La mulți ani, dragi prieteni!

Pentru cei ce au timp și chef, cîteva urări audio și video...


http://www.youtube.com/watch?v=bWer9wLL4c0
http://www.youtube.com/watch?v=8lYclKZq4Nc
http://www.youtube.com/watch?v=x-pKd0Yi8Pk
http://www.youtube.com/watch?v=0cY9Ts9bsI4&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=jGXV6bmm7xI
http://www.youtube.com/watch?v=O6txOvK-mAk&feature=related  - aici, pianul e doar un pretext sub degete de geniu!
http://www.youtube.com/watch?v=DYRZOEzoOgQ
http://www.youtube.com/watch?v=4LL9IGEqjdE&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=Funp7JTWp2A
http://www.youtube.com/watch?v=2LyRKjFvCHY&feature=related - o Traviata de aur: Beverly Sills
http://www.youtube.com/watch?v=CmcG8fcVWkk&feature=related - si o alta: Maria Callas!

Muzica să ne salveze!

Mulțumesc:

• Lui Dumnezeu pentru că mi-a dat sănătate să mă pot bucura, în ordine, de o familie frumoasă, de prieteni buni și statornici, de o slujbă ce-mi aduce fericirea de a întîlni și a lucra pentru oameni inteligenți și frumoși!

• familiei mele, rațiunea supremă a ființării mele pe această lume. Acum înmulțită cu Mara-Elena căreia îi doresc să-și strîngă-n brațe, sănătoasă, strănepoții și să joace veselă la nunțile lor (la care să mă invite și pe mine, de-oi fi prin preajmă!)
• prietenilor mei, nu puțini, care îmi umplu casa și inima cu prezența lor, cu înțelegerea, răbdarea și generozitatea de care nu-s întotdeauna vrednic.
• tuturor celor care mi-au furat, mie și soției mele, în ultimele șase luni, o sută de milioane vechi, oferindu-i astfel bunei mele mame prilejul de a-mi împrumuta bani ca să-mi achit ratele și facturile restante. 

La mulți ani, dragii mei!

Acum 21 de ani, în ziua de 23 decembrie 1989, trei înscenări criminale s-au așezat la temelia legitimității noii puteri „emanate” de către revoluția-lovitură de stat:

-          În zorii zilei, 40 de militari ai unității 0865 de la Cîmpina au fost măcelăriți de către militarii care apărau aeroportul Otopeni. Cei dintîi fuseseră chemați să apere aeroportul atacat de așa-zișii teroriști, celor din urmă li s-a ordonat foc asupra camioanelor care transportau... „teroriști”! Înscenare tipică și asmuțire a unor militari împotriva unor camarazi de-ai lor cu unicul scop de a crea panică și de a justifica noua putere emanată. Celor 40 de militari nevinovați li s-au alaturat 8 civili care soseau la Otopeni într-un autobuz ce transporta personalul angajat al aeroportului. Cele 48 de victime au zăcut pe cîmp cu stigmatul nedrept de teroriști!

-         Un scenariu similar, de o perfidie criminală, a făcut 8 victime din rîndul trupelor USLA. Generalul Militaru, proaspăt numit ministru al apărării naționale de către Ion Iliescu, ordonă colonelului Ardeleanu, comandantul Unității Speciale de Luptă Antiteroristă, să trimită blindate în sprijinul Ministerului Apărării, atacat, vezi-Doamne, de teroriști. Același general criminal Militaru insistă să fie chemat, în fruntea comandoului USLA, însuși colonelul Gheorghe Trosca, șeful statului major al trupelor USLA. Deși, în timpul misiunii, s-a păstrat permanent legătura radio și telefonică între blindatele USLA și sediul Ministerului în care se afla generalul Militaru, asupra celor 3 blindate venite să apere ministerul s-a deschis foc nimicitor. Colonelul Trosca moare, alături de alți 7 camarazi.  Cine a tras? Militari aflați și ei în dispozitivul de apărare al Ministerului Aparării, cărora li s-a ordonat foc împotriva "teroriștilor" care sosiseră în cele 3 blindate! Crimă cu premeditare! Cei 8 membri ai USLA au zăcut în stradă cîteva zile, trupurile lor au fost batjocorite de către cetățenii indignați, capul colonelului Trosca a fost detașat de trup și așezat pe un cauciuc cu o țigară în gură. Unii au urinat pe el!

-         În aceeași seară, mai cad încă 5 victime ale răzbunării generalului criminal din fruntea armatei române: generalii Nuță și Mihalea, arestați de noua putere pentru a fi participat la represiunea de la Timișoara, precum și cei 3 membri ai echipajului elicopterului care trebuia sa-i transporte pe prizonieri, condus de locotenent-colonelul Nicolae Tudor. Împotriva elicopterului s-a deschis foc de la sol. Acesta s-a prăbușit și a explodat, pasagerii murind instantaneu.

Trei diversiuni bazate pe același scenariu care avea sa fie leit-motivul revoluției: militari români care trag în alți militari români crezînd că omoară teroriști. Cine dorește amănunte, le poate găsi în presa vremii precum și în nenumăratele cărți scrise pe această temă. Printre cele mai recente, două semnate de ziaristul Grigore Cartianu: Sfârșitul Ceaușeștilor și Crimele revoluției, apărute anul acesta la Editura Adevărul.

Bunic!

   Cui îi cresc neuronii?

   http://voxpublica.realitatea.net/stiinta/jogging-mental-sau-ce-vreau-sa-propun-cu-blogul-asta%E2%80%A6-7546.html

   La adresa de mai sus puteți citi un articol mai vechi semnat de Mihnea Boștină. Invitația din final este ea însăși o concluzie: orice asemănare cu personaje vorbitoare se face pe riscul autorului!

   Va sugerez lectura unui articol interesant semnat de Mihnea Boștină:

   http://voxpublica.realitatea.net/life/arsenic-si-bacterii-vechi-55974.html

   Autorul este cercetător în domeniul biologiei moleculare la Harvard Medical School.

Mîndria de a fi…

MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. (DEX)

   În română, cuvîntul derivă din slavul mondru, inţelept, prudent, orgolios, frumos etc…

   În contextul în care-l voi plasa mai la vale, cuvîntul cu pricina are drept corespondent francez pe fier care, la origine, desemna calitatea unui animal de a nu se lăsa uşor îmblînzit, abia mai tîrziu sensurile evoluînd către zona laudativă – demnitate, respect de sine etc. În engleză, proud desemnează, la origine, o persoană mulţumită de sine, de propriile înfăptuiri sau de ale cuiva cu care se simte solidară.

   De ce aceste precizări acum? Este frecventă sintagma « mîndria de a fi român », mai cu seamă în preajma zilelor festive cum e cea de azi. Or, plecînd de la definiţia din DEX, nu văd de ce ar fi justificat acest sentiment în contextul în care un individ nu are nici un merit în faptul că s-a născut în sînul unei comunităţi etnice oarecare. M-am născut român fără să fi fost întrebat dacă vreau asta, prin urmare, alegerea neaparţinîndu-mi, nu am nici un merit şi nici vreo vină.

   Dacă e vorba de solidaritatre, de o mîndrie colectivă, atunci lucrurile se complică. Solidaritate cu ce? Cu ipoteticele infăptuiri măreţe ale neamului? Sînt acestea exclusiv bune, frumoase, demne de respect? Făcut-au românii numai lucruri bune în istorie? Şi toţi? Şi dacă da (prin absurd), sînt eu îndreptăţit să mă mîndresc cu faptele altora? Oare nu ar trebui să iau în calcul în primul rînd propriile fapte? Ce merit am eu că o seamă de elevi sînt premiaţi la olimpiade internaţionale? Că o mînă de sportivi obţin medalii la un moment dat? Că un savant român a inventat sau a descoperit ceva? Pot fi mîndru, în calitatea mea de român, de realizările altui român, numai şi numai dacă am contribuit cu ceva concret la acele realizări. Numai simplul fapt că împărtăşim aceeaşi cetăţenie nu-mi conferă în nici un caz dreptul de a fi mîndru de succesele unui concetăţean.

   Să fiu mîndru că sînt contemporan cu cineva anume? Iată o listă posibilă: Mircea Cărtărescu, Eugen Negrici, Nadia Comănici, Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Radu Beligan, Gheorghe Hagi, Gigi Becali, Loredana Groza, Emil Constantinescu, Miron Mitrea, Traian Băsescu, Emil Boc, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Corneliu Vadim Tudor, Roberta Anastase, Elena Udrea, Crin Antonescu, Mircea Diaconu, Victor Rebengiuc, Andrei Şerban, Andrei Pleşu, Doina Cornea, Ana Blandiana, Aura Urziceanu, Andrei Marga, Johnny Răducanu... În afară de faptul că sînt români, toţi cei enumeraţi au prea puţine lucruri în comun. Pentru mine, ca individ, fiecare dintre ei face parte din lumi diferite şi se pot agrega cu greu într-o entitate de care să pot fi mîndru. Luaţi în parte, însă, mulţi dintre ei sînt demni de toată stima, dar NU faptul că sînt români îi face să fie aşa, ci propriile lor înfăptuiri în literatură, teatru, muzică, sport, politică!

   Azi, primul ministru a fost huiduit. Tot azi, s-a încălcat, oare pentru a cîta oară, constituţia. Ziua naţională a României! A cui Românie?

   Nu ştiu dacă am dreptul să fiu mîndru de ceva. Oricum, nu de a fi român!

   P.S. Un nou sondaj în subsol...