O scrisoare

   Primesc multe hîrtii la cutia poștală. dacă nu-s facturi, sînt reclame. La coș. Acum, e perioada promisiunilor. Idem. Rar primesc scrisori, cărți poștale. Azi, un plic de la vreo 2500 km... Expeditor... nu-i recunosc numele la o primă citire... Deschid plicul și citesc:

   „Dragă vecine,

   Nu ne-am văzut de ani mulți. Vă scriu că nu am cui să spun ce gândesc... Muncesc departe de casă și îmi e groază de ceea ce văd la teve când am timp să mă uit. Nu vă țin mult că știu că aveți treabă. Dar simt că musai să vă zic ce am pe suflet.
   Am o vârstă. Am votat mereu același partid. Că ne dădea. Ba o bucată de pământ, ba o mărire de salariu, ba o găleată cu o pungă de făină sau mai știu eu ce. Ziceam că sunt de ai noștri din popor, nu străini care să ne fure țara. Acum doi ani eram proaspăt emigrant. Oraș mare, capitală. Au venit alegerile. Ce mi-am zis, să merg și eu să votez. Nu știam ce să fac, toți colegii mei spuneau să îl votez pe Iohannis, că e cinstit, că e așa, că e pe dincolo... Eu, cum v-am spus, știam una și bună. M-am așezat la coadă. Și am stat ore întregi. Toți în jurul meu strigau că vor să voteze și toți îl voiau pe Iohannis... Am zis că dacă ajung și eu la urnă, votez pe Ponta, uite așa, numai de ciudă... Dar nu am ajuns. Am înghițit și lacrimogene, de îmi venea să îmi scuip plămânii. Am înjurat și am plecat acasă. 
   Apoi a venit 2015. Nebunia cu Colectivul...  Și noul guvern... Încet încet am început să înțeleg ce se petrece în țară și am început să văd că datul ăsta e praf. Cum vă spuneam, lucrez într-un oraș mare, unde munca e muncă și plata e plată. Nimeni nu primește nimic fără să muncească și hoții sunt pedepsiți. Copiii mei de acasă îmi tot scriu că află că iar a fost poprit un politician, că iar a mai fost găsită o firmă care sugea banii statului...
   Vecine, am început să văd altfel lucrurile. Am înțeles că de peste 20 de ani suntem furați și batjocoriți cu pomeni. Citesc uneori ce scrieți și abia acum înțeleg de ce sunteți așa de înverșunat. De aceea vă zic cu toată sinceritatea mea de muncitor plecat departe de casă pentru un blid de linte mai bun: spuneți tuturor celor pe care îi vedeți că noi, cei care muncim cinstit fiecare bănuț, nu mai vrem hoți în fruntea țării. Nici nouă nu ne plac partidele, nu mai avem încredere nici în unii nici în ceilalți, dar știm sigur că un om ca Cioloș nu ne va trăda. E ardelean ca și bunicii mei, e om de cuvânt. Vă rog, dragă vecine, știu că sunteți profesor, spuneți-le tinerilor să iasă la vot. Nu contează pe cine votează numai să-l susțină pe Dacian Cioloș ca prim ministru în continuare. În jurul meu toți numai asta spun, că dacă va fi tot el în fruntea guvernului, se va stârpi hoția și minciuna. Iertați că am scris mult, dar asta am gândit, asta am spus. Să ne dea Domnul mintea cea de pe urmă!

                P. V.”

Pe lîngă plicul de la P.V., în cutia poștală mai era un pliant cu grija pentru viitorul copiilor noștri. P.V. nu candidează. Păcat, grija lui mi se pare mult mai autentică!