11 iunie 2012

Cugetări pe marginea unei victorii

   Laurențiu Neghină abia acum începe să lupte cu adevărat. Cu cei ce nu cred în el, cu cei ce cred prea mult și așteaptă totul de la el, cu el însuși. Va găsi echilibrul de care are nevoie în credința lui că vrea și poate face binele, în sfaturile prietenilor dar și în criticile neprietenilor. Totul este să-l caute!

   Este posibil ca Emil Lemnaru să devină viceprimar. Dorește acest lucru - așa se spune - și probabil va obține al doilea fotoliu al urbei. Cui îi va folosi această juxtapunere antagonică a celor doi adversari? La prima vedere, domnului Emil Lemnaru. La o cercetare mai atentă a ițelor afacerii, cel care ar putea ieși în cîștig real ar fi însuși primarul Laurențiu Neghină! Cîștig de imagine, dar nu numai! Nu detaliez acum, ne aflăm încă în plină ficțiune postelectorală... Ce ar (mai) putea pierde domnul Emil Lemnaru cerînd-acceptînd funcția de viceprimar? Tot ceea ce ar putea cîștiga primarul. În plus, ar mai putea pierde șansa unei retrageri demne!

  

Niciun comentariu: