Așa
am spus cînd nu am reușit prima oară la examenul de admitere în universitate.
Și așa a fost… în 1977!
Acum,
în 2016, am reușit să strîng aproape de trei ori mai multe semnături decît îmi
propusesem inițial, cînd credeam că doar o mie sunt suficiente. Dacă aș fi
pesimist, aș spune că nu am strîns decît jumătate din cîte aveam nevoie pentru
a-mi depune candidatura. Dar nu sunt, nu am gena asta!
De
pierdut, nu am pierdut nimic în această aventură inițiatică. Am cîștigat multe.
Am cunoscut oameni interesanți, din toate straturile sociale. Am constatat, o
dată-n plus, cît de frumoasă este viața și cît de ușor este să uităm acest
lucru. M-am bucurat să-mi văd confirmată credința că prietenia nu este o vorbă
goală. Că ea trece mult dincolo de diferențele de gust, de credință, de
orientare politică. Oameni pe care nu i-am revăzut de ani buni mi-au trimis
semnăturile lor prin poștă. Alții, nu puțini, au colindat cartiere, sate,
instituții, firme și mi-au adus liste întregi de semnături. Dacă nu-i pomenesc
aici este pentru că nu vreau să nedreptățesc pe nimeni; și nici să fac
ierarhii.
Lor,
tuturor membrilor familiei mele, prietenilor, colegilor, apropiaților dar și
necunoscuților care m-au sprijinit fără să mă cunoască (au avut încredere în
cei care le-au solicitat semnătura în numele meu), le mulțumesc din inimă. Tuturor
le cer iertare pentru că nu am reușit să ajung acolo unde aș fi putut să le
confirm așteptările!
Evident,
nu învinuiesc pe nimeni pentru acest rezultat. Nici măcar pe mine! Sînt mulțumit
că am reușit ceea ce mi-am propus: să demonstrez că politica se poate face și cu
cinste. Vorba unui personaj interpretat de Al Pacino, cu toții știm care este
calea cea bună, dar este extrem de greu s-o urmăm. Nici eu nu am reușit
întotdeauna dar, măcar acum, cînd este vorba despre încrederea celorlalți, am
făcut alegerea cea grea și corectă.
Nu
voi fi parlamentar. Nu cred că este o pierdere pentru umanitate. Dar mă bucur
să fiu în continuare ceea ce am fost mereu: un om plin de păcate dar
perfectibil, încrezător în oameni, și, vorba unei prietene, un „idealist fără
leac”!
