30 mai 2014

Fuziunea - mama trădării!

   O fuziune nu este niciodată onestă 100 % ! Onest ar fi ca toți cei ce doresc să se alăture unei direcții politice să se înscrie în partidul care o reprezintă. Demisionează din PDL, intră în PNL. Simplu. Căci, dacă PDL are ceva de dreapta pe undeva, acela este „L”-ul de la „Liberal”! În rest, doar oportunism!
   La fel stau lucrurile și cu celelalte „forțe” sau „mișcări” ale dreptei. Simple artefacte care nu reușesc să-i convingă nici măcar pe propriii creatori. Despre electorat, s-a văzut. 
   Și totuși, de o dreaptă puternică are nevoie societatea românească acum. Autentică. Dacă PNL „reușește” să piardă și bruma de renume de partid istoric, atunci chiar nu mai avem șanse. Dacă PNL nu înțelege că mariajele sordide l-au coborît în sondaje, în ultimii ani, atunci e trist. Dacă PNL se lansează din nou într-o aventură conjuncturală, se cheamă că nu mai are pe nimeni la vîrf care să știe ce înseamnă cu adevărat liberalismul. 

Niciun comentariu: