11 mai 2016

Scrisoare deschisă

            Doamnelor și domnilor consilieri,

          Mă adresez domniilor voastre în nume personal, chiar dacă cele ce urmează privesc învățământul oneștean și, mai concret, generația de absolvenți 2016.
             Am citit proiectul de Hotărâre publicat pe situl Primăriei Onești și constat că, sub incidența articolului 4, cad activitățile de final de liceu pe care le desfășurăm de multă vreme în această perioadă a anului.
          Din anul 2013, „Marșul absolvenților, o frumoasă și emoționantă festivitate care aduce lacrimi de bucurie în ochii tuturor oneștenilor spectatori, a fost organizat în parteneriat cu Consiliul Local și Primăria Onești. Acțiuni de același tip au avut loc și în anii anteriori, dar nu au beneficiat de organizarea unitară conferită de acest parteneriat. Tot începând cu 2013, luna mai a însemnat, pentru elevii din Onești, și „Gala Învățământului Oneștean”, festivitate în cadrul căreia au fost premiați elevii olimpici cu rezultate de top.
            Aceste festivități riscă, acum, să fie amânate după alegerile din 5 iunie sub pretextul interpretării acestor gesturi frumoase drept „mită electorală”. Dacă „Gala Învățământului Oneștean” poate fi amânată fără perturbarea calendarului festivităților, „Marșul Absolvenților”, însă, nu se poate muta după alegeri din simplul fapt că elevii claselor a XII-a iau vacanță în ziua de vineri, 3 iunie! După alegeri, ei se vor afla în perioada pregătirii intensive a bacalaureatului, a-i chema la orice manifestare festivă în acea perioadă înseamnă dezinteres față de… interesele lor!
            Câteva argumente în sprijinul amendării acestui articol:
            1) Timp de trei ani (2013 – 2015), Consiliul Local a aprobat desfășurarea acestor festivități fără să le considere mită electorală. Acum, în an electoral, ceea ce a fost moral în anii anteriori devine imoral?!
           2) Elevii și profesorii au fost premiați cu diferite sume de bani din bugetul comunității locale, nu din fondurile private ale cutărui politician!
            3) Atitudinea consilierilor semnatari ai proiectului de hotărâre față de respectarea legilor este lăudabilă. Stimați consilieri, vegheați la respectarea legilor existente, sesizați instituțiile responsabile asupra încălcării legilor electorale, discutați între domniile voastre despre diferitele încălcări mai mult sau mai puțin subtile ale legilor, DAR NU LUAȚI MĂSURI CU IZ DE RĂFUIALĂ PE SPATELE ADOLESCENȚILOR! Pe 5 iunie, mulți dintre ei vor vota pentru prima dată în viața lor! Nu le oferiți un motiv în plus să vă întoarcă spatele în ziua alegerilor!
            4) Doamnelor și domnilor consilieri, joi, 2 iunie 2016, veniți cu toții în fața Primăriei Onești și întâmpinați-i pe frumoșii noștri liceeni! Aplaudați-i, felicitați-i, urați-le drum bun în viață și, mai ales, zâmbiți-le! Nu oferiți bani, dacă prin aceasta credeți că i-ați putea cumpăra, pe ei și pe profesorii lor, dar nu le luați bucuria pe care noi, educatorii, ne străduim să le-o oferim cu ajutorul dumneavoastră!
            Cu speranță,

          Gabriel Fornica-Livada

Profesor la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”

10 mai 2016

10 Mai

       150 de ani de la intrarea Europei în România...

       Métaphore oblige, nu era, pe atunci, România, erau Principatele Unite.

       10 Mai, sărbătoare națională, potrivit legii 103 din 2015. În orașul meu nu am văzut nici un steag înălțat... Nu a răsunat Imnul Regal decît în spații restrînse, nici un „oficial” nu și-a amintit că, acum 150 de ani, intra în ceea ce avea, mai tîrziu, să se numească România, un tînăr de 27 de ani care reprezenta garanția că Europa ne dorește alături. 

       Dacă azi, în plină campanie electorală, politicienii noștri pot vorbi liber despre drepturi, libertăți, despre ființa națională, despre credință, continuitate și multe altele, este pentru că, la 10 Mai 1866, Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, cel care avea să fie primul rege al României, Carol I, depunea jurămîntul de credință față de noua lui patrie, plinind legămîntul elitelor politice românești de a aduce domn străin pe tronul Principatelor.

       Dacă România de azi este un stat unitar, independent, modern, aceasta nu se datorează invadatorilor sovietici care au întrerupt cursul firesc al istoriei, instaurînd comunismul, ci Casei Regale de România care, chiar și în cele mai negre perioade al istoriei noastre, a slujit Țara cu credință, inteligență, onoare!

       Regii noștri, cu creșterile și scăderile lor, au fost români. Carol I a devenit ortodox, la fel nepotul său, Ferdinand, ceilalți s-au născut în limba română și în credința strămoșească! Au pus mai presus de legăturile lor de sînge germane interesul Țării și al Poporului cărora le-au jurat credință. 

       În orașul meu, nu flutură drapelul Țării, străzile nu palpită de forfota bucuriei de a fi, văzduhul nu vibrează în acordurile Imnului Regal...

   Mihai I de România (singurul nume oficial al Suveranului nostru) ne este încă, prin Grația Divină, contemporan!

   La mulți ani, Sire!

Imnul Regal


07 mai 2016

Despre sondaj(e)

Cîțiva cititori mi-au transmis - direct sau pe ocolite - nemulțumirea lor față de faptul că acest sondaj (ca și precedentul, din pre-campanie) ar „manipula”. Iată de ce fac unele precizări de ordin semantic (sensul cuvintelor, pentru cei mai puțin obișnuiți cu terminologia lingvistică) și sociologic.

1) Ceea ce citiți în acest moment este un text publicat pe un blog personal. El nu reprezintă nici o instituție, fie ea de stat sau privată. Singurul răspunzător pentru cele afirmate aici este... subsemnatul.

2) Exprimarea unei opinii nu înseamnă manipulare. Manipularea presupune influențarea opiniei sau a acțiunii unui individ fără ca el să fie conștient de această influențare. Or, din moment ce aici se exprimă explicit idei și opinii, se relatează fapte, nu poate fi vorba despre manipulare. 

3) Un sondaj de opinie nu poate manipula, el poate, cel mult, influența opinia de vot a cuiva în contextul în care cel care-l citește își vede candidatul preferat poziționat prea jos în clasament și atunci se decidă să-i facă publicitate. Această posibilă influențare este „pe față”, deci nu se numește manipulare! Este, de fapt, scopul oricărui sondaj de opinie: acela de a informa societatea asupra unei stări de fapt, la un moment dat. Ce face fiecare cititor cu informația depinde strict de o serie de factori subiectivi: educație, mediu, cultură, caracter, temperament etc.

4) Metodologic, sondajul alăturat se deosebește de sondajele efectuate de instituții și firme specializate. În primul rînd, eșantionul de „intervievați” nu este ales de autorul sondajului ci este unul dinamic, auto-propus: fiecare cititor al blogului votează în sondaj numai dacă vrea! În al doilea rînd, ca o consecință logică, componența socio-profesională, demografică și culturală a grupului chestionat este determinată de cea a cititorilor acestui blog. Nu intru în detalii tehnice, dar, în cazul unui sondaj „profesionist”, se stabilește un „pas”, un soi de algoritm conform căruia se aleg cei care vor fi chestionați. În cazul sondajului de pe această pagină, nu se poate stabili un profil al respondentului.

5) „Valabilitatea” sondajului de față este dată de numărul votanților. Cu cît acesta este mai mare, cu atît este mai reprezentativ clasamentul. Aici, o precizare importantă: sondajele realizate la nivel național anunță un eșantion de 1000 - 1200 de respondenți. La nivelul fiecărui județ asta ar însemna între 25 și 30 de persoane chestionate! Acum aruncați un ochi în dreapta acestui text, cîți cititori ai blogului au votat în sondajul propus de mine?! La ora la care scriu acest text au votat deja 217 persoane! Chiar dacă cîrcotașii vor spune că unii au votat de mai multe ori, le răspund: nu se poate vota decît o singură dată de la unul și același computer, și utilizînd unul și același navigator internet (browser). Deci chiar dacă am reduce la un sfert numărul respondenților, tot ne-am situa lejer deasupra mediei naționale din sondajele „oficiale”.

Așadar, stimați cititori, votați sincer, cinstit, cu optimism. Mințind, ne furăm singuri căciula!

Al dumneavoastră neobosit optimist,

05 mai 2016

Începe campania electorală

...și, odată cu ea, un nou sondaj!

Este normal să avem opinii diferite. Este firesc să le exprimăm liber. Este civilizat să o facem cu decență, într-o limbă românească îngrijită, corectă.

Este frumos să ne respectăm unii pe alții, oricare ne-ar fi opiniile politice.

Este legal și moral să criticăm. Să atragem atenția asupra unor greșeli, defecte, rele obiceiuri. Este ilegal și imoral să acuzăm fără dovezi. 

A spune că X este urît, rău, prost-crescut, gras - înseamnă critică. Pamflet. Ironie. Batjocură. Moral sau nu - discutabil. Dar este legal! 
A spune că X fură, înșeală, deturnează fonduri, face trafic de influență, ia mită... înseamnă acuzație! În lipsa dovezilor, acuzația se numește calomnie. Și se pedepsește chiar și cu închisoare!

Prin urmare, dragi cititori, democrația presupune, între altele, alegere! Alegem oameni, idei, destine. Alegem să fim societate sau turmă. E dreptul nostru. 
Să ni-l exercităm, deci!