De fiecare dată cînd mergeam să facem cumpărături la supermagazinul Cutare, întîlneam, în parcare, un băiat de vreo 10 ani care ne cerea un bănuț. Se oferea să ne ducă, dacă voiam, căruțul... Uneori ne cerea de mîncare. Noi, soția și cu mine, îi lăsam căruțul, uneori îi cumpăram cîte ceva din magazin, odată țin minte că l-am întrebat pe el ce ar vrea și ne-a spus: „Cîrnați” - și i-am luat...
Cu timpul, am intrat în vorbă, l-am întrebat cum îl cheamă, unde stă, dacă merge la școală... Avea și o soră care, uneori, îl însoțea. Erau mai mulți copii acasă. Familie nevoiașă...
Într-o bună zi, cînd ne pregăteam să plecăm din parcare, numai ce-l vedem pe băiat certîndu-se cu un bărbat ceva mai în vîrstă, sosit și el în căutarea unui bănuț în parcarea supermagazinului. Chiar în momentul în care bărbatul „concurent” dădea să recupereze fisa de 50 de bani din căruțul pe care-l primise de la un client, l-am văzut puștiul nostru croindu-i vreo două bărbatului... Am deschis geamul, l-am apostrofat, copilul a ripostat îngăimînd ceva despre „dreptul” lui... În concluzie, am decis, și eu și soția, să nu-i mai dăm bani sau căruțul micului agresor.
De fiecare dată cînd reveneam la magazin și-l vedeam, băiatul de 10 ani își încerca norocul cu noi, însă răspunsul nostru era ferm: „Nu, ai bătut un om care nu ți-a făcut nimic!”
Pînă azi... Eram singur la cumpărături, chiar mi-aș fi dorit să găsesc pe cineva care să-mi ia căruțul. Apare copilul și mă întreabă dacă i-l dau. Nu-l mai văzusem de cîteva luni... I-am spus să aștepte. „Vă ajut?” mă întreabă el. Îi răspund că nu, termin de golit căruțul și-i spun băiatului să-l ia. În timp ce mă urcam la volan, îl aud: „Bogdaproste!” Cum nu i-am răspuns, preocupat fiind eu să mă instalez fără să sfărîm scaunul, el repetă mulțumirea. Îi spun „Cu plăcere, să fii sănătos!” iar el, înainte ca eu să închid portiera, îmi spune: „Eu sînt ăla care l-am bătut pe omul acela, vă rog să mă scuzați!” I-am spus că știu, l-am sfătuit să nu mai faca așa ceva niciodată și am plecat, lăsîndu-l să-și recupereze moneda...
Dragi cititori, unii veți spune, poate, că atitudinea micului cerșetor nu a fost decît o acțiune de „marketing”, o manevră de PR la sfatul alor săi care, „șmecheri” fiind, l-au învățat cum să obțină, prin „vicleșug”, simpatia, iertarea „clienților”. Foarte posibil să fie așa. Dar, și accentuez asupra acestei conjuncții, el a învățat ceva. Cum, de la cine, pentru ce... altă poveste. DAR A ÎNVĂȚAT! A EVOLUAT! Mi-ar plăcea să constat și în spațiul public, administrativ, politic, aceeași disponibilitate de a învăța să-ți ceri scuze după ce ai greșit. Fie și numai din rațiuni de „marketing”! Pînă la toată urma, ce altceva este politețea?! Cîți dintre noi stăm să verificăm valoarea de adevăr a uzualei și tocitei urări „Să aveți o zi bună!”?!
