Să te lauzi că nu
te interesează să citești un text literar oarecare numai pentru că ești...
„matematician” – iată o tristă realizare a școlii românești!
Cine i-a adus pe
elevi în situația de a crede că scrierea unui eseu „la română” este echivalentă
cu „a abera”?!
Cine le insuflă
elevilor convingerea că limba și literatura română și, în general, disciplinele
umaniste nu sunt decît niște chestii inexacte, științe de mîna a doua, în
opoziție cu „științele exacte”, „realiste”?!
Cum de au ajuns
elevii să urască însăși facultatea care-l deosebește pe om de restul biosferei,
anume aceea de a comunica într-un limbaj articulat, deci de a raționa?!
Cine nu le spune
elevilor că logosul, întru(chip)pat în limbă, limbaj(e), vorbire etc. este
principiul a-toate-așezător și fără de care omul nu ar fi altceva decît un
animal printre atîtea altele?!
Cine le ascunde
elevilor adevărurile elementare despre continuum-ul cunoașterii, despre
realitatea care refuză împărțirea scolastică, îngustă, îndobitocitoare în
științe, sub-științe, discipline și specialități? Cine refuză să le explice
elevilor că, atunci cînd un informatician scrie o instrucțiune într-un program
complex, el face, înainte de orice, un act de comunicare, folosește un cod
bazat pe o gramatică, pe un sistem de simboluri, pe un set de corespondențe
conceptuale care nu sînt nimic altceva decît... logos?!
Cine reușește
sinistra performanță de a transforma niște tineri sănătoși, cu minți bine
așezate, frumoși, în papagali care repetă pe nedigerate texte învățate pe
dinafară, fără a le înțelege și, pe cale de consecință, fără a le iubi?!
Nu, acestea nu
sînt întrebări retorice, ele au un răspuns: școala! Și nu instituția abstractă,
inefabilă, contradictorie, contestată și mitizată pînă la excesul bonav! Ci
oamenii care o finanțează, alcătuiesc, reprezintă (ordinea este pur aleatorie):
părinți, profesori, elevi. Societatea în mare și în mic, resursa umană, ca să
folosim un concept la modă!
De ce reușește
școala asemenea jalnice performanțe? Pentru că nu-și propune altceva. Pur și
simplu. Pentru că se laudă cu reușitele individuale care nu i se datorează
decît în mică și foarte mică măsură. Pentru că acei elevi care reușesc să-și
făurească o carieră universitară în alte zări o fac tocmai pentru că s-au
încăpățînat să fie ei înșiși sau, dacă nu au reușit acest lucru (pentru că nu
au fost încurajați să o facă), odată ajunși în amfiteatrele universităților de
prestigiu au avut puterea să se adapteze unor sisteme de învățămînt mult
diferite de cel din care tocmai evadaseră. Acești – puțini – tineri care ajung
la Oxford, UCL, Cambridge realizează că, în lumea universitară de azi,
granițele dintre disciplinele înguste tind a se estompa. Studenții în
matematici, sau în științele economice scriu eseuri. Se exprimă pe sine, sînt
puși în situația de a comunica ceea ce știu, ceea ce gîndesc, ceea ce simt în
texte care să poată fi citite și înțelese de cei interesați. Căci nici o
știință nu există în afara comunicării. Nici cele mai complexe teorii
științifice nu pot fi exprimate altfel decît prin cuvinte!
Și atunci, cum e
posibil ca un sistem de învățămînt să producă oameni care urăsc cititul și
scrisul în numele – catastrofă logică! – științei?!
Răspunsul, din
nou, este simplu: cei ce răspund de stabilirea finalităților educației nu știu,
nici ei, mai mult decît cîteva „adevăruri” – clișeu: realul e una, umanul e
alta, matematica, fizica, chimia sînt științe exacte, limba, comunicarea,
filosofia, literatura – niște „chestii” numai bune de pierdut vremea. Niște „aberații”! Doamne, ferește să ne mai întrebăm, în această ecuație simplistă, care e locul muzicii, al artelor, în general, în educarea tinerilor de azi!
Și atunci, la ce
e bun bacul? Evident, la întărit convingeri! La atestarea unor clișee, unor
„short-cut”-uri logice demne de un nou dicționar
al ideilor de-a gata.
15 comentarii:
De parcă ar interesa pe cineva! Singurul lucru pe care-l fac profesorii de limba și literatura română, cu excepțiile cuvenite, este să-i pregătească pe elevii lor să treacă de un examen de multe ori aberant. Cei care au încercat să facă altceva au fost considerați la rândul lor aberanți și îndepărtați. Poate că pe lângă a învăța să comunice ceva, elevii noștri ar trebui să învețe și să asculte și mai ales să pună și să-și pună întrebări.
Deşi simt o oarecare ţintă vizată indirect de acest articol, o sa ignor şi o să vă răspund pe cât se poate de simplu şi logic. (Later edit: se pare ca nu am reuşit, m-am lungit, dar când aveţi timp, poate aveţi plăcerea să lecturaţi)
Da! Elevii sunt de vină că:
* Nu au citit operele
* Nu au învăţat operele
* Nu conştientizează cât de importantă este literatura
[...]
* Se rezumă la învăţat mecanic
Dar oare, fie şi în cadrul examenului de Bacalaureat, te poţi exprima liber, fără a te teme că ceea ce scrii, mai exact percepţia ta cu privire la creaţia citită şi înţeleasă în stil propriu, mai mult sau mai puţin exact, nu va fi depunctată de un barem împus de un sistem ca al nostru sau de un profesor care nu împărtăşeşte aceeaşi viziune? Studenţii de la Oxford, UCL, Cambridge, cel puţin din câte ştiu eu - şi voi simţi începând de anul următor pe propria piele - au o libertate de exprimare prin care nu li se poate periclita în vreun fel viitorul. Astfel, liceenii noştri vor încerca să reţină ce li se spune pentru că "aia sigur trebuie să fie bună" şi nu să gândească, să vadă logosul în profunzime.
Iar ca să-mi canalizez discursul pe operele vizate astăzi la examen, cred că cei 4 poeţi (3 la real, 1 la uman), prin ale lor opere, pot fi interpretaţi, fiecare, într-o sumedenie de modalităţi. Un examinator de Bacalaureat are câteva zeci de lucrări de corectat, presupun, dintre care, să zicem, măcar 10 sunt interpretate corect, dar diferit. Vor fi punctate la fel, cu maxim de punctaj? Cel mai probabil că nu. Astfel ne plafonăm cu toţii, rezumându-ne (pe tot parcursul liceului) să înţelegem într-un singur fel, cel care ni se dă a fi corect.
Desigur, sunt nenumărate excepţii, excepţii care pot interpreta un text in n! modalităţi, însă fie nu riscă de teama compromiterii examenului, fie nu au timp sa evolueze, învăţământul nostru nefiind unul foarte specializat (am atacat destul de dur problema astăzi, pe Facebook, unde m-aţi contrat serios, iar în final am ajuns la aceeaşi concluzie - sistemul este falimentar). Dar oare, la nivel naţional, câte excepţii sunt? "Valul" - ca să vă citez, aparţine mulţimii descrise mai sus.
Legat de informatică, la nivel de liceu cred că sunt în masură să vă dau un răspuns pertinent. Aveţi dreptate, un informatician, când scrie, inovează, devine creator, la fel ca autorii din literatură. Îşi lasă în cod un stil propriu şi, uneori, se identifică cu modalitatea de rezolvare. Ce m-a apropiat de informatică şi m-a depărtat de literatură? Poate profesorul, poate sistemul, însă, cu siguranţă, libertatea pe care această ştiinţă mi-a conferit-o. La fel ca în matematică, stilul poate fi propriu, interpretarea poate fi personală, atâta timp cât rezultatul este cel vizat. În literatură este la fel, însă nu contează doar rezultatul la care ajungi, ci contează, în opinia mea, prea mult, şi modul în care ajungi la el. Iar daca modul nu este unul împărtăşit şi de cel care te îndrumă, există o oarecare şansă să pierzi.
Programez în diferite limbaje de 7 ani..şi cu siguranţă o voi face şi în viitorul apropiat şi îndepărtat, literatură românească fac la nivel ridicat de 4 ani şi va spun sincer că Barbu avea dreptate când spunea ca "poezia este o prelungire a geometriei", codul unui programator bun sunând şi el ca o poezie, însă cred că elevii de liceu nu sunt pregătiţi pentru a înţelege legătura dintre literatură şi "ştiinţele inexacte" şi matematica, informatica, ştiinţele unde ori e 1, ori e 0.
Cine e de vină? nu ştiu dacă un elev care păşeşte pe poarta liceului la 15 ani este capabil să înţeleagă pe deplin cum inteligenţa aduce individului tristeţe odată cu ea, acesta conştientizând prostia care îl înconjoară, dar şi infinitatea de lucruri pe care încă nu le ştie. Acesta este doar un exemplu. Cine este vinovat? Probabil, domnule profesor, ajungem la aceeaşi concluzie de la amiază.
P.S: E posibil să fi apărut ceva incoerenţe pentru care vă rog să mă scuzaţi.. Oboseala şi-a pus amprenta.
Am spus aceleași lucruri. Fiecare „obiecție” are răspuns în textul meu. Iar afirmația că în știință ori e 1 ori e 0 e chiar comică!
De ce trebuie să traduc ce am spus deja? Oare nu eu am afirmat că sistemul actual nu este de natură a-l încuraja pe elev să fie liber? Nu am spus-o AȘA! Ci altfel, dar tocmai aici era nevoie de oarecari abilități în ale cititului!
Repet o întrebare (asta chiar a fost retorică): cine te-a obligat să alegi calea învățării mecanice?
Ce te-a făcut să crezi că, fiind tu însuți, vei fi depunctat? De unde știi că, dacă ai fi citit acele biete texte literare și dacă ai fi scris despre ele ceea ce crezi tu, cu sinceritate și, mai ales, într-o limbă clară, corectă și armonioasă, corectorul te-ar fi depunctat?! NU AI SĂ ȘTII NICIODATĂ asta, pentru simplul fapt că nu ai avut curajul să o faci! Dar NU ESTE VINA TA! Ți s-a spus de nenumărate ori că trebuie să înveți EXACT ce ți se dă, cum ți se dă! Iar tu ai executat! Fără convingere, fără interes! De ce te plîngi? De ce te răzvrătești abia acum?! Partea frumoasă a lucrurilor este că unii au ales altă cale. Da, sînt minoritari aceia. Well,... așa și trebuie, Gauss dixit! ;)
Nu vă obligă nimeni să traduceţi ce aţi spus. În plus, vorbirea simplă şi fără figuri de stil e şi ea o artă.
O spun şi mă repet, nu mă plâng că n-aş fi ştiut să fac. Am scris cât am ştiut şi sunt mulţumit cu atât, pentru că atât am învăţat. Dacă citeam operele, dacă învăţam tot, probabil nu s-ar fi pus problema notei. Mă deranjează incompetenţa sistemului şi modul în care îmi spune ca totul a fost ok, drept, fair-play, etc. Haha.
Cine m-a obligat? Nimeni. Şi nu asta e problema. Şi am mai spus-o la amiază, o să citesc operele când mă voi considera capabil şi liber să le înţeleg şi să le filtrez prin propria gândire, nu prin una preconcepută sau să fiu măcar influenţat de stresul constutiut de examen.
Poate că ştiinţa nu este 0 sau 1, dar dacă tot aţi atins problema informaticii, dincolo de limbaje, de gramatici, de Logos, e orice, informatică este 0 şi 1. Iar în spatele acelor două cifre se ascund alte limbaje, alte gramatici, alte persoane, a caror rezultat este, de asemenea, 0 şi 1. Şi tot aşa.
Foarte bine ca sunt puţini cei care au riscat. Eu nu am vrut să îmi asum. Am nevoie de medie pentru mai departe, nu e totul atât de simplu. Din nou, nu asta este problema. Problema este alta. Dacă suntem egali, să fim până la capăt cu toţii în materie de cerinţe, iar daca suntem cu "<" sau ">", atunci inegalitatea să fie pusă în acelaşi sens în care s-a studiat literatura în diferitele ramuri de învăţământ.
Acesta este ultimul meu comentariu, consider că am spus ce era de spus. Dacă tot ce s-a înţeles din exterior (aici şi la prânz) a fost că mă plâng ca n-am ştiut să scriu 3 pagini şi am scris doar 2, atunci se pare că abilităţile cititului sunt de prisos pentru orice posesor al lor. Mi s-a mai spus ca am scris toate alea pentru ca nu mi-a picat ce voiam. Cu siguranţă aş fi scris şi dacă făceam de 10, însă poate nu la fel de acid.
Vă doresc o seară plăcută şi sper ca acest sistem să-şi revină în urmatorii ani.
„Studenții în matematici, sau în științele economice scriu eseuri. Se exprimă pe sine, sînt puși în situația de a comunica ceea ce știu, ceea ce gîndesc, ceea ce simt în texte care să poată fi citite și înțelese de cei interesați. Căci nici o știință nu există în afara comunicării. Nici cele mai complexe teorii științifice nu pot fi exprimate altfel decît prin cuvinte!”
Interdisciplinaritatea despre care vorbiți este mai degrabă o viziune ideală, decât o necesitate practică. Da, evident, o teorie științifică sau un sistem axiomatic matematic, în sine, sunt imposibil de separat de cadrul filosofic și gramatica pe baza cărora sunt formulate; orice înțelegere reală a teoriilor necesită înțelegerea principiilor din spate. Dar, obiectul de studiu al unui curs de fizică, matematică sau economie nu este de obicei constituit de teoriile în sine, ci de aplicarea acestora. Or, aplicarea se poate înțelege foarte bine complet independent de teoria în sine, sau de fundamentul ei filosofic.
Prin urmare, faptul că un aspirant matematician refuză să se ocupe de latura umanistă nu e neapărat paradoxal, dacă ambiția acestuia este de a se rezuma la aplicațiile practice ale teoriilor. Întrebarea, astfel, devine: de unde această concepție utilitară a cunoașterii? De ce ar vrea cineva să se rezume la latura practică, și să ignore valoarea cunoașterii în sine, care a condus la atâtea secole de progres înainte ca cineva să-și poată imagina toate aplicațiile practice ale științei?
În altă ordine de idei, pe mine m-ar îngrijora mai degrabă că matematicieni aspiranți, precum Dl. Dănăiță, demonstrează o lipsă a celei mai elementare logici matematice. Nemulțumirea lui principală, din câte am înțeles, (și pentru care nu se sfiește să condamne întreaga sa nație, ce poartă o vină colectivă de proporții biblice) este că subiectul de la real a fost bazat pe un text mai „dificil” decât subiectul de la uman, deoarece poeziile lui Blaga sunt mai greu de pătruns decât cele ale lui Bacovia.
În primul rând, din moment ce ambii autori sunt în programele ambelor filiere, și din moment ce selectarea subiectului la fiecare filieră în parte se face prin tragere la sorți, nu poate fi vorba de decizia unei persoane de a da „mai greu” celor de la real decât celor de la uman. Ar fi aberantă o regulă care ar impune ca, dacă la uman se extrage romanul, la real să se dea basmul; dacă la uman se extrage Eminescu, la real să se dea Caragiale, șamd.
În al doilea rând, este o eroare de logică în a trece de la „Bacovia e mai accesibil ca Blaga” la „un subiect despre Bacovia este mai simplu ca un subiect despre Blaga”. Spre exemplu, generația mea a avut basmul cult la subiectul III - dar, nu mă îndoiesc că dacă organizarea ar fi fost cinstită, media notelor acordate pentru eseuri atunci ar fi fost egală cu media notelor ce vor fi acordate anul ăsta, deși „Corola de minuni a lumii” e evident un text mult mai complex decât ”Harap Alb”. Iar asta e pentru că orice examinator rezonabil va acorda un punctaj bun doar pentru o înțelegere profundă a basmului lui Creangă, dar va acorda același punctaj chiar pentru o înțelegere mediocră a poeziei lui Blaga, ținând cont de gradul ridicat de complexitate. În aceeași măsură, așteptările de la eseurile despre Bacovia ale filologilor vor fi mult mai ridicate decât așteptările de la eseurile despre Blaga ale matematicienilor.
Geniul Ursachi loveste din nou:"Am fost sa zicem un geniu,daca imi permiteti o mica indulgenta[...]concursurile mele sunt pe foarte variate domenii.[...]cum ar fi fizica, informatica[...]asta atesta cat de destept sunt[...]adica ca cred ca este necesar sa[...]sfat:Pai, adevarul este ca desigur geniul nu este ceva care il faci cu mana ta ci ceva innascut, dar desigur si cei cu o capacitate redusa au si ei o sansa"
Si acum vine intrebarea mea: Incapi la Oxford, dl.Narcis? Lasandu-ti conceptiile de GENIU, care pur si simplu ma depasesc, de la social la politic, arte, stiinte fixe etc. imi spun si eu parerea vis a vis de "bac'ul" de anul asta.Nu a fost greu, ba mai mult a fost abordabil, chiar usor as zice.Programa e programa, esti pregatit treci bac'ul, nu, ai grija la camera! Referitor la Blaga si la legatura lui cu profilul real: Nu trebuie sa fii iubitor de filosofie sau vre'un mare lector ca sa il intelegi pe Blaga, dar trebuie sa fii citit ca sa ai pretentii la o nota decenta la romana indiferent de profil.Si aici ma simt bagat intr-o oala cu care nu am nimic in comun. Domnul Fornica, spuneti ca noi "realistii" nu citim, consideram lectura un fel de "aberatie" la fel si tot ce are legatura cu ea, ba mai mult nu putem interpreta logic.V-ati simti mahnit daca v-as spune ca pe langa pasionanta matematica, un realist ca mine e pasionat de lectura,ce-o fi insemnand ea, de la Poe la Dick de la Coelho(stiu, e comercial:( ) la Kafka etc.?!Eu tin sa va contrazic pentru ca unii chiar au o pasiune pentru asta. Poate nu toti au citit Bergson, Kant, Nietzsche, Cioran etc. dar va pot garanta ca cel putin jumatate din colegii mei au citit cel putin o carte din pura curiozitate.Poate ca nu toti inteleg "logosul" asa cum o faceti dumneavoastra, dar asta nu e vina lor in totalitate. Mie imi place o vorba "Te-ai nascut deci nu-ti mai apartii", iar de aici se deduc destul de multe, nu'i asa?!
Da, e vina sistemului care nu realizeaza importanta unor fenomene care il influenteaza pe elev.Sa va dau un exemplu: Daca in loc de latina in clasa a 8-a elevul ar studia filosofia antica? Si daca i s-ar da importanta cel putin egala cu matematica intr'un examen de capacitate? E clar, multi ar incepe sa inteleaga un minimum de "cum?" "cand?", "de ce?", "cine sunt?".Bun si daca tot am aruncat cu noroi in sistem hai sa facem asta si cu elevii, pentru ca vor fi baza viitorului sistem.Sunt mult incompetenti, multi redusi(din propria vointa sau din cauza contextului,nu e important), multi oameni care sunt oameni doar pentru ca ne seamana noua, oamenilor.Dar ei sunt exemplul prost, ei nu trebuie exemplificati, pentru ca astfel li se da credit.Nu, ei trebuie uitati, acea masa incapabila de a se adapta realitatii din spatele bancilor de la scoala. Si cand spun uitati ma refer, sa-i scoatem din discursuri, sa-i lasam in anonimat, pentru ei e tarziu, cam prea tarziu.Dar pentru generatiile viitoare nu, si se pot face multe pentru ei, dar trebuie ca "modelele" sa-si plece capul si in alta directie...
PS: Un subiect numai bun de talmacit inainte de proba la mate:D
PPS: Ursachi, inainte sa deschizi gurita aia geniala, uita-te putin in oglinda si vezi daca iti place!Comportamentul de narcisist il ai, dar oare chiar te iubesti atat de tare, nu stiu zic si eu...
1) Parcă citisem undeva că v-ați terminat de expus ideile, domnule Dănăiță! Eu am vrut să vă las ultimul cuvînt...
2) Sar peste răspunsul dumneavoastră dat domnului Ursachi. „Le style c'est l'homme” ar spune cineva, prin urmare, deși este blogul meu, nu voi cenzura ce și, mai ales cum scrieți!
3) Dacă reiau scrisul aici este pentru că, în răspunsul „bonus”, vă adresați subsemnatului.
4) Unde am scris eu că realiștii nu citesc? Că nu pot interpreta logic? În care text?
5) Eu nu mă simt „mâhnit” pentru că un elev citește. Am altceva mai bun de făcut! (Mă rog, nu s-ar zice, uneori! :D )
6) Nici eu nu am citit Bergson, și nu e singura mea lacună în domeniu. Din păcate, asta nu are legătură cu „cestiunea”!
7) Oare cum ar trebui să mă exprim pentru ca și un cititor de Poe sau Coelho să înțeleagă că eu SÎNT DE ACORD cu afirmația că sitemul este de vină pentru aceste aberații ce răsar anual cu prilejul examenelor, ȘI NU ELEVII? De ce e nevoie să repetați același lucru de n ori, domnule Dănăiță, cînd aceasta este esența spuselor mele de la un capăt la altul?!
8) Diferențe există și e bine așa. Un exemplu la îndemînă: cele două texte-reacții de mai sus! Diferențe MARI de stil și da, de biată gramatică!
9) Și eu aștept examenul de mîine. Prin urmare, vă urez succes tuturor! Îl meritați!
Doar ca adaugare: Stefan (autorul ultimului comentariu) nu sunt eu, ca sa nu existe dubii.
Domnule Fornica, înainte să atacaţi direct la nume, ar trebui să fiţi sigur cine este autorul comentariului. Este un blog public, unde mai mulţi Ştefani pot citi, nu este o conversaţie între mine, dvs. şi geniul. Şi da, ala a fost ultimul mai cuvânt. Aceste două comentarii sunt doar pentru..a lumina audienţa poate indusă în eroare de faptul că v-aţi grăbit cu afirmaţiile.
Ștefan, scuze, am citit și recitit comentariul tău, și nu reușesc să înțeleg ce, mai exact, te-a nemulțumit din postarea mea, sau cu ce noțiune nu ai fost de acord. Dar observ că te-a supăra foarte tare, deci ai putea, te rog, să explicitezi? :)
Oops! Mea culpa! În acest caz, multe puncte din ultimul meu răspuns cad! Cu scuzele de rigoare! :D
4-5) "Să te lauzi că nu te interesează să citești un text literar oarecare numai pentru că ești... „matematician” – iată o tristă realizare a școlii românești"-Oups, din asta deduc ca "realistii" nu prea citesc...sau poate am probleme de logica:(
6)Era pur si simplu un nume, nu va alarmati si eu am lacune in domeniu:-j
7)Aici v-am sustinut, nu'mi aduc aminte sa va fii imputat vreo afirmatie de tipul: "Domnul Fornica e de acord cu sistemul si mie nu-mi convine."
8)Nu stiu daca putem face diferenta intre doua texte rezumandu-ne la bogatia vocabularului?! Pot eu sa fiu zavistnic la adresa domnului Ursachi cand el mai ca-mi lasa impresia ca este "prolix'ul" in persoana?
PS: Va invit sa ascultati un discurs cu adevarat incantator: http://www.youtube.com/watch?v=YW5uyevSmSM
PPS: Imi pare rau pentru inadvertentele comise, probabil nu sunt un as al scrisului ceea ce justifica de ce nu sunt un "umanist":D
Catalin, incearca sa-ti folosesti geniul si vei intelege:)
Mi se pare culmea penibilului să trebuiască să explic că filmulețul acela era o glumă. Mai ales în măsura în care nu are nici cea mai mică legătură cu subiectul de față (scuzele de rigoare dlui. Fornica).
Altminteri, Ștefan, eu ți-am pus o întrebare sinceră, și cu maximă curtoazie, și aș fi foarte bucuros dacă mi-ai răspunde în același mod.
Trimiteți un comentariu