În dimineața aceasta am primit pe mail acest banc:
Directorul unei foarte mari companii de stat venea la lucru în fiecare dimineață cu mașina de serviciu.
Când ajungea la poartă, bariera se ridica instantaneu iar portarul dădea binețe:
- Bună dimineața, Domnule Director! Să trăiți! Să trăiți!
Într-o dimineață, ca să-și mai limpezească mintea și să mai scape de stres, directorul hotărăște să vină pe jos la serviciu, mai ales că stătea și destul de aproape. Ajunge în dreptul barierei și este văzut de portar:
- Ce-i, nene?! Nu mai ești director?!
Nu l-aș fi transcris aici dacă nu auzeam, tot azi, că, pe străzile și prin birourile urbei noastre, bate un vînt de indignare civică la adresa primarului Laurențiu Neghină, al cărui mandat a încetat recent din cauze cunoscute de toată lumea. Bancul de mai sus caracterizează cu umor pasiunea consecventă a, din păcate, multor concetățeni, de a scuipa acolo unde, cu sîrg și abnegație, linseseră vajnic și nesiliți de nimeni.
Că un personaj politic greșește, este limpede. Că poate greși mai mult sau mai puțin condamnabil, este la fel de evident. Că, pentru greșeală există și pedeapsă, iarăși nu încape îndoială. Nimeni nu este mai presus de lege. Sau așa ar trebui să fie. Dar să negi cu vehemență ceea ce pînă mai ieri ai aplaudat, să te indignezi țanțoș că un om fără diplomă de bacalaureat a condus un oraș cînd tu însuți te cerți silnic și zilnic cu biata limbă românească atunci cînd reușești să ridici glasul la adăpostul indicațiilor de partid (ultimul din care faci parte căci, nu-i așa, ai tot trecut, democratic, prin vreo trei-patru pînă acum), să uiți subit că ai beneficiat, uneori, de efectul CHIAR acelor hotărîri împotriva cărora ai votat, ei, asta ține de veșnicul nostru umor cinic de extracție balcanică!
Repet ce am scris mai sus: să critici acțiunile unui politician, atunci cînd consideri că acestea nu sînt bune, legale, morale, eficiente - este una. Să ai curajul de a-i aduce aceste critici acelui politician, este și mai bine. Și mai ales cînd îi ești apropiat. Pentru că a fi prieten numai cu cei ce fac ce și cum vrei tu, este la îndemîna oricui. A rămîne aproape de cel ce greșește ține de o înțelegere ceva mai profundă a rosturilor prieteniei. Alta este, însă, a-i da, victorios, o lovitură de bocanc în coaste celui care a căzut la pămînt! Acest gest ține de o „profundă” înțelegere a josniciei!...
