21 martie 2012

Colportarea ca act de cultură


Dimineţile noastre incep cu veştile sosite în căsuţa poştală electronică. Mai întotdeauna, veşti sumbre. Ştiri. Informaţii de culise. Bombe. Alarme. Avertismente. Petiţii. Umor. Morală – morale – moraluri. Previziuni. Tot sumbre! Iată cîteva exemple, într-o ordine pur întîmplătoare:
-       planeta se încălzeşte!
-       ni se fură aurul (acela pe care şi aşa nu-l exploatăm, că nu avem cu ce, dar, deh, e al nostru, chiar aşa virtual şi ascuns în străfunduri...)!
-       poporul român e primul în toate; fără el, lumea ar fi arătat jalnic! N-ar fi existat!
-       mîncarea ne omoară!
-       lipsa acesteia îi omoară pe alţii (da, dar în timp ce noi murim de prea multă mîncare plină de e-uri cancerigene, ăilalţi mor de inaniţie, dar ecologic!
-       citate celebre: de la Einstein la Che Guevara, trecînd prin Marx, Mao, Zelea Codreanu, Iorga, Ţuţea, Cioran, Churchill, Stan şi Bran, Tom şi Jerry, şi, as a must, Dan Puric! Nici o celebritate nu este iertată. Toate, adunate într-un cor la unison, ne moralizează din toate poziţiile.
-       bogaţii fură!
-       săracii îşi fac dreptate furînd şi ei!
-       crizele ni se succed mai des şi mai ritmic decît binomul chenzină – lichidare! (Inclusiv cele de nervi)
-       nu ne va mai ajunge apa! Se va scurge toată, inexorabil, în gaura de ozon prin care ne vor intra ultravioletele!
-       toată lumea ne vrea răul: francmasonii, evreii, arabii, catolicii, protestanţii, americanii, ruşii, ungurii, chinezii, iluminaţii, întunecaţii, Patapievici, Pleşu, UE. Sîntem ameninţaţi din toate părţile!
            Ce zile frumoase ne aşteaptă după citirea unor asemenea veşti! Şi, ca să fim siguri că ne merge bine şi nu ne paşte vreun ghinion, musai să transmitem preţioasele informaţii tuturor contactelor din agenda noastră electronică. Să fie cu toţii avertizaţi. Puşi la curent. Să împărtăşim cu toţii solida cultură a colportării. Că deh, am uitat să amintesc vestea veştilor: „nu se mai citesc cărţi, dom’le! Tineretul ăsta stă numai pe internet!”...

Niciun comentariu: