Aniversare și dileme

   Astăzi, domnul Andrei Pleșu împlinește 64 de ani. O vîrstă de la înălțimea căreia furtunile cotidiene pot avea anvergura unui pahar de apă. Cu siguranță, vîrsta la care îți poți permite confortul intelectual de a fi, vorba lui Călinescu, ... „singur și inactual”. 

   Modelul intelectualului autentic pe care îl întruchipează, datorează mult, poate chiar totul, nețărmuritei capacități de a-și asuma îndoiala ca instrument cognitiv. Nu întîmplător, domnia sa este fondatorul unei reviste de cultură care, prin titlul și programul asumate, se definește ca vehicol al dubiului fertil. 

   Dreptul inalienabil la îndoială, atitudinea permanent interogativă, eleganța flexibilității în opoziție cu apăsarea certitudinii bățoase - iată unele dintre sugestiile (nu spun „lecțiile” căci nu ar fi in spiritu personae) pe care ni le face Andrei Pleșu. Dar și dreptul la a greși subiectiv, dar musai cu grație, dreptul la a-ți iubi ori măcar asuma umorile, dreptul dar și obligația morală de a spune ceea ce gîndești cu acel inimitabil amestec de calm, tandrețe, ironie, eleganță.

   Azi, Andrei Pleșu este iubit și detestat. Nu cred că-l bucură ori deranjează nici una dintre aceste atitudini. Echilibrul dilematic despre care vorbeam mai sus ar trebui să-l ferească de reacțiile extreme. Ceea ce mi se pare simptomatic, este raportul direct proporțional dintre furia cu care este înjurat și superbia nătîngă cu care nu este citit. Pentru că azi, Andrei Pleșu este din ce în ce mai confundat cu rolul de apărător al lui Traian Băsescu. Lipsa domniei sale de apetit pentru încrîncenare este interpretată, în cel mai bun caz, drept o slăbiciune, dacă nu chiar o cedare lașă. Propovăduitorului toleranței i se refuză dreptul la subiectivism, la opinie separată. În această cheie, toana, moftul, cheful devin păcate capitale care nu i se iartă celui care le-a ridicat la sublimul rang de relativisme... absolute!

   Ironiilor sale li se răspunde cu vocabule josnice, îndoielilor cu adevăruri abisale, piruetelor retorice cu șișuri „mîrlănești”. Dar, pentru a fi în ton cu subiectul de azi, au și aceste replici frumusețea lor: ele vin, în fond, de la niște anonimi a căror existență neînsemnată creează fertilul contrast din care se hrănesc dilemele noastre cotidiene.

P.S. Autorul acestui text este un convins adversar (anonim, e drept) al președintelui Băsescu.

Schimbări

   Inspectoratul Şcolar al Județului Bacău schimbă directorii școlilor. Organizează concurs, conform legii? Nu, căci nu știe. Nici concursuri de inspectori nu s-au mai organizat de ceva vreme. Criteriile schimbărilor? Nu există. Sau nu pot fi rostite. De ce? De rușine? Ar fi ceva, dar pentru asta trebuie organ. Unde este rușine este și demnitate. Și invers. Prin urmare, nu avem criterii, avem numai schimbări. Dintr-astea vor mai fi!

Drepturi

   Dreptul de a fi pro sau contra domnului Băsescu este garantat tuturor! E un drept constituțional și moral. Incontestabil și, pînă la urmă, indiscutabil. Nimeni nu este obligat să dea socoteală cuiva pentru opțiunile sale politice. 

   Dreptul de a afirma că toți cei care nu s-au prezentat la vot ar fi de partea unuia sau a altuia dintre candidați, îl au numai idioții! Trebuie să trăiască și ei pe lumea asta! Dar măcar să nu încerce a ne convinge de o atare enormitate!

   Două discipline se ocupă cu găsirea răspunsurilor la acest tip de problemă: statistica matematică și calculul probabilităților. O a treia, sociologia, poate furniza informații prețioase care să rafineze soluțiile oferite de primele două. În ceea ce-i privește pe subiecții paragrafului al doilea, de ei ar trebui să se ocupe alte două discipline...  

Xenofobia s-a născut la stat

  Traduc aici un comentariu apărut pe youtube, la un cîntec vechi turcesc, interpretat atît în greacă cît și în turcă, într-o emisiune a unei televiziuni grecești. La finele articolului, aveți și legătura. Ceea ce m-a tulburat (ca de fiecare dată cînd vine vorba despre iubire și ură), este textul unui anonim turc din Istanbul. Iată-l aici, tradus și pentru cei ce nu știu engleză:

   „Sînt din Istanbul, acest cîntec pe care-l iubesc, îl ascult acum pentru prima dată în versiune grecească. E nemaipomenit!!! Grecii și turcii sînt frați, cei ce susțin contrariul sînt, după părerea mea, cei mai mari dușmani. Trăim pe aceleași locuri de mai bine de 1000 de ani, muzica noastră este aceeași, valorile noastre familiale sînt aceleași, cultura noastră este aceeași, singurele diferențe sînt limba și religia. Este, oare, suficient ca să ne dușmănim doar pentru atîta lucru??? Oricum, respect și îndrăgesc cultura greacă!!!”

   Avem și noi grecii și turcii noștri, fie că se numesc români, maghiari, evrei, țigani. Ne mai trebuie puțină iubire, dar nu doar citată din Epistola I către Corinteni... Poate ne inspiră anonimul turc!

   http://www.youtube.com/watch?v=Hk19hF-4FXs&feature=related

Schizoidia salvează România

 „AM AUZIT DE FOARTE MULTE ORI OAMENI SPUNÂND «MI-E SILĂ», «TOŢI SUNT LA FEL»ŞI «NU MĂ MAI DUC LA VOT». RISCUL CEL MAI MARE PENTRU O DEMOCRAȚIE ESTE UN POPOR INERT. DACĂ STĂM ȘI NU FACEM NIMIC, NE DUCEM CU PAȘI REPEZI SPRE DICTATURĂ. PRIN URMARE, CELOR CARE NU MAI CRED ÎN CLASA POLITICĂ LE SPUN: «NU VĂ PLACE DE EI, VENIŢI ŞI OCUPAŢI VOI LOCURILE».”

   MONICA MACOVEI, FONDATOR AL ICCD

   

   Aceste rînduri pot fi citite pe frontispiciul sitului oficial al Inițiativei Civice de Centru Dreapta. Autoarea lor este membră fondatoare a acestei formațiuni civice și, în același timp, personalitate marcantă a PDL. Nimic mai adevărat, mai înălțător decît acest îndemn la implicare civică. Un mic bemol atîrnă, totuși, la cheia avîntatei partituri: oare cum s-o fi armonizînd implicarea civică la care ne invită membra ICCD Monica Macovei cu dezertarea de la votul pentru referendum predicată de membra PDL Monica Macovei?!

Amînare

   Cei care au băut deja șampania victoriei mai pot pune încă una la rece pentru 12 septembrie: dacă la numărătoarea bobocilor se va confirma numărul de alegători care a indus bucuria adepților lui Băsescu, atunci aceștia vor binemerita o a doua butelie de licoare selectă. Dacă, însă, vom vedea că, de fapt, cetățenii români cu drept de vot sînt ceva mai puțini decît proclamă listele electorale, atunci domnul Băsescu va fi invitat de către Curtea Constituțională să ia o mică și binemeritată pauză! Cel puțin asta se deduce din verdictul amînat al CCR. 

   Domnul primar Laurențiu Neghină spunea că, la alegerile locale, procentul de votanți în favoarea domniei sale a fost, în realitate, sensibil mai mare decît cel anunțat oficial, tocmai datorită faptului că listele electorale de la care s-a pornit atunci erau cu mult mai „bogate” decît ar fi fost normal, în condițiile în care populația orașului nostru a scăzut drastic în ultimul deceniu. Pe cale de consecință, la referendumul pentru demiterea președintelui Băsescu, lucrurile au stat la fel, astfel încît cei 7,4 milioane de votanți ai demiterii ar reprezenta, în realitate, mult peste cele 50 de procente plus un vot necesare plecării de la Cotroceni a neobositului cîrmaci!

   Ceea ce mă binedispune în acest moment este sentimentul că, în vîltoarea nebunească a politicii românești de azi, Curtea Constituțională a jucat o salvatoare (pentru sine, cel puțin) carte pontică, parcă zicîndu-le certăreților politicieni din ambele tabere: „Ia, poftiți de vă faceți ordine în hîrtii și apoi veniți voi la toamnă să vă numărăm ceea ce e de numărat!” Dar, dincolo de strategica spălare pe mîini, cred că putem întrevedea un iscusit și prudent calcul la care se vor fi dedat cei nouă: dacă va cădea Băsescu, la toamnă vom avea alegeri prezidențiale. Cine garantează că va cîștiga domnul Crin Antonescu? Cine garantează că nu va încerca să candideze din nou domnul Băsescu, odată ce, întrerupîndu-i-se al doilea mandat, ar avea dreptul la încă unul?! Prin acest verdict amînat, Curtea Constituțională și-a oferit (și ne-a oferit) un respiro de peste o lună, timp în care cei aflați în luptă să-și macine liniștiți nervii și să reflecteze asupra ajustării strategiilor. 

   Revenind la sus-pomenita șampanie, este din ce în ce mai clar că ambele tabere au, cel puțin teoretic, șansa de a bea în septembrie cupa victoriei. Ba, aș îndrăzni să spun, amînarea este mai degrabă în defavoarea domnului Traian Băsescu. Dar pe domnia sa nu-l deranjează, el nefiind cunoscut drept amator de șampanie!