Despre prostie...

Nu intenţionez să produc un expozeu doct la subiect, au făcut-o mulţi şi bine înaintea mea, o vor mai face mult şi bine de acum încolo, căci, vorba lui De Gaulle, e vast programul! Mă voi limita la şi răcori prin a da cîteva exemple care-mi răsar în cale. Nu aleg, ci culeg. Fără metodă, fără noimă, aşa cum numai prostia însăşi, pură şi dură, ştie a vieţui neîngrădită şi neîntrebată!

Multă vreme am crezut că unii-s proşti, aţii-s ticăloşi. Inşi din popor, bunăoară aşa, ca subsemnatul, ori înalţi funcţionari, demnitari, politicieni, ziceam eu că se pot împărţi cu sîrg în zmintiţi şi în mişei, în cretini şi ticăloşi, idioţi şi canalii. De la o vreme, însă, viaţa, această turbată şi ameţitoare ficţiune divină, mă tot trage de mînecă spunîndu-mi, parcă: "Prost eşti tu! Unde vezi tu diferenţă între proşti şi ticăloşi? Care va fi fiind marea osebire dintre un tîmpit şi o canalie? Nu vezi că pentru a fi una, musai să o ai şi pe ailaltă?! Cum de-ţi scapă relaţia cauză - efect ce le uneşte?!"

Aşa e, trebuie să conced, nu poţi fi cu adevărat ticălos decît dacă eşti un autentic imbecil! În van se straduiesc unii să ne convingă că un cutare şef "o fi el niţeluş bandit, dar e deştept, domnule, are minte!" Aiurea! Nu are. Un individ inteligent nu poate fi tîlhar. Violatorul nu e deştept după cum nici hoţul de buzunare bugetare nu este inteligent, oricîte diplome de carton reciclat "îşi trage"! Violator ori prim-ministru, tîlhar de drumul mare ori şef de stat, tot una: dacă furi, nedreptăţeşti ori guvernezi pe deşălate, tot prost se cheamă că eşti! Adică idiot. Cretin sau imbecil, la alegere, de-aici încolo, nuanţa nu-şi mai are rost!

Pentru azi, un singur exemplu: Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău îşi cheamă directorii la şedinţă. Nu admite absenţe, nici înlocuiri cu adjuncţi, nici învoiri. Din spital, de-ai fi, îţi iei patul în spinare şi, ca Lazăr, umbli! La şedinţă. Ca să ce? Ei, asta e alta: ca să depui, ofrandă noii echipe de inspectori, dosarul personal complet şi autentificat, pe care l-ai mai depus, în exact aceeaşi configuraţie, şi acum un an, şi acum doi ani, şi ca de cînd te ştii director. De ce? Nu-ţi spune nimeni. Ce poţi să bănuieşti, decît că demis-demisionaţii inspectori au pîrjolit holdele, au otrăvit fîntînile şi au topit dosarele din arhiva inspectoratului! Unde e inteligenţa aici? Deşteptăciunea? Nu-s. Şi nici nu le caută nimeni! Nu le simte nimeni lipsa!

Va urma! (Trist, dar adevărat!)