De peste două decenii încerc să mă conving că « omul potrivit trebuie să se afle la locul potrivit ». Că fiecare trebuie să ştie care îi sînt limitele, adică pînă unde să se întindă ca să nu-i rămînă picioarele afară de sub plapumă! În virtutea acestei convingeri mi-am spus că locul meu este în şcoală, că asta am învăţat să fac, să predau limba franceză! Estimp, sute, chiar mii de indivizi mai puţin dispuşi la filosofie păguboasă s-au îmbrîncit şi au ajuns primari, parlamentari, miniştri. Oameni potriviţi la locurile potrivite? Ei, aş! Să ne uităm puţin la ceea ce a ajuns astă ţară!
Dacă aruncăm o privire în Parlamentul ţării, ne izbeşte imaginea unei adunături de coate-goale care, în timp ce se dezbat oarece legi, răsfoiesc ziare de scandal, vorbesc la telefon, vizionează filme deocheate pe laptop-urile cu care i-a dotat alegătorul naiv sau, pur şi simplu, dorm!
Dacă zăbovim asupra ministerelor, altă jale: clienţi ai partidelor, rude, amici, concubine sau sponsori ai şefilor acestora primesc portofolii pentru care nu au nici o chemare, nici o calificare! Excepţiile sînt puţine şi nesemnificative căci nici miniştrii care s-ar pricepe la ceva nu pot face mare lucru pentru că nu au spaţiu de manevră! Ei nu sînt decît obedienţii executanţi ai ordinelor venite de sus.
În primării bate vîntul căpătuielii. La primul mandat se aleg cîştigătorii licitaţiilor. La următoarele, se confirmă alegerile iniţiale. Tot ce mişcă, răsare, creşte, se asfaltează sau se reabilitează într-o urbe trebuie să fie musai girat de primar. Şi executat de firmele agreate! Dacă scapă firimituri şi altor hămesiţi din opoziţia locală, asta se întîmplă contra unor servicii la schimb. Spre convingere, locuitorii oraşului nostru sînt invitaţi să se plimbe pe bulevardul Oituz şi să-şi odihnească nedumeririle pe băncile de mii de lei bucata! Sau să-şi îngroape bieletele în hăurile de pe proaspătul „bulevard” Mărăşeşti!
Prin urmare, cine sînt cei ce ne reprezintă? Ce calificări superioare au ei? De unde au dobîndit competenţele de oameni politici? Cine i-a hărăzit să rămînă mandat după mandat în Parlment, la Cotroceni sau în fruntea satelor şi oraşelor noastre? Răspunsul este trist, dar unic: noi! Noi i-am ales, noi le-am permis să ne reprezinte prost şi să ne jefuiască cu patalama la mînă, noi îi ţinem şi-i plătim să fure, să mintă, să încalce legile pe care tot ei le votează în numele nostru! Fără noi, ar redeveni ceea ce i-a făcut mama lor: nimic!
Pe de altă parte, aud eternul reproş: pe cine să alegem în locul lor? Dacă stăm pe margine şi ne mulţumim să cîrtim ineficient, tot ei ajung să ne reprezinte şi să ne conducă. Noi rămînem cu demnitatea modestiei, ei cu salariile, comisioanele şi replicile de neam-prost: „Voi nu înţelegeţi politica reală!” Aşa este, nu o înţelegem pentru că, aşa cum o fac ei, politica reală este o puturoasă combinaţie de imbecilitate şi ticăloşie.
În concluzie, încerc să candidez pentru un loc de deputat. Naivitate? Tendinţă suicidară? Decădere? Poate. Dar, cu siguranţă, nu prostie şi nici rea-voinţă! Le-au luat ei pe toate!
