17 august 2013

Doamnele în politică

   „Pedeapsa” pentru faptul că-mi refuz sistematic pierderea de timp în fața micului ecran TV se materializează taman în timpul scurtisimelor excepții cînd, cu ocazia meselor familiale din sufragerie, pornim televizorul ca să vedem și noi... ce mai este în lume. Indiferent de canalul de știri, dau peste aceleași imagini de tabloid care se perindă idiotizant de repetitiv, destinate, se pare, unui „target” de voyeuri debili, hămesiți după imagini vulgare. 
   Un singur exemplu acum și aici: formele îndoielnice ale unei doamne a politicii românești al cărei nume îl trec sub tăcere dintr-o inutilă discreție pe care mi-o asum unilateral. Doamna în chestiune se pregătește să candideze la cea mai înaltă funcție a statului. În timp ce ne sînt transmise fragmente de declarații în acest sens, pe ecrane ni se perindă imagini fixe sau mișcate în care personajul apare în diferite costume de baie, cu transfocări „meseriașe” ale posteriorului generos expus din toate pozițiile!
   Prin urmare, știm, nu știm cum ar putea fi președintele României în variantă feminină, dar știm cu siguranță cum i-ar putea arăta ceea ce ni se prezintă a fi una dintre cele mai de preț podoabe!
   Nu faptul că văd eu asemenea imagini la TV este grav, la o adică, o distinsă domniță jurnalistă îmi sugera că, dacă nu-mi plac clipurile difuzate de postul la care lucrează, pot muta pe Discovery, ceea ce este, desigur, o remarcă de bun simț! 
   Grav mi se pare faptul că doamna politician nu ia atitudine față de abuzul de imagine la care se dedau sistematic posturile noastre TV, în cel mai deplin dispreț față de dreptul la imagine, față de respectul minimal al intimității, față de, finalmente, cele mai simple reguli de bunăcuviință. 
   Grav, adaug, nu este acest dispreț televiziv generalizat (nu ai la ce să te aștepți de la absolvenții puzderiei de școli de jurnalism care învață orice numai limba română nu)! Gravă este complicitatea în care se scaldă personajul politic român. Gravă este colcăiala lubrică în care se amalgamează imbecil-lasciv valorile de mahala. Gravă este lipsa de educație și de demnitate la politicianul român. Gravă este lipsa perspectivei de însănătoșire socială la care ar trebui să contribuie școala, sistemul „național” de educație! 
   Grav este cercul vicios: politicieni-decidenți needucați stabilesc jaloanele unui sistem de educație care nu face decît să-i reproducă!
   Că actualul președinte construiește cu sîrg imaginea viitoarei candidate menite a-i urma în funcție, nu trebuie să ne mire. Afinitățile elective sar în ochi, „calitatea” umană este liantul indiscutabil al mariajului politic ale cărei victime sîntem pe cale a deveni... Tristă este doar pasiunea morbidă a mediilor românești de informare de a plusa pe cartea sordidului. Cu aplombul „profesionistului” care știe el ce face: că doar a studiat jurnalism și a auzit de „target”, „audiență”, „nișă” ș.c.l.!
   M-aș bucura enorm ca doamnele să joace un rol mult mai important în politica românească. Ar fi o garanție a impregnării acesteia cu bun simț, inteligență, rafinament. Atribute de care politica noastră are atîta nevoie! Da, cu condiția ca în politică să activeze adevăratele noastre doamne!

2 comentarii:

Petrica spunea...

Avem multe idei în comun, stimate domnule profesor, printre care, toate cele enunțate aici, la care subscriu cu toată inima.

Petrica spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.