Îmi aduc aminte de o inscripţie pe care o puteam citi pe toate staţiile de emisie-recepţie, pe toate telefoanele cu care “lucram” pe vremea cînd eram militar în termen (transmisionist): “Atenţie, duşmanul ascultă!” Era un avertisment menit să ne ascută nouă, militarilor de atunci, vigilenţa. Să nu vorbim, adică, „în clar” prin intermediul acelor aparate, să fim atenţi la ceea ce spunem căci inamicul ne poate intercepta oricînd.

            Aşa era. Aşa este şi acum, probabil. Gîndul îmi fuge însă mai departe, spre o altă psihoză a vremii (dar care şi azi e la modă, şi, de ce să nu recunosc, poate chiar îndreptăţită!): sîntem pîndiţi din umbră de spioni. De priviri ascunse care ne vor răul, care ne fură secretele. [Unde n-ar da Cel de Sus să ne fure şi „secretul” guvernamental al sărăcirii şi părăduirii economiei naţionale, să fugă cu el în cele zări apuse şi să nu mai avem a face cu el neam de neamul nostru!... N-avem noi bafta aia!]

            Dincolo de glumă, nimic mai normal ca un stat să-şi apere secretele. Şi, în acelaşi timp, să încerce să le afle pe-ale altora. Nu neg că ţara noastra nu are şi ea duşmanii ei. Nu este nici un secret că, aşezată aici, la răscruce de drumuri şi pofte, vecinii mai mari şi mai puternici îşi doresc o Românie supusă şi, dacă s-ar putea, chiar inexistentă pentru ca cizmele lor să poată răpăi mai lesne către ţărmurile Mediteranei... E visul de veacuri al ţarilor de toate culorile!

            Ceea ce mi se pare, însă, că aduc nou vremurile de azi în această ecuaţie, este tocmai complicitatea tîmpă a mai-marilor ţării cu invadatorii virtuali. Să mă explic: dacă pînă mai ieri un conducător de ţară, fie el rege, secretar general al partidului unic sau preşedinte de stat se fălea cu nesupunerea în faţa fratelui mai mare de la răsărit, azi, în ciuda continuării semeţe a politicii de „independenţă” faţă de imperiul vecin, suveranul cotrocean face, involuntar, zic optimiştii, jocul inamicului! Ce nevoie mai au serviciile secrete să infiltreze spioni şi să submineze economia românească, de ce să cheltuiască bani grei pentru a întreţine agenţi la cele mai înalte niveluri ale conducerii de stat (aşa cum se întîmpla, de exemplu, înainte de ’89), dacă politicienii noştri se întrec care mai de care, fără nici cel mai mic semn de istov, să ruineze şi puţinul care a mai rămas din avutul ăstui neam?! Ce nevoie mai au KGB, GRU, CIA, Mossad, SIS şi altele asemenea să împînzească instituţiile noastre de stat cu agenţi zdravăn antrenaţi cînd aceleaşi servicii le pot aduce gratis ai noştri aleşi care pun cu sîrg umărul la snopirea noastră sub dări, la umilirea noastră prin legi idioate, la exodul disperat al creierelor şi al forţei de muncă?!

            „Involuntar” spuneam mai sus? Oare?!