Am mai scris și cu alte ocazii: dacă Austro-Ungaria nu ar fi pierdut primul război mondial, dacă Transilvania imperială s-ar fi unit cu patria mumă în interiorul Imperiului, astăzi, capitala noastră ar fi fost Viena! Ce alai de consecințe de tot soiul ar fi urmat… numai imaginația noastră nestăvilită poate spune! Dar istoria nu face casă bună cu perspectiva contrafactuală. Nici eu nu-s istoric și nici nu-mi pasă prea tare dacă aș putea avea sau nu dreptate! Cert este un lucru: mi-ar fi plăcut să fiu cetățeanul unui stat care cultivă, respectă și, prin urmare, iubește tradiția! Nu în vorbe de paradă, ci prin fapte de cultură. Atenție: nu prin legi, ordonanțe, decrete sau ordine, ci prin instituirea libertății de exprimare ca mod de viață!
Azi,
nu „statul austriac”, nu președintele Austriei, nici primul ministru nu
„permit”, „facilitează”, „încurajează” manifestări culturale în genul celei
care este pe punctul de a începe la Musikverein, în Sala de Aur! Acestea sunt apanajul
unui fenomen mult mai profund și mai rezistent în timp decît orice putere
pămîntească: tradiția! Cea izvorîtă din cultul muncii libere, al demnității
individului ca valoare divină suverană!
Am
traversat în vara aceasta Austria (nu pentru prima dată) și am văzut zeci de
biserici mici, frumoase, curate, așezate pe plaiuri verzi ce-mi aminteau fie de
versanții carpatici, fie de obcinele Bucovinei (Buchenland - Țara Fagilor, cum
o numeau, cîndva, locuitorii germanofoni ai zonei)… Am înțeles atunci, o dată
în plus, că tot ceea ce ne apropie pe noi, oamenii acestui Pămînt, este mult
mai solid și mai important decît ceea ce ne desparte. Alături de iubirea de
aproapele, arta (astăzi muzica) este cea care poate fi liantul umanității
noastre de sorginte divină!
Peste
o jumătate de ceas începe Concertul de Anul Nou de la Viena!
La
mulți ani, oameni buni ai acestei lumi!
