Astăzi, domnul Andrei Pleșu împlinește 64 de ani. O vîrstă de la înălțimea căreia furtunile cotidiene pot avea anvergura unui pahar de apă. Cu siguranță, vîrsta la care îți poți permite confortul intelectual de a fi, vorba lui Călinescu, ... „singur și inactual”.
Modelul intelectualului autentic pe care îl întruchipează, datorează mult, poate chiar totul, nețărmuritei capacități de a-și asuma îndoiala ca instrument cognitiv. Nu întîmplător, domnia sa este fondatorul unei reviste de cultură care, prin titlul și programul asumate, se definește ca vehicol al dubiului fertil.
Dreptul inalienabil la îndoială, atitudinea permanent interogativă, eleganța flexibilității în opoziție cu apăsarea certitudinii bățoase - iată unele dintre sugestiile (nu spun „lecțiile” căci nu ar fi in spiritu personae) pe care ni le face Andrei Pleșu. Dar și dreptul la a greși subiectiv, dar musai cu grație, dreptul la a-ți iubi ori măcar asuma umorile, dreptul dar și obligația morală de a spune ceea ce gîndești cu acel inimitabil amestec de calm, tandrețe, ironie, eleganță.
Azi, Andrei Pleșu este iubit și detestat. Nu cred că-l bucură ori deranjează nici una dintre aceste atitudini. Echilibrul dilematic despre care vorbeam mai sus ar trebui să-l ferească de reacțiile extreme. Ceea ce mi se pare simptomatic, este raportul direct proporțional dintre furia cu care este înjurat și superbia nătîngă cu care nu este citit. Pentru că azi, Andrei Pleșu este din ce în ce mai confundat cu rolul de apărător al lui Traian Băsescu. Lipsa domniei sale de apetit pentru încrîncenare este interpretată, în cel mai bun caz, drept o slăbiciune, dacă nu chiar o cedare lașă. Propovăduitorului toleranței i se refuză dreptul la subiectivism, la opinie separată. În această cheie, toana, moftul, cheful devin păcate capitale care nu i se iartă celui care le-a ridicat la sublimul rang de relativisme... absolute!
Ironiilor sale li se răspunde cu vocabule josnice, îndoielilor cu adevăruri abisale, piruetelor retorice cu șișuri „mîrlănești”. Dar, pentru a fi în ton cu subiectul de azi, au și aceste replici frumusețea lor: ele vin, în fond, de la niște anonimi a căror existență neînsemnată creează fertilul contrast din care se hrănesc dilemele noastre cotidiene.
P.S. Autorul acestui text este un convins adversar (anonim, e drept) al președintelui Băsescu.
2 comentarii:
Mi-ar fi placut sa scrieti si despre cealalta aniversare de astazi, mult mai controversata decat aniversarea stimabilului domn Plesu. Se poate?
Evident că se poate, dar nu doresc. Au făcut-o alții mult mai bine și mai documentat decît aș putea-o face eu. Nu scrisul despre e problema; cititul despre e mai dătător de adrenalină. Pe cine să citești, ce surse să iei în considerare, pe cine să crezi?! Periodic, pe net apar tot soiul de „dezvăluiri” și „mărturii” despre cutare eveniment istoric. Vorba e, știm/putem/vrem să discernem între adevăr și mit? Ha-ha-ha! Adevărul cui? La același eveniment au paricipat, de exemplu, Regele Mihai, Mareșalul Antonescu, Lucrețiu Pătrășcanu (ca să mă limitez doar la 3 nume!) Al cui adevăr e mai adevărat?! Cristopher, mai vorbim peste 30 de ani și peste 250.000 de pagini citite! Crezi că vom ști mai mult decît acum?!
Trimiteți un comentariu