Educația celulară 3

Capitolul 2

Mitul evaluării ierarhizatoare – nota!

Mitul subsecvent al procentelor

            „Ne puneți notă?!” „Ne treceți notele în catalog?!” „Ce pot să fac să-mi măresc media?!” „Domn’ profesor, îmi mai trebuie doi de 10, pot să fac un referat / să aduc portofoliul” – cu varianta absolut superbă „ne ascultați la portofolii?!”

         Nu cred să existe cadru didactic care să nu audă zilnic asemenea întrebări! Nota este, de departe, cea mai autoritară expresie a evaluării. Luat repede, un profesor nici nu va ști să enunțe o alta! Din expresie numerică a evaluării (alături de multe altele pe care le înșiră conștiincios orice tratat de pedagogie), nota a devenit obsesie, instrument de tortură, bucățica de zahăr oferită parcimonios copilului dresat care a răspuns frumos, sau, dimpotrivă, biciul cu care elevul neascultător, care „nu și-a învățat” (acest pronume posesiv în dativ merită, el singur, o analiză aparte!) lecția. Nota este, de cele mai multe ori, singura „armă” (un termen ce-și are obîrșia în originile militare ale sistemului educației de tip național!) la îndemîna profesorului aflat în penurie de argumente motivaționale.

            Departe de a fi un instrument numai al educatorului, nota este, din păcate, obiectul obsesiei părinților. Nici nu ar putea fi altfel din moment ce, la final de an școlar, temutele liste ierarhizatoare pot produce (și produc, efectiv) tragedii familiale care marchează destine, distorsionează valori, uneori curmă chiar vieți! Am auzit părinți spunînd: „Nu mai avem pentru ce munci!” – atunci cînd copilul lor a reușit să obțină prima lui medie de 9 la o disciplină oarecare! „Elev de nota 10” este o emblemă pe care o hipervalorizează mediile de informare, părinții care-și vor rezolvate propriile frustrări prin performanțele odraslelor dar și, ceea ce e mai trist, înseși instituțiile școlare care-și văd astfel confirmată vocația elitistă!

            Cine poate spune, cu mîna pe inimă, că, între un elev de 10 și unul de 9,97, există o diferență reală?! Dar între unul de 9,93 și un altul de 9,83? Zece sutimi! Un abis de diferențe căruia nu-i corespunde, în fapt, nimic! Ce să mai spunem despre diferențele de un punct întreg, de două, de trei? Ele pot genera catastrofe existențiale în psiho-cronologia atomizată, dar la nivelul unei existențe umane complexe sunt tot atît de relevante precum cele dintre o ceapă și un cartof!

            Cu toate acestea, ierarhiile consfințite de note continuă să opereze la nivelul societății fie și în dauna realei competiții pe care se presupune că ar trebui s-o slujească. Media obținută la un examen este factorul direct care generează corupție în sistemul de învățămînt. De la profesorul supraveghetor în sala de examen și pînă la cel care corectează o teză, trecînd prin membrii comisiilor de evaluare, examinare, admitere, fără a uita nici personalul didactic auxiliar, orice ființă care-și leagă, într-un fel sau altul existența de „școală” este susceptibilă a intra în colimatorul corupătorului ahtiat după o notă cît mai mare! „Bacalaureatul cu 10!” – iată un țel pentru care nu puțini au încercat și, zic unii, au și reușit să-și promoveze ambițiile.

            Un 10 obținut prin fraudă este egal cu un 10 cinstit. Trist, revoltător? Desigur, dar… inevitabil în contextul în care o societate întreagă pare a face din notă țelul suprem al educației!

      Subsecvent mitului evaluării ierarhizatoare este mitul procentelor. Nici un raport, nici un plan de dezvoltare instituțională, nici un „plan managerial”, la orice nivel va fi fiind el, nu scapă de teroarea procentelor care, evident, trebuie să crească! Cum acestea se încăpățînează să fie numai 100, curba exponențială a creșterii lor sfidează definițiile și atinge neatinsul!

            Cifre seci, ele nu dau seama de cauzalități decît dacă sînt puse în relație cu alte cifre, din ce în ce mai multe, dar, cum comunicarea între bazele de date oficiale este sublimă dar lipsește cu desăvîrșire, procentele, cifrele rămîn forme fără fond. Poveștile din spatele lor rămîn, de cele mai multe ori, necunoscute. Astfel, deciziile la care ar putea conduce nu există nici ele! Prin urmare, nici o entitate politică ori administrativă nu-și poate construi o strategie coerentă în domeniul educației dacă dorește să se sprijine (doar) pe cifre.

Educația celulară (2)

Capitolul 1

Mitul caracterului naţional al educaţiei – educația de masă

           

            Nu ştiu ca, în decursul ultimelor două secole, vreo reformă în domeniul învăţămîntului să fi pus sub semnul întrebării caracterul naţional al educaţiei. S-a reformat tot ceea ce putea fi reformat, au izbucnit şi s-au stins revoluţii în întregul pantheon al mitologiei învăţării, toate straturile şi păturile ierarhiei conceptuale au fost răscolite, reaşezate, deconstruite, rezidite. Nimic nu a scăpat iureşului reformator care a cuprins şcolile ultimelor două veacuri, dar nimeni nu pare a contesta (şi cum să conteste de vreme ce nici nu se ia măcar în discuţie!) caracterul de sistem naţional al educaţiei.

            Dar mai întîi, o necesară definire a termenilor cu care operăm. În cele ce urmează, înţeleg a defini educaţia ca una dintre primele instituţii omeneşti care a beneficiat de un program fundamentat pe o serie de finalităţi generale şi pe seturi de obiective specifice, avînd ca grup ţintă generaţia înlocuitoare. Acţiunile menite să transmită şi să re-producă, în şi prin noua generaţie, tezaurul de cunoştinţe, deprinderi, aptitudini şi atitudini dobîndite de generaţiile anterioare s-au coagulat şi materializat, încă de timpuriu, în concentrate de cunoaştere – de la pereţi de peşteri la stele, tăbliţe şi papirusuri pînă la cărţi adunate în biblioteci, iar grija omului de a transmite mai departe ceea ce ştie s-a constituit poate în prima profesiune a istoriei, aceea de educator. Prin urmare, deşi extrem de veche, preocuparea de a transmite cunoaştere nu ambiţionează a deveni sistem-instituţie decît odată cu apariţia mitului naţional şi a tot ceea ce presupune acesta. Secolul al XIX-lea este cel care oferă omenirii instrumentele ideologice necesare transformării educaţiei dintr-o afacere individuală într-una naţională. Dacă tot cetăţeanul este îndrituit să fie educat, atunci el va fi şi obligat! Dezvoltarea personalităţii umane nu mai ţine de alegerea fiecăruia, ci devine raţiune de stat. Nimic mai logic, deci, decît standardizarea, uniformizarea, normarea. Caracterul naţional al educaţiei vine cu un alai de consecinţe care nu vor fi puse niciodată în discuţie: cei care decid ce, cum, cît, cînd se învaţă sînt reprezentanţii instituţionali ai beneficiarilor educaţiei. Familia, fie ea şi „celula de bază a societății”, într-o formulare celebră datorată unui gînditor al veacului al XIX-lea, nu are prea multe opțiuni atunci cînd vine vorba despre educarea progeniturii. „De stat” sau „particular”, învățămîntul este, totuși, unul de tip național. Prea puține concesii au fost făcute diversității (confesionale, în primul rînd, mult mai rar metodologice), iar atunci cînd vorbim despre alternative educaționale, ele trebuie „să se încadreze” într-un sistem național, să corespundă unor „standarde” fixate de stat. Cu alte cuvinte, fie că e de stat sau particular, învățămîntul este sau ar trebui să fie „de masă”.

            Este sistemul educațional de stat / național singurul apt să răspundă setului de nevoi și așteptări pe care societatea contemporană și-l formulează afișînd o superbă nepăsare față de standarde și cadre?! Iată o întrebare la care încearcă să răspundă eseul de față în partea a doua, dedicată unui model educațional pe care, dintr-o nevoie de concizie, convenim a-l denumi „celular”.

Educația celulară (1)

Cuvînt[1] înainte

            Textul de față este rezultatul unui demers subiectiv. O cugetare continuă, lungă de peste trei decenii, la rosturile educației, o experiență cu multe fațete, un șir lung de îndoieli întrerupt de scurte certitudini, credința că primul care trebuie să învețe este învățătorul, iată cîteva dintre resorturile care au dus la coagularea acestui scurt eseu.

            Căci eseu este; subiectiv, pe alocuri polemic, sincer, optimist. Și este în două părți: prima, dedicată enumerării cîtorva mituri ale educației și discutării unor fenomene care ni se par interesante, este un succint diagnostic (termen prea riguros, totuși!) a ceea ce numim sistemul de învățămînt. A doua parte este propunerea unui model educațional care, în opinia noastră, ar putea înlătura mare parte din neajunsurile actualului sistem, răspunzînd exigențelor societății contemporane a cărei dinamică copleșește picioarele de lut ale „educației naționale”. Capitolul 1 lămurește utilizarea ghilimelelor anterioare.

            Cititorul nu va afla, la final, o bibliografie exhaustivă căci nu va fi ținut în mîini un op științific. Cîteva titluri, o succintă sitografie au mai mult rolul unor deschideri care au contribuit la formularea întrebărilor, la aflarea unor răspunsuri și la formarea unui set de valori în care credem.

            În încheiere, un cuvînt de recunoștință față de profesorul George Văideanu de la Iași (RIP): deși am fost studentul Universității din București, am avut bucuria să-i audiez cîteva (prea puține) cursuri în timpul sesiunilor de pregătire a definitivatului, în 1986. După doi ani și jumătate de stagiatură pe Valea Bistriței, la Farcașa, nu eram convins că mi s-a hărăzit meseria vieții. Discuțiile cu domnia sa ne-au deschis orizonturi nebănuite, harul său ne-a impresionat și am început să devenim conștienți de misiune!

            Pluralul frazei precedente o include pe soția mea, Gabriela Fornica-Livada, colegă de facultate, rareori de cancelarie, cu care, încă de la început, împărtășesc pasiunea, obsesiile, căutările, bucuriile apostolatului. Nu puține dintre ideile acestui eseu s-au născut în lungile după-amieze în care ne povesteam aventurile zilei. Am citit, uneori, aceleași cărți, alteori ne-am povestit unul altuia ce am citit separat, ne-am contrazis (cum altfel?!), ne-am promis de multe ori (și nu ne-am ținut niciodată de cuvînt!) să nu mai vorbim acasă „de-ale școlii”...

            Un ultim paragraf în amintirea bunicului meu matern, Ioan Gh. Niculescu, profesor de limba și literatura română și de limba franceză, pe care l-am prins numai 12 ani în viață... Poveștile despre el, pe care mi le spuneau bunica și mama m-au întărit și, nu de puține ori, m-au făcut (continuă s-o facă) să mă simt vinovat. Atît cît am putut, am încercat să mi-l închipui un model...

Autorul

---

[1] Îmi asum grafia cu „î” din rațiuni lingvistice pe care, la cerere, le pot detalia.

După un an și jumătate...

   Am lipsit de aici mult timp...

   Principala vină o poartă Facebook cu răspunsul său mai rapid, cu aparența unui public mai receptiv și cu iluzia notorietății...

   Anul 2018 a fost unul al proiectelor realizate sau abia începute sau... amînate. A fost și cel al schimbării „prefixului”, o provocare psihică deloc neglijabilă. Poate tocmai acest fapt m-a convins că, pentru a supraviețui tentațiilor de tot felul, o posibilă soluție ar fi continuarea, reluarea sau inventarea unor proiecte!

   Unul dintre ele a fost să pun pe hîrtie ideile mele despre educație. Profesia mea de bază, domeniul în care caut de aproape patru decenii...

   Începînd de mîine, voi transcrie aici, în foileton, un scurt eseu pe care l-am publicat la finele anului trecut într-un număr infim de exemplare. Pînă cînd voi reuși să scot un nou tiraj, voi insera aici, la două-trei zile, cele vreo 50 de pagini ale textului, sub titlul Educația celulară. Aștept reacții...

 

Scrisoare deschisă

             Stimate domnule Dacian Cioloș

            Sînt unul dintre cei care consideră că anul guvernării Cioloș a fost unul bun, căci ne-a redat speranța că România poate fi administrată transparent, eficient, de oameni competenți și cinstiți!

            Chiar dacă nu sîntem majoritatea, sîntem, totuși, mulți cei ce gîndim și simțim așa! Nu vă scriu, însă, în numele lor, nu am acest mandat, sînt un anonim. Dar mă adresez dumneavoastră cu speranța că nu este totul pierdut, că România poate avea un prezent demn și un viitor mai bun. Prin urmare, vă rog:

            - nu repetați greșeala fondatorilor USR care au dorit „un partid în afara oricărei ideologii”!

            - nu vă fie teamă să vă asumați un rol politic! Nu cădeți în eroarea multor „voci ale societății civile” care condamnă otova politica, politicul și politicienii! Cu un curaj pe care vi-l cunoaștem, afirmați-vă dorința de a fi nucleul unei mișcări politice al cărei țel să fie cîștigarea puterii la viitoarele alegeri!

            - redefiniți fără echivoc natura Platformei România 100:  platformă civică sau partid politic? „Societatea civilă” este o formulă de natură să blocheze acțiunea decisă, politică! Atunci cînd o organizație își propune să administreze treburile publice, ea devine politică! Pentru că administrarea unui stat înseamnă... politică! Nu noi am inventat termenii, însă teama de a spune lucrurilor pe nume duce la ineficiență, la dezbinare, la pierderea speranței. Avem exemplul proaspăt al unui fondator de partid care-și abandonează creația!

            - conturați și faceți public, în viitorul cît mai apropiat, traseul politic pe care-l veți urma! Numele dumneavoastră a fost asociat, în ultimul an, fie cu Partidul Național Liberal, fie cu USR. Recent, un fost ministru al cabinetului dumneavoastră, actualmente lider al acestei formațiuni, a avansat ideea fuziunii cu Platforma România 100. Indiferent care va fi decizia dumneavoastră, ea trebuie să se sprijine pe cele cîteva constante care v-au definit profilul public: viziunea politică de tip liberal, promovarea competenței, a corectitudinii și transparenței actului politic.

            Toate acestea trebuie și pot să devină realitate cu condiția ca Dacian Cioloș să fie liderul formațiunii politice pe care o va gira!

            Vă urez succes!

            Gabriel Fornica-Livada

Se souvenir de l'avenir

   „Să ne reamintim viitorul” - o metaforă ce poate părea un simplu clișeu devine, cu cîteva zile înainte de Sărbătoarea Paștilor, un îndemn la adîncă cugetare asupra rosturilor noastre pe acest pămînt: grija pentru viitorul lumii, pentru tinerii care ne urmează și care preiau frîiele societății de mîine.

   Să ne reamintim în fiecare clipă că tot zbuciumul nostru de azi își are rostul în construirea zilei de mîine.

   Acesta este, pe scurt, mesajul pe care proiectul „Se souvenir de l'avenir”, finanțat de Uniunea Europeană, încearcă să-l transmită. Cetățeni originari din 21 de orașe europene, de 16 naționalități, vorbind 14 limbi, interacționează, își însușesc proiectul european și contribuie la viitorul acestuia.

   În zilele de 9 și 10 aprilie 2017, 54 tineri cu vîrste cuprinse între 16 și 83 de ani, veniți din Franța, Bulgaria, Italia, Germania și Slovenia, s-au alăturat celor 15 parteneri români și au pus bazele unui parteneriat care se va desfășura pe o perioadă de doi ani. 
   Domnul Michel Hetroy, primarul orașului Châtillon-sur-Indre, doamna Veneta Vazharska, reprezentanta primăriei din Haskovo și doamna Florence Cipriani, reprezentanta primăriei din Solferino au participat la întîlnirea oficială cu primarulu Municipiului Onești, domnul Nicolae Gnatiuc, din ziua de luni, 10 aprilie. Sala Consiliului Local din Onești a fost neîncăpătoare, s-au schimbat mesaje de angajament și simboluri citadine într-o atmosferă de optimism european autentic.
   La Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”, conferința cu tema „Euroscepticismul - cauze și mijloace pentru a-l combate” a prilejuit unui public tînăr și interesat un spumos schimb de idei și mărturii personale. Din partea română, s-au remarcat intervențiile Mariei Boghiu, absolventă a University College London, Master în Computer Engineering al Kellogg College din Oxford, cu o experiență de patru ani la Microsoft în Dublin și Seattle, Anastasia Roncea, elevă a Colegiului Național „Dimitrie Cantemir”, cu o experiență de nouă ani în Italia și Delia-Ioana Gavriliu, olimpică națională la limba franceză, cîștigătoare a Prix de la Francophonie 2016, și ea, ca și precedentele, elevă a Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” din Onești. Colegiul Național „Grigore Moisil” din Onești a fost strălucit reprezentat de Rareș-Cosmin Niculescu, elev în clasa a XI-a A, a cărui mărturie de vechi participant în proiect a confirmat, o dată în plus, că viitorul Europei este în mîini bune.
   Nu aș putea încheia fără a menționa contribuția capitală a inițiatoarei și coordonatoarei proiectului, neobosita și fermecătoarea doamnă Geneviève Hetroy, cea care, în pofida inerentelor obstacole de tot felul, reușește să ne surprindă cu suita de victorii pe care o dorim nesfîrșită!
   Las fotografiile să spună în continuare povestea acestei frumoase întîlniri:

O poveste cu tîlc

      De fiecare dată cînd mergeam să facem cumpărături la supermagazinul Cutare, întîlneam, în parcare, un băiat de vreo 10 ani care ne cerea un bănuț. Se oferea să ne ducă, dacă voiam, căruțul... Uneori ne cerea de mîncare. Noi, soția și cu mine, îi lăsam căruțul, uneori îi cumpăram cîte ceva din magazin, odată țin minte că l-am întrebat pe el ce ar vrea și ne-a spus: „Cîrnați” - și i-am luat...

      Cu timpul, am intrat în vorbă, l-am întrebat cum îl cheamă, unde stă, dacă merge la școală... Avea și o soră care, uneori, îl însoțea. Erau mai mulți copii acasă. Familie nevoiașă...

   Într-o bună zi, cînd ne pregăteam să plecăm din parcare, numai ce-l vedem pe băiat certîndu-se cu un bărbat ceva mai în vîrstă, sosit și el în căutarea unui bănuț în parcarea supermagazinului. Chiar în momentul în care bărbatul „concurent” dădea să recupereze fisa de 50 de bani din căruțul pe care-l primise de la un client, l-am văzut puștiul nostru croindu-i vreo două bărbatului... Am deschis geamul, l-am apostrofat, copilul a ripostat îngăimînd ceva despre „dreptul” lui... În concluzie, am decis, și eu și soția, să nu-i mai dăm bani sau căruțul micului agresor.

    De fiecare dată cînd reveneam la magazin și-l vedeam, băiatul de 10 ani își încerca norocul cu noi, însă răspunsul nostru era ferm: „Nu, ai bătut un om care nu ți-a făcut nimic!”

      Pînă azi... Eram singur la cumpărături, chiar mi-aș fi dorit să găsesc pe cineva care să-mi ia căruțul. Apare copilul și mă întreabă dacă i-l dau. Nu-l mai văzusem de cîteva luni... I-am spus să aștepte. „Vă ajut?” mă întreabă el. Îi răspund că nu, termin de golit căruțul și-i spun băiatului să-l ia. În timp ce mă urcam la volan, îl aud: „Bogdaproste!” Cum nu i-am răspuns, preocupat fiind eu să mă instalez fără să sfărîm scaunul, el repetă mulțumirea. Îi spun „Cu plăcere, să fii sănătos!” iar el, înainte ca eu să închid portiera, îmi spune: „Eu sînt ăla care l-am bătut pe omul acela, vă rog să mă scuzați!” I-am spus că știu, l-am sfătuit să nu mai faca așa ceva niciodată și am plecat, lăsîndu-l să-și recupereze moneda...

      Dragi cititori, unii veți spune, poate, că atitudinea micului cerșetor nu a fost decît o acțiune de „marketing”, o manevră de PR la sfatul alor săi care, „șmecheri” fiind, l-au învățat cum să obțină, prin „vicleșug”, simpatia, iertarea „clienților”. Foarte posibil să fie așa. Dar, și accentuez asupra acestei conjuncții, el a învățat ceva. Cum, de la cine, pentru ce... altă poveste. DAR A ÎNVĂȚAT! A EVOLUAT! Mi-ar plăcea să constat și în spațiul public, administrativ, politic, aceeași disponibilitate de a învăța să-ți ceri scuze după ce ai greșit. Fie și numai din rațiuni de „marketing”! Pînă la toată urma, ce altceva este politețea?! Cîți dintre noi stăm să verificăm valoarea de adevăr a uzualei și tocitei urări „Să aveți o zi bună!”?!

Pronostic pentru 11 decembrie

Sondaje peste sondaje!

Iată și un pronostic personal, strict subiectiv:

PSD - 39%

PNL - 31%

USR - 11%

UDMR - 6%

ALDE - 5% (cu zbatere)

PMP - 5% (la fel)

Restul nu contează!

În parlament, cele trei partide cu vocație de balamale se vor întrece în a trăda și a se alia care cum vor putea, numai la putere să fie!

Dacian Cioloș va fi desemnat premier, rămîne de văzut ce trădători vor fi preferați! UDMR are mari șanse să fie acceptat, vor „defecta” unii de la ALDE, poate chiar și de la PMP... Se vor adăuga independenții adevărați, sateliții se vor orienta în funcție de birourile disponibile în Casa Poporului.

RUȘINE!

   Am văzut două imagini pe o rețea de socializare: în ambele, calendarul creștin ortodox pentru 2017, pe unul trona sigla PSD, pe celălalt, cea a PMP. Bașca, pe acesta din urmă, și explicația simbolisticii cifrei 7 (poziția PMP pe buletinul de vot!)...

   Încă sper că nu este adevărat, că, poate, fotografiile sînt trucate!

   Dar, dacă cele două calendare (or mai fi și altele?!) chiar au fost puse în circulație, partidele respective, împreună cu TOȚI candidații care acceptă să apară pe listele lor, merită un delicat brînci spre lada de gunoi a istoriei! Sper, din toată inima, că este vorba doar de erezia morală a celor din Argeș, nu de alta, dar cunosc și stimez oameni din ambele partide...

   Dar nu am nici un cuvînt de milă pentru liderii celor două partide!  O atare mișelie este demnă de casa de nebuni! Cum se poate ca niște partide care stau mereu cu țara în gură, care nu mai prididesc să exalte valorile naționale și tradiția strămoșească, să-și bată joc în așa hal de oamenii de bună credință?! Cum este posibil ca niște lideri spirituali să permită distribuirea acestor materiale?! Cine i-a crescut și educat, în ce valori morale pot ei crede?! Oare dorința nebună de a ajunge în parlament, goana după imunitate și protecție în fața legii să fie chiar atît de orbitoare?! 

   În lături, dară, oameni de nimic! 

   P. S. Voi căuta listele de candidați de la Argeș. Mă voi documenta, nu vreau să ponegresc pe nimeni, nemeritat. Dacă nemernicia se va adeveri, atunci le voi dedica un monument al ticăloșiei! 

O scrisoare

   Primesc multe hîrtii la cutia poștală. dacă nu-s facturi, sînt reclame. La coș. Acum, e perioada promisiunilor. Idem. Rar primesc scrisori, cărți poștale. Azi, un plic de la vreo 2500 km... Expeditor... nu-i recunosc numele la o primă citire... Deschid plicul și citesc:

   „Dragă vecine,

   Nu ne-am văzut de ani mulți. Vă scriu că nu am cui să spun ce gândesc... Muncesc departe de casă și îmi e groază de ceea ce văd la teve când am timp să mă uit. Nu vă țin mult că știu că aveți treabă. Dar simt că musai să vă zic ce am pe suflet.
   Am o vârstă. Am votat mereu același partid. Că ne dădea. Ba o bucată de pământ, ba o mărire de salariu, ba o găleată cu o pungă de făină sau mai știu eu ce. Ziceam că sunt de ai noștri din popor, nu străini care să ne fure țara. Acum doi ani eram proaspăt emigrant. Oraș mare, capitală. Au venit alegerile. Ce mi-am zis, să merg și eu să votez. Nu știam ce să fac, toți colegii mei spuneau să îl votez pe Iohannis, că e cinstit, că e așa, că e pe dincolo... Eu, cum v-am spus, știam una și bună. M-am așezat la coadă. Și am stat ore întregi. Toți în jurul meu strigau că vor să voteze și toți îl voiau pe Iohannis... Am zis că dacă ajung și eu la urnă, votez pe Ponta, uite așa, numai de ciudă... Dar nu am ajuns. Am înghițit și lacrimogene, de îmi venea să îmi scuip plămânii. Am înjurat și am plecat acasă. 
   Apoi a venit 2015. Nebunia cu Colectivul...  Și noul guvern... Încet încet am început să înțeleg ce se petrece în țară și am început să văd că datul ăsta e praf. Cum vă spuneam, lucrez într-un oraș mare, unde munca e muncă și plata e plată. Nimeni nu primește nimic fără să muncească și hoții sunt pedepsiți. Copiii mei de acasă îmi tot scriu că află că iar a fost poprit un politician, că iar a mai fost găsită o firmă care sugea banii statului...
   Vecine, am început să văd altfel lucrurile. Am înțeles că de peste 20 de ani suntem furați și batjocoriți cu pomeni. Citesc uneori ce scrieți și abia acum înțeleg de ce sunteți așa de înverșunat. De aceea vă zic cu toată sinceritatea mea de muncitor plecat departe de casă pentru un blid de linte mai bun: spuneți tuturor celor pe care îi vedeți că noi, cei care muncim cinstit fiecare bănuț, nu mai vrem hoți în fruntea țării. Nici nouă nu ne plac partidele, nu mai avem încredere nici în unii nici în ceilalți, dar știm sigur că un om ca Cioloș nu ne va trăda. E ardelean ca și bunicii mei, e om de cuvânt. Vă rog, dragă vecine, știu că sunteți profesor, spuneți-le tinerilor să iasă la vot. Nu contează pe cine votează numai să-l susțină pe Dacian Cioloș ca prim ministru în continuare. În jurul meu toți numai asta spun, că dacă va fi tot el în fruntea guvernului, se va stârpi hoția și minciuna. Iertați că am scris mult, dar asta am gândit, asta am spus. Să ne dea Domnul mintea cea de pe urmă!

                P. V.”

Pe lîngă plicul de la P.V., în cutia poștală mai era un pliant cu grija pentru viitorul copiilor noștri. P.V. nu candidează. Păcat, grija lui mi se pare mult mai autentică!

În tot răul e un bine…

        Așa am spus cînd nu am reușit prima oară la examenul de admitere în universitate. Și așa a fost… în 1977!

           Acum, în 2016, am reușit să strîng aproape de trei ori mai multe semnături decît îmi propusesem inițial, cînd credeam că doar o mie sunt suficiente. Dacă aș fi pesimist, aș spune că nu am strîns decît jumătate din cîte aveam nevoie pentru a-mi depune candidatura. Dar nu sunt, nu am gena asta!

            De pierdut, nu am pierdut nimic în această aventură inițiatică. Am cîștigat multe. Am cunoscut oameni interesanți, din toate straturile sociale. Am constatat, o dată-n plus, cît de frumoasă este viața și cît de ușor este să uităm acest lucru. M-am bucurat să-mi văd confirmată credința că prietenia nu este o vorbă goală. Că ea trece mult dincolo de diferențele de gust, de credință, de orientare politică. Oameni pe care nu i-am revăzut de ani buni mi-au trimis semnăturile lor prin poștă. Alții, nu puțini, au colindat cartiere, sate, instituții, firme și mi-au adus liste întregi de semnături. Dacă nu-i pomenesc aici este pentru că nu vreau să nedreptățesc pe nimeni; și nici să fac ierarhii.

            Lor, tuturor membrilor familiei mele, prietenilor, colegilor, apropiaților dar și necunoscuților care m-au sprijinit fără să mă cunoască (au avut încredere în cei care le-au solicitat semnătura în numele meu), le mulțumesc din inimă. Tuturor le cer iertare pentru că nu am reușit să ajung acolo unde aș fi putut să le confirm așteptările!

            Evident, nu învinuiesc pe nimeni pentru acest rezultat. Nici măcar pe mine! Sînt mulțumit că am reușit ceea ce mi-am propus: să demonstrez că politica se poate face și cu cinste. Vorba unui personaj interpretat de Al Pacino, cu toții știm care este calea cea bună, dar este extrem de greu s-o urmăm. Nici eu nu am reușit întotdeauna dar, măcar acum, cînd este vorba despre încrederea celorlalți, am făcut alegerea cea grea și corectă.

            Nu voi fi parlamentar. Nu cred că este o pierdere pentru umanitate. Dar mă bucur să fiu în continuare ceea ce am fost mereu: un om plin de păcate dar perfectibil, încrezător în oameni, și, vorba unei prietene, un „idealist fără leac”! 

Candidez

            DECLARAȚIE DE INTENȚIE

            După mai mulți ani de „tatonări” cu propria-mi conștiință, m-am decis să candidez pentru un loc în Parlamentul României.

             Argument

            În ultimele două decenii, după o scurtă perioadă de optimism polarizat, timp în care partidele politice s-au născut și s-au dezvoltat cu suișurile și coborîșurile cunoscute, clasa politică a intrat, mai cu seamă după anul 2000, într-un vîrtej dement și sinucigaș al corupției, al goanei după bani și putere, într-un total dezinteres față de popor, față de statul român pe care este chemată să-l apere și administreze!

            O democrație modernă (singurul sistem, chiar dacă imperfect, dar perfectibil, care poate garanta libera dezvoltare a individului și care-l poate apăra de tiranie, dictatură, hoție) se sprijină pe partide. Pluralismul sau, altfel numit, pluripartitismul este garanția că niciodată, un singur individ sau o singură forță politică nu vor putea pune mîna pe putere pentru a guverna după bunul plac.

            Un partid politic se sprijină pe doi piloni: ideologia și personalitatea.

            Ideologia este acel set de valori, atitudini, concepții, strategii pe care le adoptă și în care cred membrii partidului. Pornind de la acestea, odată ajuns la guvernare, partidul respectiv trebuie să pună în practică ceea ce a propovăduit în timpul cît a fost în opoziție și, apoi, în campania electorală.

            Personalitatea este cea care coagulează, în jurul ei, oameni dispuși să acționeze în aceeași direcție, pentru atingerea acelorași scopuri. Istoria lumii nu face decît să confirme aceste aserțiuni. Nume precum Brătianu, Maniu, Mihalache, Coposu au creat și au conferit credibilitate unor partide care, cu inerente greșeli sau ezitări, au clădit România modernă.

            Unde sîntem azi? Personalitățile care se perindă de la un partid la altul par a avea un singur scop: distrugerea sistematică, furioasă, a propriilor partide. Numitorul comun al imensei majorități a liderilor politici români este banul: fie că-l au și-l vor înmulțit, fie că nu-l prea au dar îl vînează cu disperare, banul este unicul vector care propulsează un membru de partid într-o funcție reprezentativă. Ai bani, poți ajunge consilier, primar, deputat, senator. Nu ai, atunci tot ce poți obține este un loc codaș pe listele partidului, o dată la patru ani.

            Ani de zile am stat „pe margine”, observînd ce se petrece în țară, și, de fiecare dată cînd îmi trecea prin gînd să mă angajez, îmi spuneam că nu am experiența necesară, că sunt alții mai buni, mai pricepuți, cu mai multe posibilități… Mi-a trecut această proastă „modestie”! Uitîndu-mă în jur, luînd aminte la ceea ce și cum spun și fac politicienii noștri, în marea lor majoritate, am realizat că exact LIPSA DE EXPERIENȚĂ poate fi atuul meu politic!

            MĂ BUCUR CĂ NU AM EXPERIENȚĂ POLITICĂ! Doresc să candidez ca INDEPENDENT!

            Lansez un apel către toți cei care, asemenea mie, s-au săturat de politicienii de azi și care, printr-un efort propriu, doresc să ajute la primenirea clasei politice românești:

CANDIDAȚI CA INDEPENDENȚI! SĂ ÎNCERCĂM SĂ SPULBERĂM MITUL POTRIVIT CĂRUIA INDEPENDENȚII NU AU ȘANSE! MĂCAR PENTRU O PERIOADĂ, PARTIDELE POLITICE TREBUIE CONVINSE SĂ TREACĂ PRINTR-O SEVERĂ LUSTRAȚIE INTERNĂ!

(În zilele următoare voi publica scurte „declarații” lămuritoare.)

L’amour sans frontières

Au-delà du cliché, c’est ce que nous avons vécu à Châtillon-sur-Indre depuis 2014, année où la Roumanie a été invitée pour la première fois aux Journées européennes…

Une atmosphère de fête, d’entente cordiale, d’optimisme face au destin commun que nous assumons tous. Un modèle pour une Europe unie, maison commune de tous les citoyens qui croient et cultivent les valeurs de l’amitié, de la tolérance, de l’unité dans la diversité…

Nous avons été accueillis par des gens merveilleux qui ont déployé des efforts soutenus pour réaliser leur but généreux. Nous avons assisté et participé à des activités diverses, des rencontres durant lesquelles nous nous sommes tous sentis égaux, respectés, écoutés !

Nous vivons des temps où l’optimisme et sérieusement mis à l’épreuve par tout un convoi d’événements ou attitudes hostiles. Préserver et soutenir une approche positive de l’idée européenne est plus qu’un devoir de conscience, est une vraie provocation. Ce qui nous afflige davantage est que les ennemis ne sont pas toujours au-delà de nos frontières, ces Cassandres qui prêchent un pessimisme impuissant vivent parmi nous et nourrissent leur haine de leur inaction jalouse.

Il m’est très difficile de dresser une liste avec les noms de tous les amis français qui ont contribué à la réussite de ces rencontres, je crains de n’en omettre certains. En commençant par les responsables du projet et jusqu’aux volontaires connus ou anonymes, une armée d’optimistes incurables a rendu possibles ces jours et nuits d’espoir, d’amitié, d’humanité sublime. Nous vous en saurons gré jusqu’au dernier de nos jours, nous reviendrons vous embrasser et vous dire notre amour au-delà des frontières !

« Quand le cœur de France s’exprime en 24 langues », tout n’est pas perdu ! 

Requiescat in pace

Dumnezeu s-o odihnească printre cei drepți!

Regina Ana a românilor a plecat la cele veșnice cu aceeași discreție aristocratică ce a călăuzit-o în toată ființarea ei pe acest pămînt!

Dincolo de tristețe, apasă întrebarea: de ce poporul nostru ajunge să-și recunoască și să-și respecte valorile mai cu seamă după ce acestea răposează întru Domnul?!

Pe surse...

Cu peste două săptămîni în urmă, publicam pe facebook un set de... inecuații sub titlul „Ecuația zilei”:

8 + 4 + 2 > 6 + 1

Desigur, nu putem exclude nici varianta

8 + 6 + 2 > 4 + 1 !

După cum, din aproape în aproape (iar istoria recentă a „coagulărilor” conjuncturale o demonstrează), nici

8 + 6 + 4 + 2 > 1 nu este imposibilă!

În acest ultim caz, trecerea dintr-un membru în celălalt este la fel de neimportantă ca și prezența în ecuație!

Din păcate, acesta nu e un pamflet!

Unii comentatori au oferit și alte variante, una dintre ele, cu șanse mari de realizare... Numai că, așa cum sună și titlul articolului de azi, circulă zvonul precum că mîine, la ședința de constituire a consiliului local, programată pentru ora 14, nu se va întruni cvorumul! Ca atare, Instituția Prefectului va trebui să reprogrameze ședința...

Dacă va fi așa, oare de cîte ori se va repeta scenariul? Nu mă întreb care este miza, răspunsuri sînt multe și... mai deloc edificatoare. Cel mai probabil, este vorba despre un incendiu național în timpul căruia o venerabilă doamnă la senectute își aranjează coafura...

Ultima oră

Domnul Claudiu Ștefănescu publică o fotografie pe pagina sa Facebook.

Cum spuneam și în comentariu, mușchi arătați după meci!
Dacă demersul servește o cauză nobilă, așteptăm rezultatele! Mă tem, însă, că opțiunile de vot ale oneștenilor nu se vor schimba de la o zi la alta, și nu prin agitate mișcări, recompuneri, ruperi și reînnodări de alianțe politice. 
Ieri, liberalii tunau și fulgerau împotriva PSRO, azi se aliază întru boicot! Un nou serviciu indirect adus statu quo-ului!

Pe surse...

Cu peste două săptămîni în urmă, publicam pe facebook un set de... inecuații sub titlul „Ecuația zilei”:

8 + 4 + 2 > 6 + 1

Desigur, nu putem exclude nici varianta

8 + 6 + 2 > 4 + 1 !

După cum, din aproape în aproape (iar istoria recentă a „coagulărilor” conjuncturale o demonstrează), nici

8 + 6 + 4 + 2 > 1 nu este imposibilă!

În acest ultim caz, trecerea dintr-un membru în celălalt este la fel de neimportantă ca și prezența în ecuație!

Din păcate, acesta nu e un pamflet!

Unii comentatori au oferit și alte variante, una dintre ele, cu șanse mari de realizare... Numai că, așa cum sună și titlul articolului de azi, circulă zvonul precum că mîine, la ședința de constituire a consiliului local, programată pentru ora 14, nu se va întruni cvorumul! Ca atare, Instituția Prefectului va trebui să reprogrameze ședința...

Dacă va fi așa, oare de cîte ori se va repeta scenariul? Nu mă întreb care este miza, răspunsuri sînt multe și... mai deloc edificatoare. Cel mai probabil, este vorba despre un incendiu național în timpul căruia o venerabilă doamnă la senectute își aranjează coafura...

Pronostic confirmat

...cu trei excepții, încadrabile într-o marjă de eroare onorabilă!

Sintetizînd, am considerat că lupta va fi mai strînsă. 

De ce nu a fost așa?! Multe răspunsuri posibile! 

În primul rînd, brambureala care a dominat politica liberalilor în ultimii ani nu avea cum să rămînă neamendată. Improvizațiile la nivel înalt, alianțele păguboase ba cu unii apoi cu alții au făcut ca misiunea propriilor candidați să fie extrem de dificilă. Ceea ce s-a întîmplat la București s-a repercutat în teritoriu. 

Liberalii oneșteni care, după propriile lor declarații, se pregătesc acum de opoziție, ar face bine să-și amintească ziua de 12 mai! E doar un exemplu!

Pronostic

Campania electorală a ajuns la final. Mari surprize e greu de închipuit să se producă. Sondajele „oficiale” care circulă sînt contradictorii, fiecare dînd un alt cîștigător. Ceva în comun tot au: circa 50% dintre cei chestionați declară că duminică, 5 iunie, nu vor participa la vot! Iată un „bazin” electoral plin de surprize. Dacă, să zicem, doar 20% s-ar răzgîndi și și-ar depune opțiunea în urne?! Ce s-ar alege de sondaje?!

Iată, mai jos, un pronostic subiectiv. Nu este realizat în urma unui sondaj și nici nu exprimă opțiunea subsemnatului. Nimeni nu știe cu cine voi vota eu, nici măcar dintre cei foarte apropiați mie. Pur și simplu, nici eu nu-s convins, azi, unde voi pune ștampila duminică! Dacă acum patru ani am știut clar ce doresc, acum lucrurile stau cu totul altfel! De votat, voi vota!

Tabelul de mai jos este rezultatul observațiilor mele „din teren”, al unei analize personale și, repet, subiective. Cei care mă cunosc bine știu ce părere am eu despre forțele politice angajate în lupta electorală. Sentimentul dominator este dezamăgirea. Dar, indiferent de ceea ce cred sau doresc eu, duminică oneștenii vor vota. Iată cum cred eu că vor alege ei:

Scrisoare deschisă

            Doamnelor și domnilor consilieri,

          Mă adresez domniilor voastre în nume personal, chiar dacă cele ce urmează privesc învățământul oneștean și, mai concret, generația de absolvenți 2016.

             Am citit proiectul de Hotărâre publicat pe situl Primăriei Onești și constat că, sub incidența articolului 4, cad activitățile de final de liceu pe care le desfășurăm de multă vreme în această perioadă a anului.

          Din anul 2013, „Marșul absolvenților, o frumoasă și emoționantă festivitate care aduce lacrimi de bucurie în ochii tuturor oneștenilor spectatori, a fost organizat în parteneriat cu Consiliul Local și Primăria Onești. Acțiuni de același tip au avut loc și în anii anteriori, dar nu au beneficiat de organizarea unitară conferită de acest parteneriat. Tot începând cu 2013, luna mai a însemnat, pentru elevii din Onești, și „Gala Învățământului Oneștean”, festivitate în cadrul căreia au fost premiați elevii olimpici cu rezultate de top.

            Aceste festivități riscă, acum, să fie amânate după alegerile din 5 iunie sub pretextul interpretării acestor gesturi frumoase drept „mită electorală”. Dacă „Gala Învățământului Oneștean” poate fi amânată fără perturbarea calendarului festivităților, „Marșul Absolvenților”, însă, nu se poate muta după alegeri din simplul fapt că elevii claselor a XII-a iau vacanță în ziua de vineri, 3 iunie! După alegeri, ei se vor afla în perioada pregătirii intensive a bacalaureatului, a-i chema la orice manifestare festivă în acea perioadă înseamnă dezinteres față de… interesele lor!

            Câteva argumente în sprijinul amendării acestui articol:

            1) Timp de trei ani (2013 – 2015), Consiliul Local a aprobat desfășurarea acestor festivități fără să le considere mită electorală. Acum, în an electoral, ceea ce a fost moral în anii anteriori devine imoral?!

           2) Elevii și profesorii au fost premiați cu diferite sume de bani din bugetul comunității locale, nu din fondurile private ale cutărui politician!

            3) Atitudinea consilierilor semnatari ai proiectului de hotărâre față de respectarea legilor este lăudabilă. Stimați consilieri, vegheați la respectarea legilor existente, sesizați instituțiile responsabile asupra încălcării legilor electorale, discutați între domniile voastre despre diferitele încălcări mai mult sau mai puțin subtile ale legilor, DAR NU LUAȚI MĂSURI CU IZ DE RĂFUIALĂ PE SPATELE ADOLESCENȚILOR! Pe 5 iunie, mulți dintre ei vor vota pentru prima dată în viața lor! Nu le oferiți un motiv în plus să vă întoarcă spatele în ziua alegerilor!

            4) Doamnelor și domnilor consilieri, joi, 2 iunie 2016, veniți cu toții în fața Primăriei Onești și întâmpinați-i pe frumoșii noștri liceeni! Aplaudați-i, felicitați-i, urați-le drum bun în viață și, mai ales, zâmbiți-le! Nu oferiți bani, dacă prin aceasta credeți că i-ați putea cumpăra, pe ei și pe profesorii lor, dar nu le luați bucuria pe care noi, educatorii, ne străduim să le-o oferim cu ajutorul dumneavoastră!

            Cu speranță,

          Gabriel Fornica-Livada

Profesor la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”

10 Mai

       150 de ani de la intrarea Europei în România...

       Métaphore oblige, nu era, pe atunci, România, erau Principatele Unite.

       10 Mai, sărbătoare națională, potrivit legii 103 din 2015. În orașul meu nu am văzut nici un steag înălțat... Nu a răsunat Imnul Regal decît în spații restrînse, nici un „oficial” nu și-a amintit că, acum 150 de ani, intra în ceea ce avea, mai tîrziu, să se numească România, un tînăr de 27 de ani care reprezenta garanția că Europa ne dorește alături. 

       Dacă azi, în plină campanie electorală, politicienii noștri pot vorbi liber despre drepturi, libertăți, despre ființa națională, despre credință, continuitate și multe altele, este pentru că, la 10 Mai 1866, Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, cel care avea să fie primul rege al României, Carol I, depunea jurămîntul de credință față de noua lui patrie, plinind legămîntul elitelor politice românești de a aduce domn străin pe tronul Principatelor.

       Dacă România de azi este un stat unitar, independent, modern, aceasta nu se datorează invadatorilor sovietici care au întrerupt cursul firesc al istoriei, instaurînd comunismul, ci Casei Regale de România care, chiar și în cele mai negre perioade al istoriei noastre, a slujit Țara cu credință, inteligență, onoare!

       Regii noștri, cu creșterile și scăderile lor, au fost români. Carol I a devenit ortodox, la fel nepotul său, Ferdinand, ceilalți s-au născut în limba română și în credința strămoșească! Au pus mai presus de legăturile lor de sînge germane interesul Țării și al Poporului cărora le-au jurat credință. 

       În orașul meu, nu flutură drapelul Țării, străzile nu palpită de forfota bucuriei de a fi, văzduhul nu vibrează în acordurile Imnului Regal...

   Mihai I de România (singurul nume oficial al Suveranului nostru) ne este încă, prin Grația Divină, contemporan!

   La mulți ani, Sire!

Imnul Regal