Cînd o majoritate de 87 % își dorește un alt președinte, dar acesta declară ritos că rămîne în funcție pentru că așa vrea poporul, ce este de făcut? Din două, una: ori îți spui că bunul simț, onoarea, logica, legalitatea, moralitatea au sucombat odată cu apariția pe firmamentul politicii românești a paranoicului timonier fără corabie, ori te sui în primul vehicol la îndemînă și ajungi la palatul Cotroceni ca să te uiți drept în ochii mult-prea-încrezătorului-demis, să cauți acea sclipire de siguranță triumfătoare și să-l întrebi dacă este sigur că mai vrea să locuiască acolo. În cel de-al doilea caz, ar fi suficient ca drumul spre Cotroceni să fie făcut numai de către cei ce au votat DA la referendum, adică ceva peste șapte milioane de români care să ceară, în același timp, o scurtă audiență președintelui demis-autoimpus! Și să-l ajute rapid să ia singura decizie rațională: să cheme un elicopter care să-l ducă grabnic spre alte zări albastre! În decembrie 1989 cîteva sute de mii de Bucureșteni au fost de-ajuns pentru a-l trimite la plimbare pe alt președinte mult-prea-încrezător. De ce să așteptăm Crăciunul?!
30 iulie 2012
29 iulie 2012
DA
Acum este din ce în ce mai evident că, în ciuda a ceea ce susțin lașii sau defetiștii sau adepții lui Traian Băsescu, VOTUL NOSTRU CONTEAZĂ! A sta acum pe margine înseamnă a fi complice cu instigatorii la dezertare! Votul înseamnă responsabilitate. Demnitate. A nu vota înseamnă a vegeta. Un copac poate fi udat și de un cîine. Dar tot mai bună este ploaia!
27 iulie 2012
Confuzii
Confuzia pe care-și fundamentează domnul Băsescu discursul anti-referendum este aceea că noi, cei ce nu-l mai vrem pe domnia sa în fruntea statului, nu-l susținem, în mod obligatoriu, pe Victor Ponta. Și nici PSD. Esența este aceasta: la referendum sîntem chemați să decidem asupra rămînerii sau plecării de la Cotroceni a președintelui Băsescu. Punct. Nu avem, acum, de ales, între el și Ponta, nici măcar între el și Antonescu. Acesta din urmă asigură un interimat, în cazul în care referendumul îl trimite la pensie pe Traian Băsescu. În toamnă, poporul român este chemat la alegeri, inclusiv prezidențiale, dacă Băsescu este demis definitiv. Atunci de abia vom avea de ales un președinte: Antonescu, sau Oprescu, sau Ungureanu sau cine va fi fiind să fie.
Proiectul USL, însăși rațiunea sa de a fi, este oferta prezidențială alternativă grăbită: două partide politice, diferite ideologic, chiar inamice istorice, cîndva, s-au aliat într-un proiect comun, punctual, prin realizarea căruia își creează premizele evoluției ulterioare independente. Cu alte cuvinte, USL nu va dăinui o veșnicie, fiecare partid component își va relua atitudinea identitară odată obiectivul alianței atins. Este evident de ce domnul Băsescu și PDL se luptă din răsputeri să discrediteze la un loc USL, semănînd confuzie în rîndurile electoratului. Este suficient de abil să exploateze potențialul de nemulțumire fața de trecutul PSD, dar nu suficient ca să-și dea seama de faptul că electoratul PNL a înțeles sacrificiile ideologice și de imagine pe care trebuie să le facă pentru atingerea unui țel comun! La fel și electoratul PSD, tot atît de nemulțumit, inițial, de alianța cu PNL.
În acest context, imensa energie cheltuită pentru a ni se revela un Ponta plagiator și un Antonescu somnoros este ridicolă, cel puțin. Cei ce vom vota contra lui Băsescu știm că, prin votul nostru, nu este obligatoriu să-i cauționăm pe cei doi. Le oferim, doar, șansa de a ne convinge pînă în toamnă. Dar, ceea ce nouă ni se pare cel mai important, vital, aș spune, ne oferim nouă înșine șansa de a respira un aer ceva mai salubru în politica românească, fără Traian Băsescu și fără acea duzină de specimene care l-au slujit și care au profitat de protecția lui!
26 iulie 2012
Ni se spune...
Una dintre cele mai mari performanțe ale domnului Traian Băsescu este de a fi indus ideea că este un luptător anticomunist. A condamnat ideologia cu pricina în Parlament, cu mare fast și... cam atît. Dar compoziția ideologică din care este alcătuit a dat pe-afară atunci cînd a dorit (de ce, oare?!) să se exprime în legătură cu Majestatea Sa, Mihai I: l-a numit trădător! Din cazanele lor cu smoală, Stalin, Dej și Ceaușescu rînjesc mulțumiți! Liderul român de azi li se alătură cu sîrg!
Dar, ca să nu credem că are ceva cu monarhia, domnul Băsescu l-a curtat pe mult-agitatul bastard regal, autointitulatul prinț Paul Lambrino. Lecturile domnului președinte demis nu au ajuns pînă acolo unde se scrie despre statutul Casei Regale de România, despre drepturile și mai ales obligațiile regilor noștri, despre cu cine au sau nu au voie să se căsătorească aceștia etc. Domnul Băsescu aproximează ca un amator și se comportă cu inconsecvența semidoctului.
Domnul Băsescu este curajos, ni se mai spune. Așa este, cum altfel și-ar permite să jignească de-a valma întregi categorii sociale, să se adreseze familiar-spre-mitocănește jurnaliștilor, să nesocotească prevederile Constituției și alte asemenea acte de bravură!
Domnul Traian Băsescu este cinstit, altfel cum i-ar putea oblădui pe marii onești ai nației: Monica Iacob Ridzi, Roberta Anastase, Elena Udrea, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Silviu Prigoană ș.a.
Domnul Băsescu este victima unei lovituri de stat parlamentare. Trist, mulți chiar cred asta. Creștinește, ar trebui să-i iubim. Încercăm! În fond, dreptul la opinie este garantat prin Constituție. Ceea ce nu oferă legea fundamentală este și mintea!
24 iulie 2012
Boicotul lașilor
PDL și susținătorii săi vor boicota referendumul. Să presupunem că majoritatea voturilor vor fi pentru demiterea lui Traian Băsescu, dar, nerealizîndu-se cvorumul, președintele demis va reveni la Cotroceni. Întrebare: cum se vor uita în ochii noștri cei ce vor fi chiulit la vot? Vor avea curajul să-și arate bucuria victoriei obținute prin fugă? Ce fel de președinte vom avea? Unul care va fi rămas în scaun în urma comportamentului laș al alegătorilor care nu vor fi avut curajul confruntării? Am mai scris (27 octombrie 2010) despre bărbăția asumării unei opinii și despre lașitatea de a nu participa la vot! (http://
Diversiunile PDL
„Nu se poate trăi din politică, trebuie tratate problemele economice” - de ca și cum administrarea economică a unui stat nu înseamnă politică!
„Se fură din buzunarul cetățeanului” - extraordinar, PDL a făcut praf orice urmă de agoniseală a cetățeanului și acum hoțul strigă „hoții”!
„Ce punem în locul lui Băsescu? Crin Antonescu, o păpușă dirijată de Voiculescu” - prin urmare, Udrea, Videanu, Boc, Boureanu et. comp. sînt niște personalități verticale care și-au văzut de administrarea treburilor lor economice fără a se fi lăsat influențate de președintele spectator Băsescu. Cît de proști ne pot crede încît să ne servească asemenea gogorițe?!
„Guvernarea USL creează haos” - spre deosebire de ordinea și disciplina instaurate de guvernările PDL!
Trist este că un întreg aparat de partid recită mecanic aceleași versete inepte dictate de un președinte în declin care-și urlă răutatea și neputința pe partituri de doi bani. Chiar dacă va cîștiga referendumul, Traian Băsescu va rămîne drept președintele celei mai mari dezamăgiri naționale! E și mai trist că tîrăște după el și puținele valori rămase în partid!
23 iulie 2012
O scrisoare deschisă
Reproduc mai jos scrisoarea doamnei învățătoare Cristiana Anghel. Textul a apărut în Jurnalul Național și merită citit fie și numai pentru coerența ideatică!
Stimate domnule
Barroso,
Vă mulţumesc pentru interesul deosebit pe care îl acordaţi dezbaterilor publice interne ale României. Răspunzând preocupării dumneavoastră sincere şi imparţiale pentru independenţa justiţiei şi cinstea clasei politice din România, consider că este util să vă transmit următoarele date pentru a vă putea forma o perspectivă integrală asupra substratului recentelor schimbări politice din ţara noastră.
Vă mulţumesc pentru interesul deosebit pe care îl acordaţi dezbaterilor publice interne ale României. Răspunzând preocupării dumneavoastră sincere şi imparţiale pentru independenţa justiţiei şi cinstea clasei politice din România, consider că este util să vă transmit următoarele date pentru a vă putea forma o perspectivă integrală asupra substratului recentelor schimbări politice din ţara noastră.
1) În data de 27
septembrie 2011 a fost numit domnul Iancu Gheorghe în funcţia de Avocat al
Poporului, fără a fi agreat de toate partidele,
aşa cum ne-aţi sugerat recent, ci exclusiv de către majoritatea parlamentară
din acel moment. În acel moment, Opoziţia a părăsit sala. Din nefericire,
atunci nu aţi protestat!
2) În data de 14 iunie 2010, votul Parlamentului pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională care nu era agreat de preşedintele Traian Băsescu şi coaliţia sa a fost repetat în mod ilegal până când a fost ales candidatul susţinut de preşedintele din acel moment. Şedinţa Camerei Deputaţilor s-a prelungit discreţionar până la ora 24:00. Din păcate, nici atunci nu aţi protestat.
3) În data de 9 aprilie 2012, preşedintele Traian Băsescu a promulgat modificarea la legea privind referendumul, impusă de propria majoritate parlamentară, care făcea practic imposibilă suspendarea preşedintelui, încălcând astfel principiile Constituţiei României. Naţiunea română ar fi apreciat atunci o intervenţie hotărâtă a partenerilor noştri europeni.
4) În octombrie 2009, preşedintele Traian Băsescu a refuzat să numească premierul propus de majoritatea parlamentară din acel moment, generând o îndelungată criză politică şi instituţională şi destabilizând structura Guvernului României, fiecare ministru din acel Cabinet deţinând cel puţin două portofolii. Este oare, domnule Barroso, în acord cu standardele europene, ca voinţa majorităţii parlamentare să fie sfidată şi un ministru să deţină 2-3 portofolii?! Ar fi fost utilă şi atunci o intervenţie a Comisiei Europene în sprijinul valorilor democratice.
5) În iunie 2010, Traian Băsescu a impus în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării includerea presei libere în cadrul ameninţărilor la siguranţa naţională, un demers fără echivalent în nici un stat european. Atunci presa din România a aşteptat un semnal de la instituţiile europene. Încă îl mai aşteaptă, domnule Barroso.
6) În anul 2003, Traian Băsescu, care deţinea atunci funcţia de primar general al Bucureştiului, s-a împroprietărit pe sine cu o vilă în centrul Capitalei, evaluată, la acel moment, la peste 500.000 de dolari. Preţul plătit de Traian Băsescu: 19.000 de dolari, adică de 25 de ori mai puţin decât preţul pieţei. Totodată, pentru că legislaţia din România nu permitea cumpărarea unui imobil aflat în proprietatea statului de către o persoană care deţinea alte proprietăţi, Traian Băsescu şi-a donat o casă unei fiice cu foarte puţin timp înainte de a îşi face cadou acest imobil. Cazul este cunoscut în România drept "casa din Mihăileanu". La Bruxelles cum le spuneţi celor care în exercitarea unei funcţii publice îşi procură beneficii personale?
7) În anul 2000, Traian Băsescu a cumpărat un teren în Bucureşti, cu suprafaţa de 3.700 mp, cu suma de 1,4 miliarde de lei (de peste 3 ori sub preţul pieţei). Peste 2 ani a vândut acelaşi teren unui apropiat al persoanei de la care cumpărase cu suma de 12 miliarde de lei (în condiţiile în care, în acea perioadă, preţurile la proprietăţile imobiliare au stagnat). În România, asemenea demersuri se încadrează, de regulă, la spălare de bani. Din păcate, deşi toate aceste demersuri aflate dincolo de limita legii sunt foarte cunoscute în România, ele nu au ajuns, se pare, la cunoştinţa partenerilor noştri europeni. Dumneavoastră cum comentaţi acest caz, domnule Barroso?
8) În anii 2010 şi 2011, Traian Băsescu şi guvernele pe care le-a controlat au decis să nu respecte decizii definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată din România referitoare la unele drepturi salariale. Profesorii români ar fi apreciat atunci o intervenţie din partea, de exemplu, comisarului pe Justiţie, doamna Viviane Reding, care să apere, împreună cu noi, statul de drept. Şi totuşi doamna Reding nu a reacţionat, nici măcar pe Twitter.
9) Traian Băsescu a atacat explicit, prin declaraţii oficiale, Consiliul Superior al Magistraturii, judecătorii şi Parlamentul, instituţiile fundamentale ale democraţiei româneşti, care ar fi fost, poate, astăzi la un nivel mai înalt dacă beneficiam mai devreme de sprijinul dumneavoastră.
10) Traian Băsescu a făcut, în mod repetat, declaraţii rasiste, reţinute ca atare atât de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (există decizii în acest sens), cât şi de Curtea Constituţională, inclusiv în recenta decizie referitoare la suspendarea preşedintelui. Minorităţile jignite ar fi apreciat foarte mult dacă s-ar bucura, la rândul lor, de susţinerea Comisiei Europene.
11) Traian Băsescu şi-a subordonat constant cele mai importante instituţii ale statului român în ciuda separaţiei impuse de Constituţie, aspect relevat explicit de către Curtea Constituţională, care a confirmat recent că domnul Băsescu şi-a subordonat Guvernul României. Ţinând seama că Decizia Curţii Constituţionale este publică, aşteptăm cu interes reacţia instituţiilor europene şi în special a dumneavoastră, domnule Barosso, care analizaţi cu atâta atenţie evoluţiile din România.
Domnule Barroso,
Este adevărat, schimbările recente din România s-au produs foarte rapid, dar au respectat, în egală măsură, legislaţia internă şi normele europene. Iar viteza, care a generat îngrijorare pe plan extern, a fost singura şansă de a schimba, în mod democratic, un regim politic care, în mod nedemocratic, inventase extrem de multe obstacole în calea unui transfer constituţional de putere.
Naţiunea română suferă, în aceste zile, din cauza prejudiciul de imagine produs de anumite critici externe, întemeiate prea mult pe diverse afinităţi şi prea puţin pe realităţi obiective.
Aşteptăm cu încredere analiza dumneavoastră asupra aspectelor comunicate prin acest mesaj. Şi sper că, şi de această dată, veţi reacţiona cu aceeaşi promptitudine pe care aţi demonstrat-o în ultima perioadă.
Cristiana Anghel
Învăţător român, cetăţean european, om demn şi liber
2) În data de 14 iunie 2010, votul Parlamentului pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională care nu era agreat de preşedintele Traian Băsescu şi coaliţia sa a fost repetat în mod ilegal până când a fost ales candidatul susţinut de preşedintele din acel moment. Şedinţa Camerei Deputaţilor s-a prelungit discreţionar până la ora 24:00. Din păcate, nici atunci nu aţi protestat.
3) În data de 9 aprilie 2012, preşedintele Traian Băsescu a promulgat modificarea la legea privind referendumul, impusă de propria majoritate parlamentară, care făcea practic imposibilă suspendarea preşedintelui, încălcând astfel principiile Constituţiei României. Naţiunea română ar fi apreciat atunci o intervenţie hotărâtă a partenerilor noştri europeni.
4) În octombrie 2009, preşedintele Traian Băsescu a refuzat să numească premierul propus de majoritatea parlamentară din acel moment, generând o îndelungată criză politică şi instituţională şi destabilizând structura Guvernului României, fiecare ministru din acel Cabinet deţinând cel puţin două portofolii. Este oare, domnule Barroso, în acord cu standardele europene, ca voinţa majorităţii parlamentare să fie sfidată şi un ministru să deţină 2-3 portofolii?! Ar fi fost utilă şi atunci o intervenţie a Comisiei Europene în sprijinul valorilor democratice.
5) În iunie 2010, Traian Băsescu a impus în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării includerea presei libere în cadrul ameninţărilor la siguranţa naţională, un demers fără echivalent în nici un stat european. Atunci presa din România a aşteptat un semnal de la instituţiile europene. Încă îl mai aşteaptă, domnule Barroso.
6) În anul 2003, Traian Băsescu, care deţinea atunci funcţia de primar general al Bucureştiului, s-a împroprietărit pe sine cu o vilă în centrul Capitalei, evaluată, la acel moment, la peste 500.000 de dolari. Preţul plătit de Traian Băsescu: 19.000 de dolari, adică de 25 de ori mai puţin decât preţul pieţei. Totodată, pentru că legislaţia din România nu permitea cumpărarea unui imobil aflat în proprietatea statului de către o persoană care deţinea alte proprietăţi, Traian Băsescu şi-a donat o casă unei fiice cu foarte puţin timp înainte de a îşi face cadou acest imobil. Cazul este cunoscut în România drept "casa din Mihăileanu". La Bruxelles cum le spuneţi celor care în exercitarea unei funcţii publice îşi procură beneficii personale?
7) În anul 2000, Traian Băsescu a cumpărat un teren în Bucureşti, cu suprafaţa de 3.700 mp, cu suma de 1,4 miliarde de lei (de peste 3 ori sub preţul pieţei). Peste 2 ani a vândut acelaşi teren unui apropiat al persoanei de la care cumpărase cu suma de 12 miliarde de lei (în condiţiile în care, în acea perioadă, preţurile la proprietăţile imobiliare au stagnat). În România, asemenea demersuri se încadrează, de regulă, la spălare de bani. Din păcate, deşi toate aceste demersuri aflate dincolo de limita legii sunt foarte cunoscute în România, ele nu au ajuns, se pare, la cunoştinţa partenerilor noştri europeni. Dumneavoastră cum comentaţi acest caz, domnule Barroso?
8) În anii 2010 şi 2011, Traian Băsescu şi guvernele pe care le-a controlat au decis să nu respecte decizii definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată din România referitoare la unele drepturi salariale. Profesorii români ar fi apreciat atunci o intervenţie din partea, de exemplu, comisarului pe Justiţie, doamna Viviane Reding, care să apere, împreună cu noi, statul de drept. Şi totuşi doamna Reding nu a reacţionat, nici măcar pe Twitter.
9) Traian Băsescu a atacat explicit, prin declaraţii oficiale, Consiliul Superior al Magistraturii, judecătorii şi Parlamentul, instituţiile fundamentale ale democraţiei româneşti, care ar fi fost, poate, astăzi la un nivel mai înalt dacă beneficiam mai devreme de sprijinul dumneavoastră.
10) Traian Băsescu a făcut, în mod repetat, declaraţii rasiste, reţinute ca atare atât de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (există decizii în acest sens), cât şi de Curtea Constituţională, inclusiv în recenta decizie referitoare la suspendarea preşedintelui. Minorităţile jignite ar fi apreciat foarte mult dacă s-ar bucura, la rândul lor, de susţinerea Comisiei Europene.
11) Traian Băsescu şi-a subordonat constant cele mai importante instituţii ale statului român în ciuda separaţiei impuse de Constituţie, aspect relevat explicit de către Curtea Constituţională, care a confirmat recent că domnul Băsescu şi-a subordonat Guvernul României. Ţinând seama că Decizia Curţii Constituţionale este publică, aşteptăm cu interes reacţia instituţiilor europene şi în special a dumneavoastră, domnule Barosso, care analizaţi cu atâta atenţie evoluţiile din România.
Domnule Barroso,
Este adevărat, schimbările recente din România s-au produs foarte rapid, dar au respectat, în egală măsură, legislaţia internă şi normele europene. Iar viteza, care a generat îngrijorare pe plan extern, a fost singura şansă de a schimba, în mod democratic, un regim politic care, în mod nedemocratic, inventase extrem de multe obstacole în calea unui transfer constituţional de putere.
Naţiunea română suferă, în aceste zile, din cauza prejudiciul de imagine produs de anumite critici externe, întemeiate prea mult pe diverse afinităţi şi prea puţin pe realităţi obiective.
Aşteptăm cu încredere analiza dumneavoastră asupra aspectelor comunicate prin acest mesaj. Şi sper că, şi de această dată, veţi reacţiona cu aceeaşi promptitudine pe care aţi demonstrat-o în ultima perioadă.
Cristiana Anghel
Învăţător român, cetăţean european, om demn şi liber
22 iulie 2012
Diversiuni
Dacă domnul Victor Ponta a plagiat (și este foarte posibil să fi fost așa, lucrările de licență, dizertațiile de masterat, tezele de doctorat abundă în pasaje luate tale quale din lucrările menționate în bibliografii, fără a li se mai pune, în interiorul textului, ghilimelele de rigoare - acuzatorii cei mai înverșunați ar face bine să-și arunce un ochi pe propriile lor produse intelectuale, numai așa, de amuzament!), asta înseamnă că Traian Băsescu nu a patronat devastarea bugetului național girînd (i)moral, ca șef necontestat al PDL, afacerile cu statul derulate de oamenii lui?
Dacă domnul Crin Antonescu a chiulit de la ședințele Parlamentului să însemne, oare, că domnul Traian Băsescu este absolvit automat de vina de a fi comis gafă după gafă, de a se fi purtat grobian, de a fi jignit întregi categorii socio-profesionale, de a fi avut deseori un comportament de șmecheraș de Ferentari?
Oare este logic, moral, util, măcar, să ignorăm certitudinea unei proaste și perverse administrații Băsescu numai pentru că ni se arată că „ceilalți” nu-s curați ca lacrima?
Brusc, o nație de intelectuali intransigenți uită că propriile odrasle s-au simțit ofuscate atunci cînd nu au mai putut copia la bacalaureat și vituperează neobosit plagiatul și chiulul, privind însă galeș-admirativ la hăhăielile pastorale ale unor indivizi certați cu onoarea, cu gramatica și, ceea ce e mai trist, cu propriul popor!
În timp ce bugetarilor de rînd li se tăiau amarnic salariile, în companiile de stat (stat reprezentat de guvernul PDL, girat de Traian Băsescu) se mențineau salarii uriașe, se făceau cheltuieli de o inutilitate sfidătoare în contextul în care aceste companii naționale nu produceau decît pierderi!
Da, dar Victor Ponta a plagiat și Crin Antonescu n-a prea dat pe la Parlament, ceea ce înseamnă că poporul îl vrea din nou pe Traian Băsescu. Prea îi seamănă ca să nu îl iubească necondiționat!
11 iulie 2012
Dreapta
Da, în România este nevoie de o guvernare de dreapta care să producă profit. Stînga, prin definiție, împarte ceea ce produce dreapta. Dar acum nu avem ce împărți!
PDL nu este un partid de dreapta, în ciuda propriei poziționări ideologice.
Tot la dreapta se înghesuie formațiuni mai vechi sau mai noi, unele chiar proaspete, precum cea animată de fostul scurt-prim-ministru Ungureanu. Incongruența ideologică este vădită: unele cochetează cu extrema de inspirație naționalist-creștină, altele se vor neo-republicane, laolaltă nu se adună, separat nu contează.
Cine poate ocupa un decent loc la dreapta? În secolul al XX-lea, liberalilor le-a revenit acest rol, după ce, cum era și firesc, secolul anterior, cel fondator, îi situase la stînga conservatorilor. După 1990, PNL și-a luat în serios rolul de forță politică fanion al dreptei. Ce îi lipsește să fie în continuare același lucru? Coerența doctrinară, oameni care să creadă cu adevărat în ea și alianțe ceva mai inspirate. Greu? Evident, dar altfel vor fi eternele victime ale confuziilor induse de adevrsarii lor politici. Dar și de unii aliați!
08 iulie 2012
A doua mare dezbinare
Primele zile ale anului 1990 aduceau în România, pe lîngă suflul unei imense speranțe în mai bine, și adierea sinistră a unei dezbinări cum nu-i mai fusese demult dat să îndure poporului: românii s-au polarizat în două tabere, pro-Iliescu și anti-Iliescu. Primii erau votanții FSN, cei din urmă își împărțeau voturile între firavele dar bătăioasele partide de opoziție: PNL, PSDR, PNȚCD și multe altele...
Verva fratricidă a acelor ani s-a mai domolit. În primul deceniu al mileniului trei, puteai sta de vorbă cu amicii cu păreri politice diferite de ale tale fără teama că la finalul discuției te vei fi despărțit cu supărare adîncă în suflet. Știam cu toții (mă rog...) că una e să ai opinii contrare, alta este să te iei la harță pentru asta.
Ei bine, una dintre marile realizări ale politicii strict contemporane este aceea de a fi reușit a doua mare dezbinare românească! Nu este suficient că suntem pro- sau anti-Băsescu, o facem cu o angajare marcată de ură, invective și, evident, cu o din ce în ce mai marcată inapetență pentru argumentele bazate pe fapte cu adevărat relevante. Din ambele tabere țîșnesc acuze care de care mai fanteziste, mai viscerale, mai alăturea cu drumul. Nu spun că dreptatea este la mijloc, mi se pare un sofism ieftin, un clișeu cu nimic mai bun decît orice clișeu închistat în propria-i sterilitate. În lipsa unor instrumente precise care să măsoare valoarea de adevăr a unei acțiuni, a unei opinii, a unei ideologii, singurul în măsură să obiectiveze suma tuturor subiectivităților noastre este votul. Omenirea nu a putut inventa, în ciuda unor eforturi milenare susținute, o mai eficientă modalitate de a valida deciziile unei entități suverane: cu toate defectele, dezamăgirile dar și cu perfectibilitățile dorite, consultarea electorală rămîne singurul procedeu prin care putem spune că un drum sau altul este nu bun sau prost, ci legal și moral ales! Nu voi osteni s-o repet, pericolul cel mai mare vine de la încercarea de a compromite însăși ideea de vot, deci de democrație reprezentativă, adică de pluralism politic! NU partidele trebuie să dispară, ci acei membri ai lor care nu înțeleg nimic din ceea ce înseamnă partid, ideologie, disciplină de partid, politică, interes politic, interes național, bun simț, legalitate, respect!
Prin urmare, am alăturat un nou sondaj. De un lucru pot să vă asigur: indiferent de rezultatul acestuia, respectul meu față de opțiunea dumneavoastră este garantat de ceea ce înseamnă, în cazul meu, opțiunea pentru liberalismul autentic: respectul pluralității opiniilor exprimate liber și civilizat!
05 iulie 2012
Jos...!
Ieri am postat pe pagina mea de Facebook următoarea aserțiune: „Adriean Videanu cheamă bucureștenii în Piața Revoluției! Să apere democrația! Culmea nesimțirii, a grotescului, a kitsch-ului!”
Printre comentariile prietenilor, unul mi-a reținut atenția. În esență, un tînăr absolvent al liceului nostru era de părere că nu ar trebui să se strige în stradă „Jos Băsescu!” ci „Jos partidele!” deoarece toate, fără excepție, au dezamăgit profund poporul Redau mai jos răspunsul meu:
Exact acesta este pericolul cel mai mare: să se strige „jos partidele”! Generațiile de după 1989 nu știu decât din povești ce înseamnă o societate fără partide sau cu partid unic: dictatură, teroare, imbecilizarea poporului, furt la scară națională! Acestea sunt, pe scurt, atributele unei societăți fără partide. Fie că este vorba de dictatură de extremă stângă (comunism) fie că este vorba despre dictatură de extremă dreaptă (fascism, nazism, legionarism etc.), aceste utopii sunt extrem de periculoase. De aceea spuneam undeva că cei care sunt acum în stradă pescuiesc în ape tulburi: a striga „jos partidele” este sinonim cu a invita la dictatură sau anarhie! Este EXACT ceea ce vor eternii nebuni cu aer de patrioți ai politicii românești din ultimii 20 de ani: Corneliu Vadim Tudor, Dan Diaconescu precum și alte mișcări de sorginte naționalistă! Nu spun că partidele actuale nu au dezamăgit extrem, dimpotrivă, am afirmat mereu acest lucru, dar, dacă vrem CU ADEVĂRAT binele acestei nații este MUSAI să ne informăm corect, să citim istorie (am scris istorie, nu manuale de istorie) și, cel mai bine, să privim cu atenție la această lume contemporană: unde se trăiește civilizat, unde există un progres cât de cât coerent, unde există libertate de opinie și dreptul la libera opțiune? În Coreea de Nord comunistă? În Cuba comunistă? În Iranul fundamentalist? China rezistă astăzi NUMAI pe plan economic, adică EXACT ÎN DOMENIUL ÎN CARE A ABANDONAT COMUNISMUL! China este un stat cu o politică totalitară, cu un singur partid, cel comunist, care domnește peste un popor înrobit. Dar în economie a adoptat pluralismul economic sau, mai clar spus, cel mai pur liberalism care aduce progres economic deci și bani: liberă concurență, capitaluri străine, proprietate privată, într-un cuvânt economie de piață! Iar noi să ne întoarcem la totalitarism? Ar fi CATASTROFAL! Deci NU „jos partidele” ci JOS CU TOȚI CEI CE NU RESPECTĂ LEGEA! Din TOATE partidele! Culmea este că EXISTĂ posibilitatea la îndemâna oricui de a face binele (vorbesc despre politicieni): RESPECTAREA LEGILOR! Atunci, cei ce fură, mint, batjocoresc instituțiile statului, indiferent de la ce partid ar proveni, ar cădea victimele justiției. Aici este cheia! Un simplu exemplu din istoria contemporană: Bill Clinton, aflat spre finalul primului său mandat prezidențial, a fost „eroul” unui scandal sexual de proporții. A fost dovedit sperjur, justiția americană și-a făcut meseria, el a trebuit să recunoască vinovăția dar, la alegerile următoare, având dreptul să candideze (în fapt greșeala lui nu era o infracțiune, era o problemă de morală), a fost reales președinte al Statelor Unite! De ce? Pentru americanul de rând, deși foarte puritan și sensibil la chestiuni de morală, a contat mai mult faptul că, sub președinția lui Clinton s-a trăit mai bine! Dar sunt multe de spus și spațiul este limitat! Poate voi relua pe blog...
... Ceea ce am și făcut. Aș adăuga o observație: nu numai că un personaj de tristă faimă cheamă poporul la meeting întru apărarea democrației, dar, culmea tupeului, voci chipurile neutre se fac auzite și exprimă temerea că demiterea lui Băsescu ar fi un act nedemocratic. Cum așa? Din moment ce însăși Constituția prevede această procedură, este perfect democratic să dorești demiterea unui președinte despre care consideri că nu mai este util în acest moment. Acuzația că actuala coaliție guvernamentală își dorește puterea cu orice preț este de un infantilism neegalat decît de ticăloșia cu care vine la pachet: adică ce, PDL nu-și dorește cu orice preț puterea? Băsescu nu și-a dorit cu orice preț puterea? Și nu și-o dorește încă? Este NORMAL ca un politician să-și dorească puterea, dacă n-ar face-o, ar fi o formă fără fond, un simulacru de politician, o făcătură. Ca să poată administra un stat, politicianul trebuie să fie la putere, este atît de evident, încît nici nu ar trebui să ne mai batem capul cu explicațiile. A, că există politicieni care concurează de dragul concursului, numai ca să poată ajuta pe alți politicieni să ajungă la putere, asta este o altă discuție. Nu avem decît să ne amintim trecutul extrem de apropiat al alegerilor locale din orașul nostru!
... Ceea ce am și făcut. Aș adăuga o observație: nu numai că un personaj de tristă faimă cheamă poporul la meeting întru apărarea democrației, dar, culmea tupeului, voci chipurile neutre se fac auzite și exprimă temerea că demiterea lui Băsescu ar fi un act nedemocratic. Cum așa? Din moment ce însăși Constituția prevede această procedură, este perfect democratic să dorești demiterea unui președinte despre care consideri că nu mai este util în acest moment. Acuzația că actuala coaliție guvernamentală își dorește puterea cu orice preț este de un infantilism neegalat decît de ticăloșia cu care vine la pachet: adică ce, PDL nu-și dorește cu orice preț puterea? Băsescu nu și-a dorit cu orice preț puterea? Și nu și-o dorește încă? Este NORMAL ca un politician să-și dorească puterea, dacă n-ar face-o, ar fi o formă fără fond, un simulacru de politician, o făcătură. Ca să poată administra un stat, politicianul trebuie să fie la putere, este atît de evident, încît nici nu ar trebui să ne mai batem capul cu explicațiile. A, că există politicieni care concurează de dragul concursului, numai ca să poată ajuta pe alți politicieni să ajungă la putere, asta este o altă discuție. Nu avem decît să ne amintim trecutul extrem de apropiat al alegerilor locale din orașul nostru!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)