Epoci și demoni

   Fiecare epocă cu moda ei: în comunism, supapa prin care reușeam să mai scăpam de urîtul, ticăloșia și prostia vremurilor erau bancurile. Mai ales cele politice. Nu era zi de la Domnul fără un banc nou. Cele mai multe - de bună calitate. Subtile, curajoase, revigorante.

   Acum, că sîntem liberi și democrați, nu e zi fără cîteva e-mail-uri abisale care sa ne atragă atenția asupra pericolelor care ne pasc țărișoara și neamul: țiganii-rromi sau invers, ungurii cu sau fără Csibi, cardurile cu sau fără cip, UE cu cohorta de norme, legi și indicații care mai de care mai deznaționalizante, sectele, evreii, arabii, masonii, mormonii, hormonii! Unui întreg univers  care complotează împotriva noastră îi răspunde un cor la unison care plînge, plînge, plînge... 

   Nu e ciudat? Cînd eram sub dictatură rîdeam. Liberi - ne smiorcăim. Atunci știam cine e vinovatul de starea proastă a nației și-l uram la unison. Azi avem o panoplie impresionantă de vinovați și suspinăm polifonic a neputință mioritică. Numai un sfert din energia și timpul irosite pe e-mail-uri naive trimise și retrimise ad nauseam dacă l-am folosi pentru a ne vedea de treabă și a ne uita puțin mai critici în oglindă, am reuși, poate, să propășim. Adică să mergem înainte. Dacă nu, atunci vom continua să răscolim demonii trecutului, fie adunați de prin cărticele de cuib, fie de prin manifeste utopice, cu aceeași abisală și neaoșă ineficiență mîndră și neatîrnată!