O amînare

Îmi propusesem să scriu despre evaluare. E un subiect care mă preocupă de ceva vreme şi este oarecum «la zi», căci sîntem în plin examen de bacalaureat – sesiunea a doua. Mă gîndeam să scriu despre aceasta «armă» cu care luptă profesorul împotriva elevului, şi anume nota. Voiam să discut tocmai această stupidă şi inexplicabilă opoziţie în care se află educatorul şi educatul şi aş fi dorit să glosez pe marginea rostului prost înţeles al evaluării. Aş fi dorit o analiză serioasă, fără patimă, a mecanismelor intime care declanşează în sufletul elevului spaima de a fi examinat şi notat de către un profesor pe care-l percepe ca pe un adversar, ba chiar duşman. Şi ce altă ocazie mai bună pentru o astfel de discuţie decît mascarada naţională a bacalaureatului. Ediţia de august. Dar m-am răzgîndit!

Mi-am amintit că miercuri, pe 1 septembrie, începe şcoala pentru noi, cadrele didactice. Şi mi-a fost dat să citesc un cuvinţel de un cinism ticălos, rostit de sinistrul ministru Funeriu : «normalitate» ! Domnia-sa îşi doreşte normalitatea. Unde? În învăţămînt, evident. În învăţămîntul românesc, desigur! În asemenea situaţii obişnuiesc să mă întreb : ipochimenul care rosteşte un asemenea panseu e naiv sau rău intenţionat ? (Colegii şi apropiaţii mei vor remarca efortul supraomenesc de care am fost capabil pentru a nu folosi alte două epitete, mult mai apropiate de realitate : idiot, respectiv ticălos!)

Cum îşi permite domnul ministru să-şi dorească şi să ne invite la normalitate în sistemul educaţional al acestui moment ? Trăieşte în Burkina Faso ? Cum de-şi permite să uite că este coautorul unui haos legislativ care a pus pe chituci învăţămîntul românesc?! Cum îşi permite să creadă că educatorul român mai poate să se comporte normal în urma şirului nesfîrşit de umilinţe la care este supus de la o vreme încoace?

Recitind întrebările mele retorice, cred că am găsit şi răspunsul: îşi permite pentru că îi permitem. Sîntem primii lui aliaţi, noi, victimele sale, prin tăcerea, indiferenţa şi de cele mai multe ori sinucigaşa lehamite pe care o afişăm în numele unui trufaş „realism”: „N-avem, dom’le, ce face, asta e, ce dacă protestăm noi, o mînă de oameni, şi-aşa nu se rezolvă nimic, ne agităm de pomană! Sindicatele nu fac nimic, presa distorsionează informaţiile din teritoriu, n-avem nici o şansă!” Aşa este, nu avem. Sîntem primii care ne-o refuzăm. Cîţi dintre noi ar fi de acord ca în prima zi de şcoală să redactăm, să-i dăm citire în careu şi apoi să trimitem pe adresa ministerului un protest semnat prin care să ne arătăm dezgustul şi opoziţia faţă de prostia şi ticăloşia guvernanţilor noştri?!

În naivitatea mea incurabilă, aştept răspunsuri! 

Gabriel Fornica-Livada