La revedere, Angelica!
Angelica este profesoară de fizică la şcoala «Ghiţă Mocanu» din Oneşti. O fiinţă cu vocaţie. O spun elevii, părinţii, colegii… O atestă rezultatele ei. Dar este şi o nonconformistă. Poate tocmai de aceea o iubesc copiii. Imaginaţi-vă următoarea scenă : predă legarea în serie. Nu are la îndemînă material didactic, aşa încît îi ia pe cîţiva elevi de mînă, închid cu toţii un circuit şi le explică: “Eu sînt pila, sursa de energie, iar voi sînteţi beculeţe…” Şi lecţia continuă în rîsetele sănătoase ale elevilor care vor fi înţeles, cu siguranţă, cum e cu electricitatea asta… Şi exemplele curg gîrlă.
Angelica are şi defecte: îşi cunoaşte limitele, uneori e mult prea conştientă de ele, poate deveni sîcîitor de modestă, iar în zilele noastre astea-s defecte. Angelica mai are şi un copil pe care-l iubeşte şi prieteni de care este foarte ataşată.
Ieri, Angelica a ajuns la Londra. Nu ştiu ce face în clipa asta, dar ştiu că alaltăieri plîngea cînd şi-a luat rămas bun de la colegi. Pentru că nu a plecat la Londra ca să participe la un congres de fizică, nici la vreun curs de perfecţionare, nici măcar la shopping în Harrods! Ea este unul dintre cele 17 nume de profesori titulari din judeţul Bacău care au cerut concediu fără plată în ultima vreme. Aflu azi că, în tot judeţul, ar fi anul acesta vreo 60 în aceeaşi situaţie. Lor li se adaugă alte cîteva nume de profesori care şi-au dat demisia din învăţămînt! Asemenea lor, probabil, Angelica este departe de lumea ei pentru că trebuie să muncească. Pe bani. Cu cei vreo 700 de lei care-i ramîn după ilustra diminuare boccie, nu îşi poate plăti facturile, ratele la bancă şi nici nu are cum să-i asigure copilului ei un drum sănătos în viaţă.
Toate acestea sînt fapte.
Cît despre interpretarea lor, ei bine, cu asta ar trebui să se îndeletnicească cei ce au împins-o într-acolo. Dar ei au altceva de făcut şi, aşa după cum tot repet de ceva vreme încoace, nu au organ cu care să gîndească, să simtă, să acţioneze.
Cine sînt cei ce ocupă locurile rămase libere în urma bejeniei disperaţilor? O parte, tineri dornici de muncă, idealişti, sau doar constrînşi să lucreze în învăţămînt (de unde ar pleca la prima strigare dacă ar putea!), o alta – pensionari calificaţi constrînşi de pensiile ridicole. Dar mai sînt şi cei care, într-o lume normală, cu scaun la cap, nu ar avea ce cauta la catedră: necalificaţi, prost calificaţi, descalificaţi, recalificaţi, incalificabili. Oameni care cred, aidoma primului analfabet al ţării, că în învăţămînt se lucrează doar 16 ore pe săptămînă şi care, la mintea lor uşoară, îşi doresc o „slujbuliţă căldicică”. Indivizi pensionaţi pe caz de boală, cu tulburări de comportament, absolvenţi ai unor universităţi de cartier, creaturi care, odată ajunse în faţa unei clase de elevi clachează instantaneu pentru ca nu pot, nu i-a învăţat nimeni cum să comunice cu un public ce nu iartă nici neştiinţa de carte, nici impostura de orice fel.
Zîmbetul sigur de sine al ministrului Funeriu vrea să ne convingă că anul acesta sînt mult mai puţini necalificaţi în învăţămînt decît în anii trecuţi. Statistic, aşa o fi. Dar jalea plecării disperaţilor din sistem îşi va arăta efectele în cîţiva ani. Pînă atunci, la revedere, Angelica!
