Cozonac ecumenic (sau cosmopolit)
- 200 g (sic!) de lapte;
- 200 g de unt de 80%;
- 150 g de zahăr;
- 5 gălbenuşuri de ţaran;
- 600 g de făină de trei nule;
- 10 g de drojdie uscată Dr. Oetker (un plic şi jumătate);
- circa 50 g de miez de nucă măcinat;
- un pliculeţ (80 g) de migdale tăiate felii (se pot pune migdale ne-plicuite, dar trebuie tăiate sau sfărîmate în prealabil - sau într-un mojar, ori într-o pivă/piuă/piuliţă);
- un pumn de fată mare de stafide care au fost ţinute într-o zeamă alcătuită din rom brun de calitate (NU făcături româneşti cu denumiri care mai de care mai analfabet-exotice), de exemplu Stroh 80o (da, chiar are 80 de grade, dar se găseşte mai rar în partea asta de lume; se poate afla în magazinele din Austria, Germania şi alte ţări care-s chiar ţări!). Dacă nu găsiţi aşa ceva, e bun şi un rom Bacardi sau Havana Club în care aţi picurat nişte esenţă de rom (atenţie, luaţi ceva bun, care tot chimie este, dar să nu fie făcută în găleată, în fundul unei curţi din Bragadiru). În loc de rom, se poate folosi un cognac care să fie chiar asta, dar, dacă nu ne ţine punga, atunci măcar o imitaţie de calitate, ca de pildă „Mioriţa” de la Vincon; tot ceea ce e sub el ca preţ e NUMAI chimie de joasă speţă (adică NU Alexandrion, NU Triumf, NU Drobeta, NU alte aiureli de coloranţi);
- un alt pumn – poate fi al aceleiaşi posesoare, dacă nu vă plictisiţi între timp – de alune de pădure uşurel sfărîmate.
Dacă aveţi în posesie – sau măcar în bucătărie – o maşină de făcut pîine, introduceţi în cuva acesteia ingredientele de mai sus în ordinea enumerării şi selectaţi programul de aluat. La mine este programul 13 (din cele 14 cu care este dotată ustensila). Ideea este ca maşina să preia sarcina frămîntării aluatului dar şi dospirea lui. La finalul programului ar trebui să obţineţi un aluat numai bun de pus în tavă şi copt la un cuptor normal (cu gaz sau electric). Dacă aveţi unul electric, potriviţi termostatul la 180 – 190o C, dacă nu, achiziţionaţi un termometru pentru cuptor (îl găsiţi în acelaşi areal socio-politico-geografic amintit mai sus), iar dacă nici asta nu puteţi, încercaţi la Kaufland. Nu, nu se găsesc termometre, dar sigur veţi găsi cozonaci B***mir sau P****on făcuţi numai cu ingrediente naturale (că şi chimia tot din natură se inspiră!).
Dacă nu aveţi maşină de făcut pîine, frămîntaţi aluatul manual (era evident, nu trebuia să vă mai spun eu asta!). Pentru algoritmul frămîntare-dospire, vă puteţi documenta oriunde, ideea este de a obţine un aluat ceva mai dens decît cel cu care sînteţi obişnuiţi la cozonaci. Puteţi bate gălbenuşurile cu zahărul pînă faceţi spumă (dumneavoastră, că ele – mai greu!), untul e bine să-l topiţi niţeluş ca să se încorporeze mai uşor în făină, drojdia se dizolvă de obicei în puţin lapte cu zahăr apoi intră în circuitul frămîntatului laolaltă cu celelalte...
Odată scos cozonacul din cuptor (la circa 35 – 55 de minute de la momentul introducerii în cuptorul preîncălzit – durata este în funcţie de tipul cuptorului, de temperatură, de experienţa domniilor-voastre...), îl ungeţi cu unt topit. Cum? Cu o pensulă specială de bucătărie sau, în lipsa ei, cu o pană de gîscă. Dacă nici asta nu aveţi, ştiţi ce urmează: Kaufland! Sau Cora! Sau Metro! Sau pîinea, că şi ea e bună! După ce l-aţi uns bine pe toate părţile, îl presăraţi din belşug cu zahăr pudră! Untul şi zahărul din această etapă nu sînt incluse în cantităţile de mai sus.
Primul meu cozonac făcut după această reţetă e încă în maşina de pîine, la dospit. Nu mi se pare a fi crescut cine ştie ce! Dar mai are vreo 25 de minute. Vă ţin la curent, dacă vă interesează!
Paşte luminos, dragii mei!
