Vin de la Tîrgu-Ocna. Un simpozion dedicat făuritorilor de şcoală românească. Figura centrală - profesoara, preoteasa, scriitoarea Laetitia Leonte. Hărăzită de Domnul să ajungă la jumătatea celui de-al zecelea deceniu de viaţă, doamna Leonte are darul tinereţii veşnice. Fiica mezină a Domniei Sale, profesoara Georgeta Nechita-Burculeţ, m-a rugat să scriu cîteva rînduri despre doamna Leonte. Le redau mai jos, cu bucuria martorului la un eveniment care îmbogăţeşte cu dărnicia fără rest proprie apostolilor născuţi iară nu făcuţi.

         Lætitia Leonte

         Laudatio

            De-ar fi să dăm crezare celor ce asociază numele unei fiinţe cu calităţi şi însuşiri ce-i sînt proprii, nu am putea găsi un mai fericit exemplu...

            Nu ştiu să spun de cînd o cunosc pe doamna profesoară. Prietenia ce leagă familia Leonte de cea a bunicilor mei coboară dintr-un trecut din care ne vin moştenirile cele mai preţioase. Cert este că întîlnirile alor mei cu familia din Tîrgu-Ocna au ritmat copilăria, adolescenţa şi primele tinereţi la care am decis să mă opresc de decenii bune încoace. Este şi aceasta una dintre lecţiile pe care le-am învăţat de la Domnia-Sa: timpul nu este duşman decît aceluia ce i se robeşte de bună-voie.

            Pe chipul solar, umbra mîniei nu se lipeşte, dragostea de semeni e limpede, firească, de-acolo. Iubită e de Domnul, căci încercată, trăieşte în lumina-I lină pe care o răsfrînge în jur cu dărnicie şi har.

            Preoteasă nu doar prin însoţire, ci şi prin dar, doamna Lætitia Leonte slujeşte un altar în faţa căruia revenim cu pietate. Veşnic.