilinţa sinceră, creştinească, e apanajul sufletelor nobile.

            Noi, ceilalţi, mimăm.